Prima pagină » Recomandari » Așa școală, așa țară. Ioan Aurel Pop despre școala de azi și țara de mâine

Așa școală, așa țară. Ioan Aurel Pop despre școala de azi și țara de mâine

Cum crede Ioan Aurel Pop că va arăta mâine țara.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 mai 2026, 15:37 / actualizat: 1 mai 2026, 21:41

La cea mai recentă ediție a târgului de carte Gaudeamus Radio România, a fost coadă lungă la autografele pe care oamenii le voiau de la Ioan Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române, istoric și profesor.

Acesta a făcut o prezentare a cărții publicate de Editura Școala Ardeleană, „Viața și activitatea lui Spiru C. Haret”, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la nașterea celui care a afirmat că așa cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara.

L-am întrebat, deci, pe Ioan Aurel Pop care ar fi câteva dintre minusurile învățământului actual.

A fost amputat spiritul de competiție, a răspuns invitatul nostru, iar inteligența naturală riscă să piardă teren în favoarea inteligenței artificiale, ceea ce aduce în discuție și importanța memorării în școală.

Vedem, însă, mai întâi, cum crede Ioan Aurel Pop că va arăta mâine țara:

Reporter: Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara. Cam în două vorbe, cum vă imaginați țara, mâine?

Ioan Aurel Pop: Nu sunt auspicii prea bune, știți? De la romani avem termeni ca auspicii și auguri. Cei care pregătesc viitorul, cei care pregătesc viitorul acum 2000 de ani erau considerați zei. Noi ne rugăm lui Dumnezeu, unuia singur, fiindcă suntem creștini, dar știm că, vorba lui Coșbuc, zeii sunt departe sus, dușmanii lângă noi. Dușmanii suntem tot noi, cei care nu știm să chivernisim bine treburile. Și, dacă ne-am dat seama că educația e un stâlp al națiunii, alături de sănătate, de cercetare, fără aceste lucruri, degeaba facem investiții, știți.
Toate guvernele vorbesc de investiții, de bani pentru traiul de fiecare zi, de prețul benzinei, motorinei. Esența unei societăți sunt educația, sănătatea, cultura și cercetarea. Fără ele o societate nu poate fi civilizată.
Dacă școala e bună astăzi, atunci avem auspicii bune pentru viitor. Din păcate, astăzi aproape toată lumea care se pricepe critică școala și o critică pe bună dreptate. Avem niște vârfuri, avem licee în marile orașe unde se pregătesc elevi pentru Olimpiadă, luăm premii cu copiii cei buni la Olimpiade, nu ne mai gândim la masa de copii și avem pierderi foarte mari: 40% analfabeți funcționali, care citesc, dar nu știu ce citesc. Cam 20% sunt analfabeți propriu-ziși, adică nu știu să citească. Am copii care ajung studenți în anul întâi și au greutăți în a scrie de mână, pentru că știu să lucreze doar la computer, recunosc literele mari și mici de tipar, dar când e vorba să facă literele mici și să scrie cursiv, adică legând literele una de alta, au foarte mari greutăți, ceea ce mie îmi trage un semnal de alarmă.
Copiii trebuie pregătiți să știe cam tot ce au făcut și înaintașii ca să putem merge înainte, și să învețe și limbajul inteligenței artificiale, nu ne împiedică nimeni. Cu o condiție: inteligența artificială să rămână un instrument în mâna noastră, nu să se transforme în stăpânul nostru. Și să fim noi instrumentul și să fim dependenți de ea, cum vedem în unele filme de science-fiction sau în unele clipuri care circulă astăzi.
Deci, școala trebuie să fie foarte bine făcută și pentru asta trebuie oameni de prestigiu care să o conducă, de la directorul unei școli sătești până la ministru. Dacă oamenii aceștia nu au prestigiu, degeaba îi punem. Pe de-o parte. Prestigiul se câștigă și prin poziție socială bună, adică un profesor trebuie sa fie bine plătit, sa aibă acces la cărțile bune, sa aibä acces în străinătate, dacă trebuie să meargă să audă o conferință la Paris sau la Londra, pentru că noi am trăit într-o închisoare, generația mea, în tinerețe. Eu am avut 34 de ani la Revoluție și nu ieșisem niciodată într-o țară occidentală, că nu m-au lăsat.
Deci, șansele sunt foarte mari azi, să comparăm lucrurile, să nu greșim cum au greșit unei dintre occidentali, care trebuie să rămână modelul nostru.
Societatea occidentală, nu ne uităm spre răsărit, spre sud, unde lucrurilor sunt mai grave decât la noi, ne uităm acolo unde măcar au fost mai avansate. Și școala e fundamentală din acest punct de vedere. De aceea a zis Spiru Haret ce a zis și de aceea pe frontispiciul unei universități din Africa de Sud, am menționat astăzi că scrie: Nu cu bombe și cu rachete balistice se poate distruge o țară, ci cu un învățământ prost făcut.
Dacă școala este prost făcută, națiunea falimentează. Mă chinui de mulți ani să le inoculez guvernanților această idee. Sprijinul pentru școală nu trebuie făcut în ideea unui profit imediat, măsurabil. Profitul nu se măsoară, profitul școlii vine târziu în societate prin generațiile bune și responsabile. Dacă nu ne gândim la asta și nu investim în școală, vom avea de suferit enorm.

Reporter: M-ați mai speriat cu două lucruri. Ați spus că e de memorat, nu trebuie renunțat la memorare.

