Ascultă Radio România Cluj Live

Cât costă asigurarea de sănătate la stat și cine are acces la programele naționale?

Clarificări pentru populație de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj.

Cât costă asigurarea de sănătate la stat și cine are acces la programele naționale?

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 24 februarie 2026, 13:02

De la data de 1 august 2025, în sistemul de asigurări de sănătate din România s-au produs unele modificări esențiale.

Printre acestea se numără și menținerea, dar și eliminarea calității de asigurat pentru anumite categorii sociale. Nu toate aceste modificări sunt clare pentru populație, mai ales în cazul pacienților care, nefiind asigurați doresc acces la programele naționale de sănătate curative.

Cum poți fi asigurat în sistemul de sănătate dacă nu realizezi venituri, dar și cum poți avea acces la programele naționale de sănătate curative, în România fără a fi asigurat?

Cât costă asigurarea de sănătate, la stat, calculată pe un an calendaristic pentru a avea acces la serviciile medicale din pachetele de bază, dar și cine este asigurat în sistemul de stat fără a plăti contribuție, am aflat de la Crina Grozav, purtător de cuvânt la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj:

Crina Grozav: Pentru acces la îngrijiri medicale complete este esențială dobândirea calității de persoană asigurată în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Aceasta se realizează prin plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, care deschide accesul la pachetul de bază de servicii medicale pe fiecare domeniu de asistență medicală în parte, servicii medicale care sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, furnizorilor cu care se află în relație contractuală.
Pentru că am constatat un interes deosebit din partea asiguraților referitor la modalitatea de dobândire a calității de asigurat în cazul persoanelor care nu realizează venituri, precum și în ceea ce privește accesul la servicii medicale a persoanelor incluse în programele naționale de sănătate curative, finanțate din bugetul Fondului Național de Sănătate, mă voi referi în continuare la aceste două teme: voi începe cu persoanele care nu realizează venituri și care doresc să dobândească calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, concret cum ar trebui să procedeze aceste persoane, să se adreseze administrației finanțelor publice de care aparțin, unde vor depune declarația unică, este vorba despre formularul D212, și vor achita contribuția de asigurări sociale de sănătate, cu mențiunea că la completarea declarației achită doar 25% din suma de 2430 de lei,care înseamnă contribuția de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul unui an calendaristic. După completarea acestei declarații și introducerea ei în sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate, persoana dobândește calitatea de asigurat și, implicit, i se deschide accesul la serviciile cuprinse în pachetul de bază de servicii medicale, pe fiecare domeniu de asistență medicală.
Al doilea subiect despre care aș dori să discutăm se referă la accesul pacienților incluși în programele naționale de sănătate la servicii medicale. Facem distincția între pacienții asigurați și cei care nu au calitatea de asigurat, dar sunt incluși în programe naționale de sănătate curative.
Pacienții asigurați beneficiază, evident, de servicii medicale, conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programelor naționale de sănătate și de asemenea de întregul pachet de servicii de bază acordat persoanelor asigurate.În ceea ce privește însă pacienții fără venituri care sunt incluși în programe naționale de sănătate curative, aș dori să precizez că pacienții incluși în programul național de oncologie, pacienți fără venituri, sunt persoane asigurate potrivit legii și beneficiază până la vindecarea afecțiunii oncologice de medicamente, servicii prevăzute în programul național de oncologie și de asemenea de întregul pachet de servicii de bază acordat persoanelor asigurate.
De asemenea, pacienții neasigurați înscriși în programul național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV-SIDA și în programul național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei, beneficiază de servicii medicale și conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul acestor programe naționale de sănătate și de asemenea de întregul pachet de servicii de bază acordat persoanelor asigurate. Pacienții neasigurați, incluși în celelalte programe naționale de sănătate curative, finanțate din bugetul fondului de sănătate, altele decât cele trei menționate anterior, respectiv, altele decât programul național de oncologie, de prevenire și supraveghere a infecției HIV-SIDA și de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei, beneficiază în continuare de serviciile medicale, serviciile conexe, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale acordate în cadrul programului național în care sunt incluși, pentru afecțiunea de care suferă, de serviciile din pachetul de bază, care stau la baza acordării acestora, respectiv de consultații și spitalizări, până la vindecarea respectivei afecțiuni și, pe lângă acestea, beneficiază de pachetul minimal de servicii medicale, care se acordă în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Totodată, potrivit modificărilor legislative care au intrat în vigoare începând cu data de 1 august 2025, următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare fără plata contribuției: copiii până la vârsta de 18 ani și tinerii de la 18 până la 26 de ani, cu condiția să fie elevi, inclusiv absolvenți de liceu până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din sistemul de protecție al copilului, persoanele care au certificat de încadrare în grade handicap pentru veniturile obținuteîn baza legii 448 pe 2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, femeile însărcinate și lăuzele, persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă acordate în urma unor accidente de muncă sau boli profesionale, persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în penitenciare, de asemenea persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute de articolul 109 și 110 din legea 286 pe 2009 privind Codul Penal.
De asemenea, sunt asigurate fără plata contribuției persoanele reținute, arestate sau deținute care se află în centrele de reținere și arestare preventivă, străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării sau a expulzării, sau cei care sunt victime ale traficului de persoane, persoanele fizice care au calitatea de pensionari, dar doar pentru veniturile din pensii, pentru care nu există obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei.
De asemenea, sunt asigurați fără plata contribuției cetățenii români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de maximum 12 luni.
Tot asigurați fără plata contribuției sunt voluntarii care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență voluntare, prestatorii casnici care utilizează și preschimbă în bani potrivit legii, cel puțin 85 de tichete de activități casnice lunar, și donatorii de celule stem hematopoietice, care au donat pentru un pacient ce nu le este rudă sau ce le este rudă pentru o perioadă de 10 ani de la donare.

