Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni cu Ana Herța

Poemele de luni cu Ana Herța

Luna martie a fost luna poeziei scrisă de femei.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 martie 2026, 13:18

Se încheie luna martie, iată și ultimul colaj de poeme scrise de poete, alese de Ana Herța.

MONICA ROHAN
Trăit/ Citirea

I se arătase o carte
din prima sa zi
şi a început să citească
fără să se oprească din cititul flămând
al trestiilor şi-al visătoarelor slove ascunse
prin scorburi luminescente în nopţile anilor grei.
Citea înainte fără să vrea să se mai poată opri
peste munţi şi peste văi
în hamace de cânepă
legăna pruncii poveştilor lumii
de nu mai îmbătrâneau tot crescând şi-nflorind
şi dospind ca un aluat binevoitor
încă din prima zi
când i se arătase o carte
şi a pornit pe firul razei poveştii
fără să se mai poată opri din trăit…

2) CARMEN – MARIA MECU

îmi las părul să crească liber
cât pletele tuturor femeilor din lume
am de împletit o scară
până la tine
adun în ochi toată strălucirea din pupilele lor
vreau să disloc o stâncă
din tine
zâmbesc cele o mie de milioane de mii de zâmbete
altfel cum
să te fac să clipești
intru în somnul tău
culeg doar pentru mine toate cuvintele
scriu cu ele un poem
fără sfârșit
apoi
îmi caut un loc liniștit de murit

3) MARILENA APOSTU
Eram regină, eram sărbătorită

eram mai bătrână decât
o caleașcă de sticlă.
de fapt nu mă pot mișca
durerea seamănă cu un copac
înflorit în prăpastie
cu blestemul apelor pătate
de tălpile negre
oare cum e să sperii florile
tăiate
bătrânul poet ascunde poze
cu femei
pe stradă e singur, tot singur
e la masă
doar vara se îndrăgostește,
primăvara
le citește poeme în culori
de piatră
voi fi chemată în povestea lui
dar ce mai contează când
cineva mă visează
voi merge să devin o frumoasă
fereastră

4) IULIA ANAMARIA GHIDIU
Mărturisire (nu sunt haina pe care să o dau celorlalți)

Adevărul este un om că toți ceilalți
care vede înainte ca lumina
să cadă
pe hainele mele
vede ce am mâncat toată ziua
frunze negre
frunze găurite
împinse pe gât cu miere
văd gaura din ochii mei
prin care trece ziua cu toată dulceața
trece și o înghit înainte să Trăiesc
văd că nu sunt omul adevărat
nu sunt haina pe care să o dau celorlalți
nu sunt
nu pot să fiu
nu pot să nu fiu
frunzelor ajutați – mă
*Adevărul se dezbracă pe întunericul
în care oamenii l-au așezat
în ziua căderii frunzelor

5) NICOLETA MILEA

Parcă aș fi închisă
într-o colivie
de piele…
degeaba strecori
alte povești
alte-ntâmplări
furișându-te
înapoia mea…
o ninsoare
întoarsă pe dos
asta ești
și nimic mai mult…
cu viclenie
te strecori
printre stări
făcându-mi semn
să tac – plină de incuri
se rostogolește
clipa în timp –
mă voi întoarce…

6) MIRELA ORBAN
Aniversară

se mai închide o poartă
lumea se încăpățânează
să mă ridice pe brațe dezarticulate.
deasupra albastrul îmi îneacă respirația
și ochii mă dor mai tare ca ieri.
ecranul uriaș derulează scene franjurate
le simt cum îmi umblă sub piele
șerpuirile unor roți dințate
cu iz de metal ruginit
strică tihna netimpului.
„lăsați-mă-n pace”, le strig
nu sunt eu acolo
o copilă, o puștană, o tânără mamă
o femeie ascunsă între umeri
concurează pentru rolul principal din lung metrajul
cu termen incert și replici incomplete.
déjà vu-uri îmi trag cu ochiul
de pe rândul întâi
„nu pleci nicăieri”, sâsâie cobrele
încolăcite pe telecomanda aniversară.
le privesc în vortexuri și văd
berzele și brebeneii invadându-mi lumea.

7) VIOLETA PINTEA

la un moment dat
a trebuit să accept
că am sâni
și alte atribute feminine,
orice în afară de feminitate.
omul prost te găsește oriunde.
scoate sabia și taie.
scoate limba și taie.
din mine curge
lapte și miere,
sunt cina nebunilor,
alegerea perfectă
pentru acel
” nu mai vreau nimic”
pus între parantezele coapselor.
am dovedit că sunt om
abia atunci când nimeni
nu m-a obligat să fiu.

