Datoria României se apropie de 230 de miliarde de euro: apel la măsuri fiscale urgente
Războiul din Orientul Mijlociu complică economia.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 15 aprilie 2026, 17:07
România trebuie să continue măsurile de consolidare fiscală, în paralel cu măsurile luate pentru a atenua noul şoc energetic provocat de războiul din Orientul Mijlociu, consideră preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
El este unul dintre autorii unui nou raport din seria analizelor dedicate convergenţei către zona euro, publicat miercuri, 15 aprilie, de Banca Naţională.
În document, Daniel Dăianu atrage atenţia că, în cazul în care blocarea strâmtorii Ormuz va dura mai mult, impactul asupra preţului combustibililor şi al altor materiale va fi mai sever şi mai persistent decât în prezent.
Mai grav este faptul că deja a fost avariată o bună parte din infrastructura energetică din regiune, ceea ce indică faptul că că nu se va reveni, probabil, curând la preţurile de dinainte de război, mai spune acesta.
În ceea ce priveşte consolidarea bugetară, Daniel Dăianu spune că e o măsură necesară şi pentru a ţine sub control datoria publică, care este în jur de 60% din PIB, în urcare de la 39% în 2019.
Evoluţia datoriei publice a devenit o vulnerabilitate majoră pentru economie, date fiind ratele la care se împrumută statul român, conchide preşedintele Consiliului Fiscal.
Datoria externă a României a crescut în primele două luni ale anului cu un miliard şi jumătate de euro, faţă de finalul lui 2025, şi s-a apropiat de valoarea de 230 de miliarde de euro, arată datele publicate astăzi de Banca Naţională.
Din suma totală, datoria externă pe termen lung a reprezentat 182,5 miliarde de euro, iar cea pe termen scurt, 47,4 miliarde de euro.
Radio România
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.