Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea traducătorului

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului

Alexandru Obobescu, „Condițiunile unei bune traduceri românești din autori eleni și latini”, cu o postfață și note de Rodica Baconsky și Alina Pelea, Casa Cărții de Știință, 2025.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 februarie 2026, 00:06

Astăzi nu recomandăm o traducere propriu-zisă, și un document extrem de interesant, formulat de Alexandru Obodescu în urmă cu 150 de ani, dar care își păstrează actualitatea și prospețimea ideilor. Un text care ne face să ne gândim la limbă și literatură ca la un proces continuu de la o epocă la alta, pe care ni-l recomandă Rodica Baconsky.

Poate vă miră această recomandare, dar ea vine ca un corolar, aș zice, al activității noastre de traducătoare, a Alinei Pelea și a mea, pentru că reîntâlnim în acest text al lui Odobescu toate criteriile unei bune traduceri formulate în 1874, deci socotind bine, 150 de ani de când ele au fost formulate, și care consună perfect cu cele pe care le susțin cele mai recente studii în materie de tehnici de traducere.

Odobescu și-a început de fapt activitatea de traducător foarte tânăr, când avea 14 ani, și a continuat-o apoi cu studii foarte serioase la Paris, unde a terminat liceul și au urmat cursurile universitare, într-un moment în care Parisul dezbătea la rândul lui problemele traducerii, și anume traducerii din autori clasici.
Era o întreagă polemică la acea oră, dacă trebuie tradus din clasici în mod arhaizant, adică păstrând oarecum inflexiunile unei limbi învechite sau dimpotrivă, clasicii trebuie actualizați în sensul în care limba în care sunt traduși trebuie să corespundă cerințelor gramaticale, lexicale ale timpului actual, ale contemporaneității.

Odobescu va scrie observațiile din „Condițiunile unei bune traduceri” cu ocazia unei foarte inspirate propuneri, și anume aceea unui concurs de traducere la Academia Română, proaspăt înființată, concurs pe care îl va susține domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Concursul constă în oferirea către un număr de traducători voluntari a unui set de autori latini sau elini și, bineînțeles, corectarea acestor traduceri și premiera lor. Era o modalitate a Academiei de a încuraja, de fapt, traducerile din autorii clasici pentru a oferi limbi române, pentru că acesta este, de fapt, obiectivul lui Odobescu, pe care îl spune foarte limpede, pentru a-i oferi limbii române modele, modele de limbă, modele de gândire, modele conceptuale pertinente pentru Odobescu, care era un mare admirator a literaturii latine și eline, mare admirator și mare cunoscător în același timp.

Odobescu va formula în aceste condițiuni tot ceea ce o bună traducere trebuie să acopere. Eu aș insista asupra unui element extrem de interesant și la fel de actual și astăzi, păstrarea în traducere a unei limbi române nuanțate, savuroase și extrem de fidele, aș spune, ideii și nu neapărat numai anumitor particularități ale stilului antic. Iată un scurt citat grăitor: „Apoi, ca traducătorii să se silească a reprezenta pe românește, în mod clar și cu fidelitate, atât înțelesul general al frazelor și al cuvintelor, cât și toată această minunată varietate de nuanțe care este podoaba cea mai admirabilă a frumoaselor și maestritelor limbi antice, în fine, ca ei să nu piarză și să nu risipească cu totul în acea strămutare a materiei, a ideilor și impresiunilor străine, caracterele care constituie însăși originalitatea limbii noastre, semnele distinctive care fac dintr-însa o ființă lingvistică aparte. În câteva cuvinte, să nu nesocotească nici calitățile, nici virtuțile, nici farmecul ei propriu.”

Este implicită o recunoaștere a calităților limbi române și o modalitate de a îndemna pe traducători să fie cât mai aproape de o limbă literară, o limbă care, în același timp, făurindu-se la acea oră din istorie, trebuie să atingă calitățile maestritelor limbi antice.
Mai are un citat extrem de interesant în care vorbește despre cărți și modul de a scrie cărțile.
Sunt la fel de valabile observațiile pe care le aduce aici și pentru traduce.

„Cărțile se scriu spre a fi citite și numai acele citiri pot fi profitabile cititorului pe care el le înțelege și care, conținând idei sănătoase, prezentate în mod logic, sunt scrise într-o limbă de toți pricepută, de toți gustată, într-o limbă care nici nu dezgustă mintea prin formele și expresiunile ei pocite și înjosite, nici nu o stânjenește prin a ei frazeologie nămoloasă și încâlcită, nici nu o spăimântă prin netrebuincioase și nejustificabile inovațiuni”.

Cu mici modificări lingvistice, aș spune că fraza sună la fel de actual și în momentul nostru.

Pentru acest călător prin cărți și pe urmele cărților, pentru că așa a fost numit Odobescu, traducerea într-o bună limbă românească, este la fel de importantă ca și literatura originală. Textul figurează în operele complete ale lui Odobescu, dar nu a fost niciodată comentat ca atare. Poate că în calitate de traducătoare și de traductologi, în același timp, într-o oarecare măsură, am fost impresionate, și trebuie să recunosc că este meritul Alinei Pelea de a-l fi descoperit, am fost impresionate tocmai de această calitate de actualitate, de contemporaneitate a spuselor lui Odobescu.

Am reluat din ediția Vianu textul, pe care l-am actualizat într-o oarecare măsură, tocmai pentru a-l face foarte accesibil cititorului actual, pentru că toate cărțile se scriu din cărți, toate studiile se scriu din alte studii, că limba este o imensă glosă, sau literatura, în egală măsură, este o imensă glosă, și că trebuie să le fim, poate, recunoscători celor care au gândit înaintea noastră niște lucruri și să le ducem gândirea mai departe.