Incendii de vegetație devastatoare în țară
Majoritatea incendiilor provin din arderea intenționată a vegetației.
Articol editat de cristina.rusu, 17 martie 2026, 14:54
Sunt incendii de vegetaţie în toată ţara – în numai două zile au ars peste 1.200 de hectare.
Cele mai multe au fost provocate de oameni care au dat foc, intenţionat, vegetaţiei uscate, pentru a-şi curăţa terenurile.
Deşi autorităţile avertizează că amenzile sunt de ordinul zecilor de mii de lei şi se poate ajunge și la închisoare, vinovaţii sunt greu de găsit.
Un foc aprins în câmp deschis poate deveni în câteva minute un incendiu de proporții.
S-a întâmplat zilele trecute în localitatea Racșa, din județul Satu Mare, unde flăcările au cuprins aproximativ 150 de hectare de vegetație și litieră de pădure. Intervenția pompierilor a fost una extrem de dificilă și a durat peste 20 de ore.
Colonel Radu Bodea, șeful Centrului Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Someș Satu Mare.
A fost o intervenție dificilă datorită faptului că terenul este foarte accidentat și accesul este limitat al autospecialelor. În plus, vântul a favorizat extingerea rapida a flăcărilor.
Pentru lichidarea incendiului a fost mobilizat inclusiv un elicopter, Black Hawk, al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne care a intervenit de mai multe ori asupra focarelor.
Pompierii spun că majoritatea acestor incidente pornesc de la arderi în câmp deschis, lăsate nesupravegheate, fapte sancționate cu amenzi sau chiar cu răspundere penală, după cum explică căpitan Florin Mondoca, șeful inspecției de prevenire din cadrul ISU Satu Mare.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor sau al altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, se sancționează cu o amendă de la 1.000 la 2.500 de lei.
Astfel de incendii pot pune în pericol locuințe sau, mai grav, vieți omenești. Astfel, cetățenii sunt sfătuiți să anunțe imediat la 112 orice incendiu observat.
CITEȘTE ȘI: Pompierii continuă lupta cu incendiul de pădure de la Parva. Suprafața afectată a ajuns la 25 de hectare
Sergiu Podină/ RRA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.