Filmul de weekend: Vechituri de acum 20 de ani, încă proaspete
Vă propunem o scurtă listă cu cele mai bune pelicule lansate exact acum 20 de ani.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 18 aprilie 2026, 00:00
Când filmele noi vă dezamăgesc sau începeți mai multe seriale și nu terminați nici unul pentru că nu vă plac, poate că faceți ca mine și aveți obiceiul să revedeți pelicule vechi despre care știți sigur că merită.
Prin urmare, azi vă propun o scurtă listă cu cele mai bune pelicule lansate exact acum 20 de ani, în 2006.
S-ar putea spune, fără a greși prea tare, că 2006 a fost anul mexicanilor.
Trei regizori consacrați au lansat filme excepționale în acel an.
Guillermo del Toro a strălucit cu ”Labirintul lui Pan”, o fantezie care folosește efecte speciale cu multă măiestrie. Sunt două povești paralele în film. Pe de o parte, există un avanpost al armatei fasciste a lui Franco în pădurile Spaniei, căutându-și dușmanii la scurt timp după războiul civil. Pe de altă parte, există lumea fantastică a unei tinere, a cărei mamă este căsătorită cu un căpitan monstruos. Ea este condusă de o zână într-un labirint și întâlnește lumea bizară și tulburătoare a unui faun care îi spune că este într-adevăr o prințesă și trebuie să se străduiască să îndeplinească trei sarcini pentru a-și regăsi tatăl mort. Mulți critici afirmă că ”Labirintul lui Pan” a fost cel mai bun film din 2006. A câștigat trei premii Oscar.
O altă poveste fantezistă, dar cu subiect diferit a abordat Alfonso Cuaron în ”Children of Men/Copiii tatălui”. Acțiunea e plasată în viitor, în 2027, care iată că pare deja aproape prezent. Suntem într-o lume guvernată de haos, în care femeile sunt infertile și nici un copil nu s-a mai născut de 18 ani încoace. Când în mod neașteptat o femeie rămâne însărcinată, personajul principal interpretat de Clive Owen acceptă să ducă copilul într-un loc protejat. Din distribuție mai fac parte Michael Caine și Julianne Moore.
Actori excepționali și mai multe povești intersectate regăsim în filmul ”Babel”, regizat de cel de-al treilea mexican care a avut succes în 2006. Este vorba de Alejandro Gonzales Inarritu. În ”Babel”, un incident tragic ce implică un cuplu american in Maroc duce la un lanț de evenimente prin care trec patru familii in țări diferite din lume. Legați de imprejurări, dar separați de continente, cultură, limbă, fiecare personaj descoperă că familia e cea care-ți oferă până la urmă confort și mângâiere. Îi regăsim în acest mozaic numit ”Babel” pe Cate Blanchett, Brad Pitt și Gael Garcia Bernal.
Pe lista marilor realizări cinematografice de acum 20 de ani îl punem și pe Martin Scorsese, care a câștigat în sfârșit un Oscar pentru filmul ”The Departed”. Este povestea despre loialitatea și înșelăciunile în lumea a doi copii care cresc ca impostori. Unul devine un gangster și acționează sub acoperire ca polițist, rol interpretat de Matt Damon, iar celălalt, Leonardo DiCaprio devine un polițist care acționează sub acoperire ca gangster. Fiecare este desemnat să-l găsească pe celălalt și fiecare știe lucruri pe care trebuie să le ascundă.
Ca să ne amintim și de filmele europene importante din 2006 pomenim filmul german ”Viețile altora”, recompensat cu Oscar pentru cel mai bun film străin și premiul Academiei Europene de Film: Ultimul, dar nu cel din urmă pe listă, cel de-al 21-lea din franciză, ”Casino Royale”, un adevărat succes de box office și de public. Asta mai ales datorită lui Daniel Craig, pentru prima dată la vremea respectivă în rolul lui James Bond.
Anca Mureșan Bota
Foto: Pexels
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.