Prima pagină » Reportaje » Povestea unei clujence care s-a vindecat de cancer

Povestea unei clujence care s-a vindecat de cancer

”Cred că boala m-a transformat într-un om mai bun și mai empatic”.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 5 februarie 2026, 12:06

În România, cancerul rămâne una dintre principalele cauze de deces, rata de mortalitate fiind mai ridicată decât în celelalte state ale Uniunii Europene. Specialiștii spun că acest lucru se datorează faptului că cel mai adesea boala nu este depistată precoce.

Dincolo de statistici, care arată îngrijorător, în spatele fiecărei cifre din această statistică se află de fapt un om, un individ care se confruntă cu boala. Am stat de vorbă cu Alina Roșu, o clujeancă care a primit diagnosticul de cancer de sân atunci când avea doar 33 ani și care a acceptat să ne povestească cum a trecut prin această experiență, despre care, acum, la câțiva ani distanță, spune că a transformat-o într-o persoană mai empatică și mai atentă la problemele celor din jur.

Anca Bota: De obicei, lumea se sperie când aude cuvântul ”cancer”; este unul dintre cele mai înfricoșătoare cuvinte ale prezentului. Cum e să primești un asemenea diagnostic?

Alina Roșu: Într-o primă fază, când auzi cuvântul cancer parcă te lovește ceva în moalele capului. După ce începi tratamentul și știi căile pe care trebuie să le urmezi, sigur că nu uiți diagnosticul pe care-l ai, dar cumva intră în rutina ta de zi cu zi. Ca orice altă rutină, te obișnuiești cu ea.

A.B: Pentru mulți, lupta cu cancerul e lungă, grea și, adesea, inegală.

Alina Roșu: Pentru mine, care am optimismul în ADN, a fost greu, dar nu chiar așa de greu cum am crezut la început. Am avut familia și prietenii aproape. Cred că cel mai greu este de fapt să accepți diagnosticul. Apoi, lucrurile merg cumva de la sine. Știi ce ai de făcut, știi că un an de zile asta ți-e rutina și nu ai de ales decât să mergi mai departe.

A.B: Vorbeai despre optimism. Cât de important este felul în care te raportezi la un asemenea diagnostic?

Alina Roșu: La început, totul pare foarte greu. Până când afli în ce stadiu este boala, până când primești rezultatul anatomopatologic și al celorlalte investigații totul este foarte dificil. Ulterior, lucrurile cumva se așează și intri în rutina de tratament. Da, contează mult să fii optimist din fire și să nu te dai bătut. Și nu vorbesc despre optimismul acela forțat care este la modă.

A.B: În ce măsură te schimbă experiența trecerii prin această boală? Un parcurs de tratament lung și dificil te ajută oare să relativizezi celelalte probleme pe care le ai?

Alina Roșu: Cred că depinde de persoană. Poate că pe unii îi schimbă foarte mult și îi provoacă să facă niște lucruri pe care nu le-au mai făcut, nu știu ce să zic. Cumva, pe mine m-a schimbat în sensul că mi se pare că am devenit un om mai bun, mai empatic și receptiv la nevoile celor din jurul meu.
Într-adevăr, cu siguranță te ajută să relativizezi celelalte dificultăți. Dacă într-o zi ai o durere de cap, îți spui e în regulă, e numai o durere de cap. Înainte poate că durerea aia de cap mi-ar fi stricat întreaga zi. Acum, sunt mulțumită că e doar o durere de cap.

A.B: Se vorbește foarte mult despre importanța prevenției în acest domeniu al îmbolnăvirilor de cancer. În ce măsură crezi că putem face ceva pentru a preveni cancerul?

Alina Roșu: Ideal ar fi să mergem periodic să facem controale medicale. Să nu ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla. Să nu ne gândim că suntem tineri și nu ne îmbolnăvim. Eu eram tânără, aveam 33 de ani când am aflat că am cancer. Nu știi niciodată când te poate lovi o asemenea boală.

A.B: Ce i-ai spune cuiva care primește acest diagnostic, ce crezi că l-ar ajuta să audă?

Alina Roșu: În primul rând, cred că aș asculta persoana respectivă. În niciun caz nu i-aș da sfaturi. Toată lumea te sfătuiește câte ceva când ai cancer și asta poate fi obositor. Nu aș da sfaturi.
Ce mi se pare foarte important atunci când te lupți cu cancerul este să îți găsești un scop, să existe ceva care să te motiveze să mergi înainte. Fie că e un copil, fie că îți dorești foarte tare să faci ceva. Trebuie să găsești ceva care să te ajute să vrei să continui, indiferent cât de grea ar fi perioada respectivă. Pentru mine, de exemplu, scopul care m-a făcut să nu mă dau bătută a fost fiica mea, care, la vremea respectivă, atunci când m-am îmbolnăvit de cancer, avea doi ani și jumătate. Ea a fost firul meu călăuzitor, ca să zic așa. E important să știi că lupți pentru ceva și că ai un scop, un ideal.