Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni

Poemele de luni

Sărbătorim femeia toată luna martie.

Articol editat de cristina.rusu, 23 martie 2026, 14:05

Ana Herța ne propune și în această săptămână o selecție de poeme scrise de femei. Sărbătorim toată luna martie universul feminin.

SIMONA ȘERBAN

Boala asta cronică
de sensibilitate
evoluează galopant

prezint un factor de risc
așa mi-a spus medicul de familie
la ultima vizită de rutină

voi muri…

ultimul tratament
nu a fost eficient
deși am încuiat ușa
cu ambele yale
va trebui să o zidesc
să trag perdelele din brocard
de la mama

2) GABRIELA FECEORU

În fotografii

șiroaie prin munți
inima mea – cuib de viespi
îmi amintește la tot pasul

dacă vrei să taci
tăcerea devine un vad
și apoi – cârlig – te revăd

când eram copil
în fiecare zi
la fereastră îmi imaginam
că după munți poate fi o altă
Gabriela

o fetiță care are creioane colorate
cărți, acuarele, jucării și haine groase

poemele mele au înghețat
în frig și-n inima tăbăcită
traversez centrul orașului
sunt între munți
o statuie de lacrimi înghețate

înfășurată în pătura groasă de ceață
cu soarele în palmă
aș vrea să pot mătura războiul

fulgi care mi-au ciuruit inima
ca niște gloanțe în plină frumusețe
te risipești ca râuri învolburate

vulturii sorb poezia
cuvânt cu cuvânt
a trebuit să-mi schimb religia ca să-mi înțeleg firea
a trebuit să-mi schimb orașul
ca să-mi găsesc drumul.

când mă gândesc la tine
e mereu mai. e mereu noiembrie.
tu ești sensul tuturor acțiunilor caritabile
spune-mi
lângă cine ai vrea să fii în fotografii?

3) ȘTEFANIA MIHALACHE

Urme

Eu în urmele voastre nu voi călca
pentru că:
nu știu să conduc,
nu știu să merg pe motor,
nu știu să merg pe bicicletă,
nu știu să merg pe trotineta electrică,
nu știu să mă folosesc de nimic
ca să înaintez,
în afară de propriul
corp.
Numai că asta
devine o artă,
atunci când nu ai altceva.
Eu las urme numai pe mine însămi
și nu vor călca în ele
decât corpurile pe care le vede foarte bine
James Webb,
care se mișcă pe ele însele
și sunt atât de mici
încât să le soarbă ochiul gigantic al omului.

4) LUMINIȚA ZAHARIA

BÃRBATUL

Nu e femeie.
Cautã poarta sãrutului, fîntîna şi soarele.
Braţele doar îl ajutã sã nu fie copil.

FEMEIA

Nu e bãrbat.
Cautã mãrul în iarbã, omul din lunã.
Genunchi supuşi, în care inima s-a cuibãrit.

BÃRBATUL ŞI FEMEIA

Soarele tînjeşte-n tainã dupã luna plinã.
Tu eşti de oţel,
eu – de plastilinã.

Viaţa e din particule îngemãnate. Cum s-o feliezi, s-o împarţi?
Azi la mine e luni,
dar la tine e marţi…

BÃRBAŢII ŞI FEMEILE

Bãrbaţii sunt ca pepenii: ori prea cruzi, ori prea copţi.
Femeile le fac dop direct în inimã şi-i mãnîncã oricum,
la recomandarea unui doctor asexuat, înviat, evident, dintre morţi.

5) EVELYNE CROITORU

Sprijinirea pe vorbe

Alunecăm în plan secund.
Așezăm orice surâs
în vitrină
să nu-l uităm.
Mimăm o clipă
jocul nepoticnirii.
Monoton
repetăm
sprijinirea pe vorbe,
coatele-s
sprijinite pe disperare.
Apune o lume.

6) ANA MARIA ANANIA

Mamă
eu nu știu să spun te iubesc

cuvintele sunt grele și nu le pot trage pe gât,
n-ai putut să-mi mesteci consoane și vocale
să mi le dai să crească în mine

ți-aș frământa picioarele la nesfârșit
carnea ta carnea mea
unghiile lungi și late
degetele frumoase
tălpile bășicate
cu care te-ai strivit
pentru mine

te pensez și te privesc pe furiș
îți alung firele de păr de pe față
într-o mângâiere tăcută
știm amândouă că e un gest de iubire
taci și tu tac și eu
transformăm acțiunile într-un obicei

tată
eu nu știu să spun te iubesc

atingerile noastre accidentale și
dorința de a mai fi copil
să știu cum să îți sar în brațe
să știi ce să îmi spui și să-mi citești povești
e complicat să nu mai fii fetița lui tata
nu știm ce să facem
cu mâinile în poală
râdem ca doi colegi de facultate
te ghiontesc cu pumnul în umăr
tu mă strângi în brațe stângaci
ne privim pe furiș
mă enervez când te distrugi

