Doamnele și domnișoarele în uniformă, în prim-plan de Ziua Internațională a Femeii
De 8 Martie, celebrăm forța, curajul și dedicarea doamnelor și domnișoarelor care își desfășoară activitatea în cadrul Sistemului de Ordine Publică și Siguranță Națională.
Articol editat de Popovici Ioana, 8 martie 2026, 08:00
Dincolo de uniformă, de responsabilități și de misiuni adesea dificile, se află femei care reușesc, zi de zi, să îmbine viața profesională cu cea de familie. Femei care fac față provocărilor, care își asumă decizii importante, care rămân în același timp mame, soții, fiice și prietene.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, le transmitem tuturor un călduros „La mulți ani!” și aprecierea noastră pentru munca și implicarea de care dau dovadă.
Vă invităm să descoperiți câteva dintre doamnele și domnișoarele care poartă cu mândrie uniforma și care își desfășoară activitatea în slujba cetățenilor.
Iulia Stan, comisar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației:
‘’Am ales să urmez o carieră în cadrul Poliției de Frontieră în primul rând pentru stabilitatea pe care o oferă și pentru faptul că îmi permite să contribui la protejarea și siguranța cetățenilor. Dincolo de aceste considerente m-a atras foarte mult dezvoltarea personală pe care o presupune această profesie. Această meserie te face mai puternic, mai concentrat și mai responsabil.’’
Subcomisar Ileana Rugea, împuternicit al adjunct Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte:
‘’Îmbinarea vieții de familie cu programul de serviciu este pentru o femeie polițist o provocare, dar și o dovadă de putere. Dincolo de uniformă sunt mamă și soție. Cred că femeile au o forță aparte de a construi, de a organiza, de a ține echilibrul în familie chiar și atunci când programul este imprevizibil’’.
Irina Fedeniuc, agent, în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației:
‘’Am avut șansa să întâlnesc oameni profesioniști, răbdători, implicați de la care am avut foarte multe de învățat. Comunicarea și sprijinul reprezintă elemente esențiale în integrarea mea, contribuind semnificativ la formarea mea profesională’’.
Paula Mihnea, inspector vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sighetu Marmației:
‘’Am ales această profesie datorită caracterului dinamic al activității și provocărilor profesionale pe care le implică activitatea vamală. pentru mine rolul de inspector vamal nu este doar o funcție administrativă ci o misiune de responsabilitate’’.
Simona Chiorean, comisar șef, director Centru Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș
‘’Consider că femeile au rolul și rostul lor în structurile Ministerului de Interne. femeia consider că aduce echilibru, în primul rând, invită la comunicare și dă dovadă de seriozitate în tot ceea ce face’’.
Anca Ioana Gherasim, sublocotenent, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi ‘’Pintea Viteazul’’
”Am decis că este timpul să fac mai mult în slujba comunității decât făceam până a intra în rândurile Jandarmeriei Române.Este necesar să existe un echilibru între bărbați și femei. Consider că a fost cea mai bună alegere a mea de a îmbrățișa cariera militară’’.
Nicoleta Rad, sergent major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Maramureș
‘’Am îmbrățișat această carieră militară pe considerentul că este una vocațională, au sistem bine organizat, disciplină, perseverență și empatie. Este o carieră care îți aduce multe satisfacții’’.
Mihaela Ardelean, inspector, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș
‘’Un rol important pentru alegerea aceste cariere l-a avut familia mea. În prezent condiția femeii polițist este una de consolidare și afirmare profesională. Dacă în trecut locul alocat femeilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ de profil era limitat, în ultima perioadă nu există o delimitare. În prezent, noi femeile ocupăm un rol din ce în ce mi important în sistemul de ordine publică’’.
Aura Kiss, inspector în cadrul Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș:
‘’Alegerea acestei cariere a venit din dorința de a ajuta. Mereu mi-am dorit o profesie dinamică prin care să pot contribui la siguranța oamenilor. Mi-am dorit să fac parte din schimbare, din acest motiv am devenit polițistă’’.
Sergent major Maria Tomoiagă – Secția de Pompieri Viseu de Sus:
‘’Am ales această meserie pentru sunt o persoană foarte activă, curajoasă, ambițioasă și pentru că vreau să fiu un exemplu, să arăt că o fată poate să-și urmeze visul chiar dacă acesta este considerat neobișnuit. Mulți consideră că această meserie este apanajul bărbaților,dar că salvarea de vieți nu ține cont de gen’’.
Larisa Cherecheș, inspector principal, director adjunct pentru reintegrare socială în cadrul penitenciarului Baia Mare
”Am ales arma penitenciare deoarece mi s-a părut o provocare, este îmbucurător faptul că în ultimii ani a crescut ponderea femeilor care optează pentru această meserie. Femeile sunt tot mai responsabile și pun suflet în ceea ce fac”.
Liviu Șiman
Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!