8) SORINA RÎNDAȘU
regatul disfuncției

departe de pămînturile făgăduinței cresc arbuști și copii
pe care nu-i revendică nimeni.
străzile scăldate în adrenalină, atenția super-băieților
de cartier,
zgomotul obiectelor din buzunare
spărgîndu-se.
pe majoritatea le-am trăit din nevoie, pe restul din curiozitate,
elevul anxios pe care îl mănîncă scalpul, insecta
cu aripile desprinse de trup, amenințarea coloniei. eu am fost.
cînd au venit cu ideea despărțirilor, am fost prima
care s-a împotrivit.
structura se demolează din interior, pereții
se răstoarnă unul peste altul.
dacă nu spui acum, nu mai spui niciodată.
o inimă mare le va cuprinde pe toate
și le va reconstrui.
cînd au venit să numere pierderile, le-am
ascuns pe ale mele.
din mijlocul unui dezastru natural se vede
paradisul suburban strălucind în întuneric,
niciodată o altă lumină.
cînd Rebeca mînca pămînt, eu vomitam
cantitățile ultimelor zile.
au fost episoade scurte: rușinea, tusea nevrotică,
permisul de intrare în compartimentul
celor care nu vor să fie găsiți,
de data asta a fost cît pe ce.
trăiesc la nesfîrșit pe urmele oamenilor
cărora le iese la timp
candelabrul din șuruburi.
de la ei am învățat consecvența,
cu ei m-am închis
în regatul disfuncției.

9) MARIA PILCHIN
Lapis

poetul premiat mi-a zis mai ieri:
eşti frumoasă! să ştii eşti frumoasă!
era calm era sincer era cald era poet
marea este frumoasă e nesfârşită
florile sunt frumoase se sfârşesc ca fumul
atingerile sunt frumoase ele nici nu încep
adevăratele atingeri sunt cele ale respiraţiei
(nimic mai plăcut ca suflul tremurând al amorului)
gândurile sunt arătoase ele trec prin pereţi
mama mea este o femeie frumoasă
este cea mai frumoasă femeie din lume
de fiecare dată când un bărbat mă place
pe ea o place pe ea o doreşte
eu stau stană de piatră eu stau icoană
totul este pentru mama eu doar privesc
eu doar ascult şi uit mama e frumoasă!

10) MIHAELA MERAVEI

Iubirea asta e o moarte de bumbac

Cum vine ea cu coasa ei de stele şi roba de lumină,
roi de păsări neliniştite şi ghirlande de iasomie,
te absoarbe în vârtej, fără incantaţii şi liturghii de visuri,
te mută în alt univers unde începi cu adevărat să trăieşti.
Cum mă înlănţuie ea, adorata, cu vraja giulgiului de nori
şi mă împătureşte în piele nouă de Adam,
şi îmi pune oase Hristice,
şi din cenuşă de flori carne,
şi din albine buze…
apoi îmi strigă în urechea stângă un nume,
să rămână-n veci în memoriei inimii.

11) SIMONA GRAZIA DIMA

În sorbul frumuseții

Cu ochi de rouă ostrovul ne-așteaptă dimineața
odată cu vântul, s-atingem
mirodenia amăruie-a primăverii,
amurgul să-l sorbim
din cupe mari de valuri!
Și pe colina lui din mijloc
să ascultăm corul tăcerii, iar gândurile
să ni le-auzim în vuiet. Oare pe solu-acela
cu nuanță aurie, în sorbul frumuseții,
va mai trebui să punem întrebarea
despre cine suntem în propriile abisuri
sau ne vom înțelege simplu și ușor,
ca păsările prin bătăi de aripi?
Ah, ostrovul cu ochi de rouă, atât de răbdător
cu cei grăbiți, străini de sine.

12) MIHAELA OANCEA
templu nesupus

continent de tăceri fertile
femeia se ridică din cenușă
și merge desculță pe cer.
are un limbaj secret
ce cristalizează
ziduri de fum între vise.
femeia sfâșie luna cu degetele
o transformă în oglindă – privești în ea
și vezi marea care nu are mal.
nu cere permisiunea soarelui
să ardă
ci rămâne templul nesupus
ce modelează de-a pururi lumea.

13) ADINA – MARINA TABACU

Liniștea mi se joacă prin păr
Mă strânge în brațe
Închid ochii
Văd urme de cuvinte
Ce se vor spune
Nu doar în gând
Dacă aș ști un descântec de tăcere
Poate aș scrie
Cel mai frumos poem.