Parlamentul European discută bugetul UE și criza din Orientul Mijlociu
Eurodeputații analizează și securitatea, migrația și sprijinul pentru Ucraina.
Articol editat de cristina.rusu, 11 martie 2026, 11:55
Parlamentul european dezbate miercuri, 11 martie, viitorul buget al Uniunii, dar şi consecinţele operaţiunii militare americano-israeliene împotriva Iranului.
Președinta legislativului european, Roberta Metsola, spunea la începutul sesiunii plenare că atacurile Iranului asupra statelor din Golf trebuie să înceteze imediat și preciza că orice amenințare la adresa statelor membre este total inacceptabilă.
Deputații europeni vor mai dezbate și aspecte legate de următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, ca motor al competitivității alături de prioritățile în materie de apărare și securitate.
Astfel, europarlamentarii vor analiza eforturile actuale ale Europei de a asigura o pace justă și durabilă în Ucraina, precum și măsurile de gestionare a fluxurilor de migrație și de consolidare a protecției frontierelor externe.
Oana Bâlă/ RRA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.