Femicidul – Când legea pune un nume crimei
Interviu cu deputatul PNL Alina Gorghiu, inițiatoarea legii femicidului.
Articol editat de cristina.rusu, 2 aprilie 2026, 13:55
Pe 25 martie 2026, Camera Deputaților a adoptat, cu 284 de voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri, legea care introduce pentru prima dată în legislația românească noțiunea de femicid. Este proiectul cu cea mai mare susținere parlamentară din istoria democratică a României — peste 270 de semnături, din toate partidele.
Legea a venit după un an în care cifrele au vorbit singure: în 2025, 66 de femei au fost ucise în România, cele mai multe în context de violență domestică.
Concret, noua lege definește trei tipuri de femicid, introduce circumstanțe agravante la omorul calificat, recunoaște orfanii femicidului ca victime directe, întărește ordinele de protecție și obligă poliția, parchetele și Ministerul Justiției să publice anual rapoarte detaliate. Acțiunea penală va putea fi declanșată din oficiu, fără plângere prealabilă.
Rămâne însă o întrebare esențială: poate o lege să oprească un fenomen care, așa cum spun chiar inițiatorii săi, este rezultatul unei violențe repetate, tolerate de mult prea mult timp — în familie, în societate, în comunitate?
Despre ce schimbă această lege, ce nu rezolvă și ce mai trebuie făcut — vorbim astăzi cu deputatul PNL Alina Gorghiu, una dintre inițiatoarele proiectului.
Tiberiu Crișan: Doamnă Gorghiu, bine ați venit la Radio Cluj.
Alina Gorghiu: Bine vă găsesc și mulțumesc că abordați o temă de care multă lume se ferește, pentru că violența domestică este o realitate cu care trăim — și una care nu poate fi oprită doar de o lege.
Ați atins chiar miezul problemei. Legea este ultimul instrument care se aplică într-un astfel de fenomen — și, în același timp, cel mai dur: cel care bagă la pușcărie agresorii. Dar până ajungem acolo, avem atât de multe etape de parcurs, începând cu educația. Această lege conține și o dispoziție pe care nu ați menționat-o: educația pentru egalitate de gen — să-i învățăm pe copii, de la cea mai fragedă vârstă, ce înseamnă empatia, cum să-și trateze partenerul, ce înseamnă o relație sănătoasă.
Dacă îmi permiteți un exemplu concret: Marea Britanie a anunțat recent că finanțează sistemul de educație britanic cu peste 20 de milioane de lire, pentru extinderea curriculei școlare — inclusiv o materie dedicată violenței online, misoginismului, comportamentului sănătos în mediul digital. Sunt lucruri care se pot face înainte de aplicarea strictă a legii, dar trebuie făcute cu atenție și cu pregătire.
T.C.: Cum credeți că va fi primită această componentă educațională, mai ales în comunitățile rurale?
A.G.: Din punctul meu de vedere, e o discuție falsă. Educația este despre noi, despre cum vom reuși să ne integrăm într-o societate sănătoasă. Sunt convinsă că cei care vor p reda aceste lucruri vor fi suficient de bine pregătiți încât părinții să nu aibă semne de întrebare legate de ideologizare sau de o anumită direcție impusă copilului lor. Nu vorbim despre sex, nu vorbim despre schimbări de identitate, nu vorbim despre minorități sexuale. Vorbim, pur și simplu, despre cum să te ferești de violență.
Și gândiți-vă la cifre: anual, în România avem peste 130.000 de intervenții ale poliției în cazuri de violență domestică. Aproximativ 13.000 de ordine de protecție emise de instanțe. Vreo 5.300-5.500 de agresori monitorizați cu brățară electronică. Dar dincolo de adulți — în acele cupluri există și copii minori. Mulți dintre ei nu știu cum să se protejeze. Dacă familia nu îi învață, statul are obligația să o facă, prin școală.
Toate studiile ne arată că acei copii care au trăit într-un mediu agresiv, care au văzut violența cu ochii lor, au devenit, prea des, viitorii agresori la vârsta adultă. Asta vrem să evităm prin educarea copilor în școli și cred că suntem ultima țară care nu practică foarte serios educația în școli cu privire la cum să ne ferim de violență în familie.
T.C.: Apropo de copii — această lege îi recunoaște pe cei care asistă la violență ca victime directe. Până acum, impactul asupra lor era rareori reflectat în hotărârile judecătorești. Concret, ce drepturi și ce protecție capătă acești copii?