 

 

 

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Nu ne mai aburiți!
Sănătate joi, 19 februarie 2026, 10:56

Nu ne mai aburiți!

65.000 de semnături pentru interzicerea țigărilor electronice în spațiile închise a strâns comunitatea Declic și coinițiatorul petiției,...

Nu ne mai aburiți!
Bacterie veche de 5.000 de ani, descoperită într-un ghețar subteran
Sănătate miercuri, 18 februarie 2026, 18:28

Bacterie veche de 5.000 de ani, descoperită într-un ghețar subteran

Oamenii de știință au descoperit o bacterie veche de 5.000 de ani, Psychrobacter SC65A.3, congelată în Peștera Scărișoara.   Tulpina...

Bacterie veche de 5.000 de ani, descoperită într-un ghețar subteran
Servicii medicale gratuite la domiciliu. Cine beneficiază și în ce condiții
Sănătate miercuri, 18 februarie 2026, 14:01

Servicii medicale gratuite la domiciliu. Cine beneficiază și în ce condiții

Persoanele nedeplasabile (bolnavii “la pat”) pot beneficia de asistență medicală la domiciliu gratuită, prin Casele Județene de Asigurări...

Servicii medicale gratuite la domiciliu. Cine beneficiază și în ce condiții
Situație gravă în cazul infecțiilor respiratorii
Sănătate miercuri, 18 februarie 2026, 10:28

Situație gravă în cazul infecțiilor respiratorii

Rămâne ridicat numărul afecțiunilor respiratorii în județul Bistrița-Năsăud. Potrivit celui mai recent raport DSP, în săptămâna 9–15...

Situație gravă în cazul infecțiilor respiratorii
Sănătate marți, 17 februarie 2026, 18:17

Reformă în sistemul de asigurări de sănătate

Spargerea monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu înseamnă privatizarea sistemului, a declarat marți, 17 februarie, ministrul...

Reformă în sistemul de asigurări de sănătate
Sănătate marți, 17 februarie 2026, 10:40

Criză majoră de vaccinare în România, avertizează Organizația Salvați Copiii

România se confruntă cu cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii, atrag atenţia reprezentanţii Organizaţiei Salvaţi Copiii. Rata...

Criză majoră de vaccinare în România, avertizează Organizația Salvați Copiii
Sănătate luni, 16 februarie 2026, 14:20

O seară de gală pentru sănătatea copiilor

Clubul Rotaract Cluj-Napoca Gemina organizează o gala caritabilă, care are ca scop strângerea ultimelor fonduri necesare reabilitării Secției de...

O seară de gală pentru sănătatea copiilor
Sănătate luni, 16 februarie 2026, 10:28

Spitalul de Urgență Sibiu primește echipamente medicale noi de 500.000 de lei

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a achiziționat echipamente medicale moderne în valoare de aproximativ 500.000 de lei, pentru a...

Spitalul de Urgență Sibiu primește echipamente medicale noi de 500.000 de lei