Ioan Aurel Pop: Nu trebuie nenunțat de memorare, pentru că memoria noastră e o calitate a inteligenței. Fără memorie, dați-mi exemplu de om inteligent care și-a pierdut memoria. La fel e și cu un popor care vrea să fie inteligent și civilizat. Își pierde ceea ce noi, istoricii, numim memoria colectivă. Memoria colectivă e amintirea faptelor trecutului. Dacă legea gravitației universale a descoperit-o Isaac Newton, trebuie să o ținem minte, că ea nu-i depășită. Nu avem altceva să punem în loc. Dacă teoria relativității a făcut-o Einstein și gurile rele spun că nici el n-a înțeles-o complet, noi trebuie sa studiem pe urmele lui și să încercăm să o înțelegem viteza luminii. Dacă Eminescu zice că era o stea acolo sus și astăzi a ajuns la noi strălucirea ei, dar ea nu mai există, trebuie să-l vedem pe Eminescu, să-l simțim, să-l putem înțelege. Ca să-l înțelegem, oriunde ne-am afla și nu avem cu noi telefon mobil, atunci trebuie să știm câteva versuri de Eminescu. Nu strică cu nimic, știți ce înseamnă asta, dacă învățăm să memorăm? Că ne cultivăm, mintea nu rămâne ca ogorul nearat. Mintea poate să fie tabula rasa, adică să fie bună, dar să nu conțină nimic. Dacă nu băgăm nimic în memoria unui calculator, degeaba îl avem. Cel mai bun calculator din lume la ora actuală încă-i creierul omenesc.

Reporter: Ați mai spus un lucru care nu cred că e bine primit, după cum văd că stau lucrurile. Competiția. Faptul că sunt menajați copiii.

Ioan Aurel Pop: Nu se mai promovează competiția nici la învățământul superior. Eu, ca profesor, acum am ieșit la pensie. Acum doi ani, când am vrut să afișez rezultatele la un examen, mi s-a atras atenția că n-am voie cu numele studenților, ci cu numărul lor matricol. Deci, am scris câteva cifre. Studenții sunt cifre acum. Și în dreptul cifrelor pui nota.

Reporter: Ca să nu-i jigniți cu rezultatul.

Ioan Aurel Pop: Știți ce înseamnă asta? Renunțarea la competiție. Succesul occidentului ca civilizație a fost pe lângă noi răsăritenii, competiția. Ei ne-au învățat, occidentalii, să ne întrecem unul cu altul și pe cel mai bun să-l punem să ne conducă. Noi, aici, am zis: Dumnezeu a dat, Dumnezeul a lăsat, numele Domnului fie binecuvântat și ne-am complăcut câteodată pentru că oricum venea turcul sau austriacul și ne lua totul. Nu e bine. Noi trebuie să mergem în competiție, în continuare, să participăm la întreceri, să știm cine e mai bun sau mai slab din jurul nostru, cu numele lui real. Și nu să-l urâm. Să învățăm și noi să devenim buni ca ei.

Reporter: Și nu vă e teamă că s-ar putea simți copiii frustrați și copleșiți că sunt atât de slabi și au atât de mult de parcurs să le ajungă pe colegul?

Ioan Aurel Pop: Nu mi-e teamă pentru că am experiența mea și am trăit eu momentele astea când m-am simțit frustrat, când am văzut să zicem că eu am luat nota 8 și colegul meu a luat 10, dar frustrarea am transformat-o în ambiție și ambiția m-a condus spre performanță. Acum ei nu mai trebuie să știe.

Reporter: Dar poate sunteți o excepție.

Ioan Aurel Pop: Nu, nu, că sunt oameni extraordinari care au trăit în timpuri mai vechi și n-au suferit prea mult. 1-2% sunt frustrați oricum. Și vedeți, astăzi sunt alte necazuri. Pe vremea tinereții mele nu erau droguri, acuma e pericol mare altul, nu memorarea e pericol. Memorarea ne trezește mintea. Și am mai spus ceva și asta aș vrea să rețineți: vorbim de inteligență artificială, dar uităm de inteligența naturală, pe care trebuie să o cultivăm. Profesori de neurologie care să știe ce-i creierul omenesc și să mergem mai departe cu cultivarea celui mai bun computer din lume care încă-i creierul omenesc.

Reporter: V-ați așteptat, vorbim în altă ordine de idei, la un șir atât de lung de oameni care au vrut să le semnați cărțile dumneavoastră, să le dați autograf și pe mine m-au rugat să le fac poze. Aș fi făcut un ban cinstit dacă vă luam taxă.

Ioan Aurel Pop: Nu m-am așteptat deloc și deși pățesc acum în ultimii ani situații similare în multe locuri din țară, nu m-am obișnuit încă și mereu mă simt și nu-mi place nici când îmi aud mereu numele lăudat de unii și de alții, că eu n-am acceptat funcții foarte înalte, n-am candidat la funcție politice, fiindcă mi-a plăcut mereu să rămân om între oameni, să mă pot plimba liniștit pe stradă. Dacă mă cunoaște cineva, cel mai frumos lucru care mi se întâmplă este că mă întâlnesc cu câte o persoană pe stradă, acuma, unii chiar aproape de vârsta mea, dar nu numai, și mă salută și îmi spun: mi-ați fost profesor. Atât. Nu trebuie să spună că am fost bun sau rău, că le-am fost profesor. Dacă ei spun treaba asta, înseamnă că ceva s-a întâmplat în viața lor, în urma unor mesaje pe care le-am transmis și mă bucur mult că vin mulți în jurul meu, mă înconjoară și depănăm și amintiri.