sunt neputincioasă și doare
nu vă pot sufla peste răni
nu vă pot plăti să rămâneți tineri
să nu mai munciți
să călătoriți și să râdeți
să vă iubiți și să fiți înțelegători

eu nu știu să spun te iubesc
voi nu știți să nu mai fugiți

7) FLORICA BUD

Existenţă bej

fac primul transplant

care să mă repună

cu drepturi depline

pe orbita

aparent umană

de facto colorată în bej

singura acuarelă rămasă în

ceaslovul amanetat la

Corpus Ajustis Dilemus

loc de dat seama

şi uneori pentru favoriţii

fortunei

punct esenţial în

returnarea de vechi datorii

făcute insalubru în numele iubirii

8) LENA CHILARI

Poem

o pasăre zboară mai sus când o privești după gratii

în această existență apatică tristețea profundă e un anotimp aparte

dincolo de paharele escapiste și pastele îndopate există o coadă mare la toaletă

ești singurul om murdar și cu nevoi speciale din tramvai

ghetele tale pline de noroi își găsesc drumul prin pădurea străină

trebuia doar să urmezi orbește liniile albe cu dunga albastră la mijloc acolo unde părinții tăi plâng când se uită la tine și te-ntreabă

unde ai fost până acuma și dacă te-a văzut cineva în halul ăsta

9) Adina Ungur

Poemadina din piept

oricum se învârte viața pe ruletă și orice aș face
tot nu se poate opri acul timpului
decât la capitolul iubire
și fără drept de apel cade perdeaua nopții sau se ridică
un curcubeu peste zi cu gândul la bărbatul suprem
mă întreb dacă magneții expiră vreodată
sau cum arată cavitatea toracică a lui Dumnezeu
inima aceea care bate la ușa din pieptul meu
motorul care e un perpetuum mobile
făcut din mecanisme ce ticăie în ritmul vieții
tot ce facem și ce există e pornit din casa inimii
și tot acolo se întoarce și gândurile
se amestecă și se tulbură
înainte să explodeze albe cuvintele
ca niște porumb expandat
într-un poem

10) DOINA ADRIANA NICOLĂIȚĂ

Nu poți fi fericit

Nu poți fi fericit tot timpul
dar nici nefericit
fluctuant ca marea
fremătător în necunoscute
în neliniști unduioase
un acar
care-și scapă vagoanele
înainte de a le umple
cu speranță,
un pompier
înaintea flăcărilor neaprinse
gata să năvălească
indigo,
un balerin
înaintea piruetelor aerodinamice
pe o scenă portativă
invizibilă și ea,
un poet
înaintea surprinderii sunetului final
al noului început,
tu,
cel dinainte de-a te adăuga
înainte de-a cutreiera zarea
înainte de tot.

11) ALEXANDRA MUREȘAN

Să nu îți fie teamă de femeile
prin care curge ploaia într-un
artificiu indigo, nici de cele cu
pliurile greșit cusute la croitor
să nu îți fie teamă de femeile cu
marame negre și frunțile sprijinite
de Zidul Plângerii
nici de femeile pe care le vezi dezbrăcate
doar la miezul nopții, pe timp de zi doar
monocrom în cămașa de nailon
și nici de cele cărora pe noadă
le crește o coadă de păun care
se înfoaie uriașă cât Casa Poporului
să nu îți fie teamă, îți spun,
de femeile cu buze mari și cărnoase
cu dedesubturi stufoase, vorbesc mult,
pot fi zgomotoase, niciodată duioase
și nici de cele făcute din săpun, ușor parfumate
topite sub soare, nici de cele ce te umplu-n urale,
de cele cu coapsele inegale când o iau la vale.
și până la urmă de ce ți-ar fi teamă de femei?

ele transcend în micii tăi dumnezei
cu care te scobești plictisit pe sub unghii

12) CONSTANȚA POPESCU

Ce puțin nisip ai avut mamă!
Și din el mi-ai dat și mie.
Ce mici îți erau pașii,
și-n fiecare zi îi făceai în jurul meu…
respirai gândul de care aveam nevoie,
știam că mi-l strecori în palmă,
la poartă,
când nu mă lăsai să privesc în urmă.
Toate primăverile tale începeau cu mine,
până ce le-ai terminat
și tot mă țineai înfășurată în mireasma de mamă,
de casă, de cană cu lapte și parfum de liliac.
Știai cât îl iubesc
și dimineața puneai florile cu cinci petale
pe cărarea care-mi aducea viața
în fața pasului indecis
și iarăși mă îndemnai să nu privesc în urmă,
să nu știu ce puțin nisip aveai…
mi-l dăruiseși …tot.