Ascultă Radio România Cluj Live

Fii cel mai bun tânăr mecanic din țară la Young Car Mechanic România 2026

Concurenții se pot înscrie până în 5 februarie 2026.

Fii cel mai bun tânăr mecanic din țară la Young Car Mechanic România 2026
Foto: Young Car Mechanic România

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 ianuarie 2026, 13:10

Young Car Mechanic România 2026 este o competiție internațională deschisă pentru mii de elevi, din trei regiuni, care concurează pentru titlul de cel mai bun tânăr mecanic. Concursul este dedicat elevilor din învățământul profesional auto.

Anul acesta, în România, va fi organizată cea mai amplă ediție a Young Car Mechanic (YCM). După un an 2025 în care peste 1.200 de elevi, 200 de școli și 24 de parteneri principali au participat, ediția din 2026 promite să fie cea mai mare de până acum, cu obiectivul de a depăși 1.500 de participanți.

Concurenții se pot înscrie până în 5 februarie 2026. Participarea este gratuită, iar elevii beneficiază de cazare și masă în etapele regionale și în finala națională. Finala Națională va avea loc în 21și 22 aprilie 2026 la Cluj-Napoca, cu probe complexe practice și teoretice.

Premiile pentru elevii câștigători includ 700€ pentru elevul câștigător, 600€ pentru mentor, 1500€ pentru școală și excursie în Riga, plus premii consistente pentru locurile II și III.

Finala Internațională va avea loc la Riga, Letonia (11–14 iunie 2026) și reunește câștigători din peste 15 țări.

Petrișor Covaciu, coordonator al YCM România:

Young Car Mechanic este un proiect de anvergură internațională, dedicat evaluării și promovării abilităților profesionale ale tinerilor mecanici auto. Nu este doar un simplu concurs, ci o platformă de elită unde educația tehnică se întâlnește cu standardele industriale de vârf. După un an 2025 de excepție, în care am avut peste 1.200 de participanți din 200 de școli, pentru ediția 2026 ridicăm ștacheta: vizăm implicarea a peste 240 de unități de învățământ din întreaga țară, oferind o adresabilitate națională reală.
Competiția este creată special pentru elevii înscriși în instituțiile de învățământ profesional și tehnic, cu specializări în repararea vehiculelor rutiere sau mecanică auto, născuți începând cu 1 ianuarie 2004.
Vrem să fim foarte clari: participarea este complet gratuită și are un caracter nediscriminatoriu. Ne dorim ca talentul să fie singurul criteriu de selecție, indiferent de etnie, gen sau statut social. Organizatorul asigură integral logistica pentru etapele regionale și naționale, oferind cazare și masă atât pentru elevi, cât și pentru profesorii mentori.

De ce să alegi Young Car Mechanic?

Avantajele sunt uriașe. Elevii au ocazia unică de a ieși din cadrul teoretic al manualelor și de a intra în universul tehnologiilor de ultimă oră. Participanții vor interacționa direct cu reprezentanții celor mai importanți producători de componente auto la nivel mondial.
Aceasta înseamnă acces la informații tehnice de primă mână, utilizarea unor echipamente de diagnosticare avansate și soluționarea unor probe practice complexe, identice cu provocările dintr-un service ultra-modern. Este o oportunitate imensă de networking, unde viitorii experți fac cunoștință cu cei mai influenți actori de pe piața auto, deschizând porți directe către angajatori de prestigiu.
În plus, premiile sunt pe măsură: carduri cadou substanțiale pentru elevi și mentori, dar și dotări tehnice valoroase pentru laboratoarele școlilor câștigătoare.
În martie, ne vedem la Cluj pe 12-13, la Bacău pe 21-22 și la București pe 28-29, iar marea finală va fi în 21 și 22 aprilie la Cluj-Napoca.
Campionul va reprezenta România la Finala Internațională din Riga, Letonia, în luna iunie!
Timpul trece repede, așa că nu rata șansa de a-ți demonstra măiestria! Accesează acum site-ul nostru oficial, www.youngcarmechanic.ro, mergi la secțiunea „Știri” pentru toate detaliile și regulamentul complet, și înscrie-te.
 

Etapele Regionale Young Car Mechanic – martie 2026:

• Cluj-Napoca: 12–13 martie 2026

• Bacău: 21–22 martie 2026

• București: 28–29 martie 2026

De ce să participe elevii?

• acces la tehnologii moderne

• vizibilitate națională și internațională

• oportunități reale de angajare

• dezvoltare profesională

• experiențe memorabile

 

 

Din județul Cluj pot participa și elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania” din Cluj Napoca, Colegiul Tehnic Turda, Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” Cluj Napoca, Liceul Tehnologic „Vladeasa” din Huedin, Liceul Tehnologic Gherla, Liceul Tehnologic „Somes” Dej, Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” Cluj Napoca și Liceul Teologic Reformat Cluj Napoca.

Școlile pot trimite listele de elevi până la data de 2 februarie 2026. Cu acest scop, profesorii trebuie să acceseze platforma Young Car Mechanic, aici: https://registration.youngcarmechanic.ro/admins/add.

Competiția este organizată în parteneriat cu Ministerul Educației și importanți producători și furnizori internaționali de tehnologie din industria auto.

 

 

 

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:45

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 18:07

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze

În perioada 2-3 noiembrie, lectura, imaginația și educația pentru siguranță s-au întâlnit într-un proiect special desfășurat la Școala...

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 10:24

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!

În timp ce la București strategiile educaționale zac îngropate sub tone de hârtii și propagandă de partid, în școlile din teritoriu se...

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!
Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 12:31

Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli

Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, constituit la nivelul Guvernului, se va întâlni zilele acestea cu...

Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:59

„Copiii sunt crescuți mai mult de online decât de părinți”

Incidentele recente din unităţile de învăţământ, în care au fost implicaţi elevi de gimnaziu, sunt consecinţele lipsei de măsuri din...

„Copiii sunt crescuți mai mult de online decât de părinți”
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:22

Un nou Centru de zi pentru copiii cu dizabilități

Proiectul, întins pe o perioadă de treizeci și opt de luni, va oferi servicii gratuite de recuperare pentru o sută treizeci și doi de copii din...

Un nou Centru de zi pentru copiii cu dizabilități
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:15

Investiție majoră în viitorul tinerilor

Consiliul Județean Sălaj face un pas decisiv în sprijinirea educației și performanței școlare prin semnarea unui nou contract de finanțare cu...

Investiție majoră în viitorul tinerilor