Prima pagină » Campanii » Sesam deschide cartea » Sesam deschide cartea: Micul Prinț

Sesam deschide cartea: Micul Prinț

Este într-adevăr acea carte care poate fi citită sau auzită la orice vârstă.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 aprilie 2026, 00:00

Acest copil fragil și totuși puternic, acest copil sensibil, nostalgic ca un înger apărut de nicăieri și totuși de peste tot. Această călătorie în inimile noastre, acest pământ încărcat de mângâiere și amărăciune, acest cer albastru umplut cu stele, acest poem de povestit și de nepovestit. Așa putem numi această carte.

Este într-adevăr acea carte care poate fi citită sau auzită la orice vârstă. Prima dată ne împrietenim cu Micul Prinț, oaia și floarea sa încă de la o fragedă vârstă. Când mai creștem, trecem pe lângă raftul cu cărți și o vedem cum stă la locul ei, o luăm și parcurgem din nou povestea, găsind de fiecare dată un nou înțeles. Sau o deschidem la întâmplare, având credința că acolo unde se deschide cartea, ne așteaptă cuvintele magice care ne lămuresc, ne întăresc și ne călăuzesc. Pentru că are această putere. Anii trec, și de fiecare dată când dăm cu ochii de ea, zâmbim. De fiecare dată îl regăsim pe Micul Prinț, și acesta este omagiul cel mai mare pe care îl putem aduce autorului, care la sfârșitul poveștii, ne roagă să-i scriem dacă vreodată îl vedem pe micul său prieten.

Antoine de Saint Exupery s-a născut în anul 1900 în Franța. A fost scriitor și aviator. A iubit deșertul, devenind directorul unui aerodrom din Sahara, unde zbura și salva piloții ale căror aeronave s-au prăbușit în deșert. Apoi a devenit directorul unei linii de poștă americană, și între timp scria nuvele și memorii. A locuit și în America, unde l-a adus la viață pe Micul Prinț, și în anul 1943 a fost tipărită pentru prima oară cartea. După un an, scriitorul a dispărut în mare. Pilota și avionul s-a prăbușit. Nu știm cu cine s-a întâlnit acolo în marea cea mare, ce arătare i s-o fi revelat. Știm doar că în deșertul cel întins, un pilot a ajuns cu avionul, și a avut o pană. În Sahara aviatorul întâlnește un prinț micuț cu mantie lungă, păr auriu în care se pierdea deșertul, și o sabie. Ca un arhanghel în căutarea dreptății și adevărului.

Putem să cunoaștem despre oameni sau despre tot ce ne înconjoară nu doar aflând date tehnice și exacte, precum câte cifre are salariul, criza economică globală, statistici peste staististici, care sînt și acestea de folos. Dar putem afla despre o casă, nu doar dintr-o prismă financiară, ci și dintr-un unghi poetic: are flori la ferestre, are ornamente pe fațadă și pătrățele de mozaic colorat se zăresc pe zid. Putem să cunoaștem un om întrebându-l dacă îi place pădurea sau marea, dacă îi place să joace ping pong, dacă privește stelele sau îl putem cunoaște ascultând pur și simplu glasul său.

Zece zile au stat împreună în acel deșert, zece zile în care între cei doi se crează o legătură de nestins, zece zile în care aviatorul află despre micuțul prinț realități care ni se relevă încetul cu încetul. Avea o planetă mică, atât de mică încât putea să vadă în aceeași seară nu unul, nu două, nu trei, ci 43 de apusuri de soare. Avea o floare neasemuit de frumoasă, trei vulcani, semințe de baobabi, și avea nevoie de un prieten. Într-o bună zi, a plecat de-acasă. Micul prinț a trebuit să-și părăsească planeta ca să afle că floarea sa trebuia pur și simplu privită și mirosită, și să te bucuri de frumusețea și inmiresmarea ei. Și nu să o judeci după vorbele ei pline de ghimpi. Iar floarea a trebuit să fie singură ca să învețe dragostea, să vadă fluturi, să înfrunte intemperiile și să-și alunge spinii ce îi intunecau firea. În călătoria sa spre pământ, micul prinț a vizitat șase planete care l-au făcut să cunoască sinele său și sinele altor ființe. Șase planete și șase oameni mari: un rege măreț ce avea nevoie de un supus, un vanitos, care avea nevoie de un admirator, un om care toată amărăciunea și-o înneca în băutură, un om de afaceri, care deținea cincisute de milioane de stele, și care nu avea timp de hoinăreală și palavrageală fiindcă toată ziua trebuie să facă socoteli, un lampagiu care avea un consemn, și un geograf care avea nevoie de un explorator. Aici pe planeta geografului învață că floarea lui nu trăiește pentru totdeauna. Și mai învață că oamenii mari sînt ciudați și că nu sînt niciodată mulțumiți cu ceea ce au.

Când a ajuns pe pământ, în deșert, prima făptură întâlnită a fost șarpele. Aici pe pământ începe să aibă primele îndoieli, aici înțelege că floarea lui este unică în lume, aici află taina inimii de la vulpe, și aici află că el este responsabil de floarea sa.

Pentru copii e sfârșitul lumii dacă păpușa mult iubită este luată din brațele lor. Să-i lăsăm, pentru că pentru ei este importantă păpușa și timpul petrecut cu ea. Pentru aviator este important să repare avionul și să găsească o fântână ca să nu moară de sete. Pentru micul prinț este mai important să ai un prieten chiar dacă urmează să nu mai fi.

Cei doi pleacă în căutarea fântânii. Mergem și noi pe urmele lor, și începe să ne placă deșertul, fiindcă pustiul este frumos și ascultăm liniștea lui. Mergem în urma lor și găsim fântâna și bem împreună cu ei din apa vieții, și aici în mijlocul deșertului ne luăm rămas bun de la micul prinț și de la aviator. Noi rămânem să păzim fântâna vieții, să privim steaua înflorită, și locul acela unde s-ar putea să mai vină copilul cu părul de aur.

Cartea vă așteaptă pe un raft plin de stele din librăria Bookstory.