Investiții de peste 2 milioane de lei pentru a ieși din era „second-hand”
Edilul Bistriței a anunțat o schimbare radicală de strategie.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 21 februarie 2026, 12:50
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a diagnosticat dur starea tehnică a instituției pe care o conduce, numind-o o „primărie second-hand” din punctul de vedere al dotărilor. În acest context, edilul a anunțat o schimbare radicală de strategie, susținută de o investiție de peste două milioane de lei pentru modernizarea parcului auto.
Un aspect central subliniat de primar este incapacitatea actuală a municipalității de a gestiona situațiile de urgență pe timp de iarnă cu resurse proprii. Potrivit acestuia, în prezent municipalitatea nu deține niciun utilaj propriu pentru intervenții pe timp de iarnă pe străzile în pantă sau în cartierele de blocuri.
„Primăria nu are în dotare niciun utilaj propriu cu care să intervină iarna, pe zăpadă, pe străzile în pantă sau în zonele de blocuri, unde aleile sunt înguste. Trebuie să ne adaptăm și să găsim soluții”, a explicat Gabriel Lazany pentru Radio Cluj.
Nemulțumit de modul în care se realizează în prezent curățenia stradală, primarul intenționează să preia o parte din aceste activități în regie proprie, reducând dependența de operatorul extern. Planul de achiziții include doar utilaje noi, fiind vizate: măturători stradale de mari dimensiuni și echipamente pentru trotuare/piste de biciclete, utilaje multifuncționale dotate cu lame și freze pentru deszăpezire. De asemenea, va fi achiziționat un utilaj performant din Germania care permite astuparea gropilor cu bitum cald chiar și la temperaturi de -15°C, eliminând soluțiile temporare cu asfalt la rece care nu rezistă.
Fondurile necesare provin din excedentul bugetar repartizat la rectificarea din 4 februarie. În prezent, echipa tehnică lucrează la caietele de sarcini pentru demararea licitațiilor.
„Eu nu voi cumpăra nimic second-hand”, a conchis edilul pentru Radio Cluj, subliniind că personalul primăriei va fi instruit special pentru a opera noile achiziții.
Alin Cordoș
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.