Ascultă Radio România Cluj Live

Cercetarea românească, subfinanțată și subplătită

Semnatarii cer echitate salarială și acces la proiectele Planului Național de Redresare și Reziliență.

Cercetarea românească, subfinanțată și subplătită

Articol editat de Andreea Leonid, 9 martie 2026, 12:30

Zeci de cercetători ai Academiei Române – filiala Iaşi i-au scris premierului Ilie Bolojan şi noului ministru al Educaţiei, Mihai Dimian.

 

Cercetătorii cer respectarea legii şi asigurarea finanţărilor necesare proiectelor din domeniu în conformitate cu normele europene.

Profesorul Dorin Dobrincu, cercetător în cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi, atrage atenţia că cercetătorii din institutele Academiei Române au ajuns să câştige cu aproximativ 20% mai puţin decât profesorii universitari, cu toate că legea prevede acelaşi nivel salarial.

Cercetătorul şi-a exprimat, totodată, dezamăgirea faţă de diminuarea consistentă a sporurilor doctorale:

În ultimii ani s-au acumulat diferențe foarte mari între drepturile salariale pe care le primesc universitarii în comparație cu cele pe care le primesc cercetătorii din Academia Română. Adică undeva în jur de 20%, ori noi semnatarii acestei scrisori, cerem această punere în practică a legislației românești, adică să avem aceleași salarii cu universitarii, în condițiile în care oricum noi am pierdut mai multe drepturi salariale în ultimul an. Ne referim la cunoscutul deja spor de doctorat.

Profesorul Dorin Dobrincu a mai afirmat că se vorbeşte mult despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă nu a fost accesat niciun proiect care să stimuleze cercetările ample.

 

RRA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:45

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 18:07

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze

În perioada 2-3 noiembrie, lectura, imaginația și educația pentru siguranță s-au întâlnit într-un proiect special desfășurat la Școala...

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 10:24

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!

În timp ce la București strategiile educaționale zac îngropate sub tone de hârtii și propagandă de partid, în școlile din teritoriu se...

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!
Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 12:31

Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli

Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, constituit la nivelul Guvernului, se va întâlni zilele acestea cu...

Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:59

„Copiii sunt crescuți mai mult de online decât de părinți”

Incidentele recente din unităţile de învăţământ, în care au fost implicaţi elevi de gimnaziu, sunt consecinţele lipsei de măsuri din...

„Copiii sunt crescuți mai mult de online decât de părinți”
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:22

Un nou Centru de zi pentru copiii cu dizabilități

Proiectul, întins pe o perioadă de treizeci și opt de luni, va oferi servicii gratuite de recuperare pentru o sută treizeci și doi de copii din...

Un nou Centru de zi pentru copiii cu dizabilități
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:15

Investiție majoră în viitorul tinerilor

Consiliul Județean Sălaj face un pas decisiv în sprijinirea educației și performanței școlare prin semnarea unui nou contract de finanțare cu...

Investiție majoră în viitorul tinerilor