Ascultă Radio România Cluj Live

Profesorii cer menținerea sporului de doctorat

Scrisoare deschisă către Nicuşor Dan împotriva reducerii indemnizației.

Profesorii cer menținerea sporului de doctorat

Articol editat de cristina.rusu, 26 februarie 2026, 16:35

Profesorii din învăţământul superior continuă să facă eforturi pentru a bloca aplicarea măsurii care prevede reducerea sporului de doctorat.

 

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din domeniu au solicitat, într-o scrisoare deschisă înaintată preşedintelui Nicuşor Dan, menţinerea indemnizaţiei la valoarea de până acum.

În prezent, indemnizația pentru titlul de doctor poate ajunge până la 950 de lei brut lunar.

Profesor Marian Borzan de la Universitatea Tehnică din Cluj, este o situație total anormală, având în vedere și că acest spor de doctorat înainte a fost plafonat. Am mulți colegi care se gândesc cum să ne găsim un alt loc de muncă.

Dacă în prezent suma înseamnă aproximativ 580 de lei net, noul plafon de 500 de lei brut s-ar traduce prin circa 293 de lei net. În mediul universitar, reducerea este privită ca un semn negativ, în condițiile în care indemnizația de doctorat reprezenta una dintre puținele forme de recunoaștere financiară a performanței academice.

Stanca Șipoș sunt liderul sindicatului cadrelor universitare de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, sunt profesor, scăderea acestei sume mă jignește profund pentru că doctoratele astea nu se obțin la noi în învățământ superior așa de ușor. În plus, se zice că în străinătate nu există acest format, atunci să-mi crească salariul la nivelul profesorilor din străinătate, din Uniunea Europeană.

Măsura îi va afecta pe toți angajații din sectorul public care dețin titlul de doctor, inclusiv cadre didactice, personal universitar, cercetători și funcționari publici.
 

Felicia Mocanu/ RRA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:45

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 18:07

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze

În perioada 2-3 noiembrie, lectura, imaginația și educația pentru siguranță s-au întâlnit într-un proiect special desfășurat la Școala...

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 10:24

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!

În timp ce la București strategiile educaționale zac îngropate sub tone de hârtii și propagandă de partid, în școlile din teritoriu se...

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!
Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 12:31

Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli

Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, constituit la nivelul Guvernului, se va întâlni zilele acestea cu...

Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:59

„Copiii sunt crescuți mai mult de online decât de părinți”

Incidentele recente din unităţile de învăţământ, în care au fost implicaţi elevi de gimnaziu, sunt consecinţele lipsei de măsuri din...

„Copiii sunt crescuți mai mult de online decât de părinți”
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:22

Un nou Centru de zi pentru copiii cu dizabilități

Proiectul, întins pe o perioadă de treizeci și opt de luni, va oferi servicii gratuite de recuperare pentru o sută treizeci și doi de copii din...

Un nou Centru de zi pentru copiii cu dizabilități
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:15

Investiție majoră în viitorul tinerilor

Consiliul Județean Sălaj face un pas decisiv în sprijinirea educației și performanței școlare prin semnarea unui nou contract de finanțare cu...

Investiție majoră în viitorul tinerilor