Ascultă Radio România Cluj Live

Fermierii europeni protestează față de acordul UE–Mercosur

În fruntea protestelor şi cu cel mai mare număr de participanţi sunt fermierii francezi.

Fermierii europeni protestează față de acordul UE–Mercosur
Foto: Radio Cluj

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 20 ianuarie 2026, 15:17

Mii de agricultori europeni, inclusiv din România, protestează marți, 20 ianuarie, la Strasbourg.
Acolo, eurodeputaţii reuniţi în sesiune plenară vor decide miercuri, 21 ianuarie, dacă solicită avizul Curţii Europene de Justiţie privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările sud-americane din Mercosur.

Agricultorii europeni vor să arate Parlamentului European că resping acordul. Potrivit France Presse, la Strasbourg vor fi aproximativ 4.000 de fermieri din toată colţurile Europei însoţiţi de cel puţin 600 de tractoare. În fruntea protestelor şi cu cel mai mare număr de participanţi sunt fermierii francezi, care avertizează că, deşi acordul a fost semnat, nu vor renunţa să încerce să-l anuleze, asta pentru că acordul nu intră în vigoare până când nu este aprobat şi de Parlamentul European.

Deocamdată, eurodeputaţii decid miercuri, 21 ianuarie, dacă să ceară sau nu avizul Curţii Europene de Justiţie cu privire la compatibilitatea acordului dintre Uniunea şi Mercosur cu tratatele blocului comunitar. Până acum, în principiu, principalele grupuri politice din legislativul european erau favorabile acordului, pornind de la aceleaşi premize ca şi cele mai multe state membre care l-au aprobat, şi anume obţinerea unei pieţe de desfacere uriaşe pentru Uniune, într-un moment în care economia continentului are nevoie de stimulare şi este concurată puternic de China şi Statele Unite.

Între ei, de la Washington, preşedintele american ameninţă cu taxe vamale de 200% vinurile franţuzeşti, după ce Parisul a fost capitala cea mai critică la adresa intenţiilor administraţiei americane de a anexa Groenlanda şi a cerut chiar activarea instrumentului european de combatere a presiunilor exercitate de un stat terţ.

 

CITEȘTE ȘI: Acord comercial între Uniunea Europeană și America de Sud

 

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central
Internaţional luni, 9 martie 2026, 12:22

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central

Izbucnit la o clădire din apropierea gării centrale din orașul scoțian Glasgow, un incendiu a provocat perturbări majore în traficul feroviar,...

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central
Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European
Internaţional luni, 9 martie 2026, 11:19

Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European

Operațiunea militară comună a Statelor Unite și Israelului contra Iranului se află pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European, care...

Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European
Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran
Internaţional luni, 9 martie 2026, 10:16

Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran

Iranul lansează primele rachete asupra Israelului sub conducerea noului lider suprem, Mojtaba Khamenei, votat duminică, 8 martie, de Adunarea...

Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran
Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample
Internaţional vineri, 6 martie 2026, 12:41

Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample

Președintele american, Donald Trump, anunţă că atacurile cele mai ample ale forţelor americane nu au avut loc şi se pronunţă în favoarea...

Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample
Internaţional joi, 5 martie 2026, 10:37

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion după ce acesta a fost închis acum cinci zile, la începutul atacurilor militare comune...

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion
Internaţional joi, 5 martie 2026, 09:53

Noi atacuri între Iran și Israel; tensiunile cresc în toată regiunea

Iranul a lansat joi, 5 martie, încă o salvă de rachete asupra Israelului, după ce armata israeliană a atacat azi-noapte ţinte militare din...

Noi atacuri între Iran și Israel; tensiunile cresc în toată regiunea
Internaţional miercuri, 4 martie 2026, 17:35

Wizz Air suspendă temporar zborurile spre Israel și Orientul Mijlociu

Wizz Air nu va opera zboruri către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman până duminica viitoare, 15 martie.   În această perioadă, compania...

Wizz Air suspendă temporar zborurile spre Israel și Orientul Mijlociu
Internaţional miercuri, 4 martie 2026, 17:16

„Fabricat în Europa” – Comisia Europeană relansează industria locală

Comisia Europeană a prezentat un plan privind accelerarea industriei, cunoscut sub denumirea ”Fabricat în Europa”.   Scopul este...

„Fabricat în Europa” – Comisia Europeană relansează industria locală