Elevii din Vrancea, blocați în Dubai, sunt în siguranță la hotel
Elevii se află într-o deplasare privată cu scop cultural.
Articol editat de Andreea Leonid, 1 martie 2026, 11:22
Cei 28 de elevi din Vrancea, blocați în Dubai, sunt în siguranță la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.
Ei se află într-o deplasare privată cu scop cultural, iar situația a fost confirmată pentru Radio Iași de inspectorul școlar general, Livia Marcu. Potrivit acesteia, elevii și profesorii însoțitori sunt în permanentă legătură cu familiile și cu autoritățile.
Livia Marcu: Am luat legătura cu doamna profesor Harasim, care colaborează, are un centru în Cambridge, deci care nu funcționează în sistemul de stat de învățământ, și aseară mi-a spus că are în grup 28 de elevi din județul Vrancea, deci nu doar din Focșani. Ei au plecat într-o călătorie privată, cu scop cultural, deci nu a fost necesar vreun acord din partea inspectoratului școlar. Sunt acum în siguranță la un hotel, așa cum au și reacționat în spațiul public. Sperăm să revină cât mai curând în țară și să aibă doar amintiri frumoase din acest traseu pe care l-au parcurs.
Blocajele din traficul aerian au apărut după închiderea mai multor spații aeriene din regiune.
Misiunile diplomatice sunt în contact cu aproximativ o mie de cetățeni români aflați în statele vizate de conflict.
Radio Iași