A.G.: Legea le acordă o atenție specială. Până acum, copiii erau undeva în suspensie — menționați în dosare ca minori din cupluri violente sau ca martori la femicid. Dar ei nu sunt doar martori. Acei copii sunt victime. Există un risc real ca, fără intervenția statului, să devină la rândul lor agresori sau să accepte relații abuzive.
Nu o dată am auzit mărturii din penitenciare, ale unor adulți care spun că ‘ei doar așa au cunoscut viața de familie’. Revenind — legea obligă organele de anchetă să identifice acești minori și să sesizeze imediat serviciile sociale. Urmează ședințe de terapie, locuință dacă este nevoie, o întreagă procedură. Dar cel mai important pas este recunoașterea acestor copii ca victime directe, nu simple nume într-un dosar.
T.C.: Avem exemple recente de femicid și în zona noastră, în județul Mureș. Avem vreo garanție că această lege va duce la o mai bună respectare a ordinelor de protecție? Pentru că problema României nu a fost niciodată lipsa legilor, ci nerespectarea lor.
A.G.: Este o observație corectă și o asum. România a făcut progrese reale în legislație: ordine de protecție, monitorizare electronică, mecanisme de intervenție mai rapidă. Avem un cadru solid, în mare parte aliniat standardelor europene. Și totuși, realitatea din practică ne arată că trebuie să fim vigilenți la cum aplicăm aceste legi.
Multe ordine de protecție sunt respectate acum — pentru că am majorat pedepsele pentru cei care le încalcă. Dacă ai încălcat ordinul de protecție, ești ridicat direct de poliție. Vreau să mulțumesc poliției române pentru asta. Dar mai avem o problemă: din cele 830.000 de intervenții ale poliției în cazuri de violență domestică, ajungem la doar 13.000 de ordine de protecție definitive. De ce? Pentru că multe victime, după ce sună la 112, refuză să depună plângere. Acolo avem o problemă de încredere în instituții și o frică reală față de agresor.
Și vreau să adresez direct un mesaj victimelor: avem, la nivel național, sistemul de monitorizare prin brățară electronică. Dacă agresorul se află la mai puțin de 500 de metri față de tine — poliția știe în câteva secunde. Te poate suna, te poate îndruma. Și totuși, din 13.000 de ordine de protecție, doar 5.300 includ monitorizare electronică. Jumătate din victime nu folosesc un instrument care le poate salva viața. Trebuie să înțelegem că avem mijloace de protecție — dar ele trebuie folosite.
T.C.: Există și un abuz emoțional despre care vorbim prea puțin și care este mult mai greu de demonstrat în instanță.
A.G.: Absolut. Și nu e doar emoțional — mai există violență economică, violență sexuală și, tot mai pronunțat, violența cibernetică. Violența nu apare niciodată într-o singură formă. Specialiștii vă vor spune că de cele mai multe ori este un cumul de comportamente care evoluează și se agravează în timp.
Dacă statul român a schimbat ceva în ultimii ani, este tocmai această perspectivă: am început să punem victima în centru. Să o audiem cu atenție, să o credem, să evităm retraumatizarea. O victimă nu se află în aceeași stare psihică și fizică ca noi, cei care o ascultăm. De aceea ai nevoie de pregătire specializată — polițiști, procurori, judecători care înțeleg dinamica abuzului.
T.C.: O ultimă întrebare. În timpul dezbaterilor ați spus că fiecare român va învăța cuvântul femicid. Dar dincolo de cuvânt — ne putem aștepta ca această lege să aibă un efect măsurabil în scăderea numărului de femei ucise în România?
A.G.: Da, categoric. Peste tot unde această legislație a fost introdusă — și România nu este singura țară europeană care recunoaște femicidul — s-a demonstrat în timp o scădere a numărului de cazuri. Dar nu doar legea trebuie să dea speranță — ci întregul mecanism: educația, protecția copiilor, monitorizarea electronică, serviciile sociale, pregătirea specialiștilor. Toate acestea trebuie să funcționeze ca un angrenaj comun.
Și vreau să spun ceva important: fiecare dintre noi poate contribui. Suntem cu toții vecini ai unor oameni care, uneori, trăiesc dincolo de un perete o realitate pe care nu o arată nimănui. Dacă auzi ceva — sună la 112. Rostul nostru, al tuturor, este să vedem ce putem face — fiecare la scara lui, statul la scara lui.
Tiberiu Crișan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
