Ascultă Radio România Cluj Live

Situația pârtiilor din Transilvania: unde se poate schia în condiții bune în aceste zile

Sezonul este în plină desfășurare, iar zăpada pare să reziste.

Situația pârtiilor din Transilvania: unde se poate schia în condiții bune în aceste zile

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 5 ianuarie 2026, 14:46

Iubitorii sporturilor de iarnă au motive de bucurie: începutul de ianuarie aduce condiții foarte bune de schi în mai multe stațiuni din țară. Atât datele culese din surse publice și camere live, cât și informațiile confirmate direct de administratorii pârtiilor arată că sezonul este în plină desfășurare, iar zăpada pare să reziste și în perioada următoare.

Păltiniș Arena – condiții excelente pe tot domeniul

La Păltiniș Arena toate pârtiile sunt funcționale, iar potrivit administratorilor, condițiile sunt excelente. La baza pârtiilor există un strat solid de zăpadă tehnică, peste care s-au așternut deja 40–50 de centimetri de zăpadă naturală. Acest strat consistent oferă stabilitate și face puțin probabilă degradarea rapidă a pârtiilor în zilele următoare.

Un alt aspect important pentru schiori: instalațiile de transport pe cablu funcționează fără probleme, ceea ce asigură un flux bun pe întreg domeniul schiabil.

Șureanu – zăpadă naturală din belșug și vești bune de la meteo

La Șureanu, schiorii au acces la cinci pârtii, cu telescaunul și teleschiul Curmătura deschise. Stratul de zăpadă bătătorită ajunge la 10–15 cm pe pârtie, însă în zonele din afara traseelor amenajate poate atinge chiar 65 de centimetri.

Domeniul se bazează aproape exclusiv pe zăpadă naturală, existând un singur tun care acoperă punctele critice. Vestea bună este că prognoza anunță ninsori și temperaturi scăzute și în perioada următoare, ceea ce înseamnă că sezonul de schi are toate șansele să continue în condiții bune.

Mărișel – pârtii deschise și strat bun de zăpadă

Și la Mărișel se schiază în aceste zile. Este deschisă pârtia albastră, cu un strat de zăpadă de aproximativ 30 de centimetri, rezultat atât din ninsori naturale, cât și din aportul tunurilor de zăpadă.

Administratorii confirmă că telescaunul și teleschiul sunt funcționale, iar așteptările sunt optimiste: condițiile ar urma să se mențină bune și în zilele următoare.

Buscat – funcțional, dar aglomerat în zilele libere

La Buscat, schiorii au la dispoziție pârtia de inițiere și pârtia albastră de 1.300 de metri. Stratul de zăpadă este consistent: aproximativ 40 de centimetri de zăpadă artificială, peste care s-a depus aproape aceeași cantitate de zăpadă naturală.

Ca instalații, telescaunul și banda pentru pârtia de inițiere funcționează, însă administratorii atrag atenția că, având în vedere zilele libere din această perioadă, aglomeraţia este de așteptat.

Borșa – schi pe pârtia olimpică și la Prislop

În domeniul schiabil Borșa, este deschisă pârtia olimpică, accesibilă cu telegondola, precum și pârtia de la Pasul Prislop. Stratul de zăpadă bătătorită este de aproximativ 25 de centimetri, iar în continuare se folosesc tunurile de zăpadă pentru menținerea condițiilor optime. Domeniul schiabil din Borşa oferă şi nocturnă în ultimele două ore de program pentru cei care se despart mai greu de pârtie.

Per ansamblu, începutul de an aduce condiții foarte bune pentru schi în mai multe stațiuni importante din Transilvania. Condiţiile meteo din ultima vreme ne-au obişnuit însă că schimbări abrupte pot apărea odată la câteva zile. Recomandarea este aşadar ca înainte de a porni la drum să verificaţi site-urile dedicate monitorizării pârtiilor, unde veţi găsi chiar şi webcam-uri, pentru a vă lămuri cu ochii dumneavoastră în privinţa stării acestora.

 

 

 

Andrea Nagy

Foto: arhivă Radio Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

 

Sfântul Vasile cel Mare: tradiții pentru noroc și belșug în noul an
Recomandari joi, 1 ianuarie 2026, 00:00

Sfântul Vasile cel Mare: tradiții pentru noroc și belșug în noul an

Anul începe cu Sfântul Vasile cel Mare şi cu nenumărate superstiţii legate de această celebrare, cele mai multe referindu-se la aflarea...

Sfântul Vasile cel Mare: tradiții pentru noroc și belșug în noul an
Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Vasile, păzitorul de duhuri rele
Recomandari joi, 1 ianuarie 2026, 00:00

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Vasile, păzitorul de duhuri rele

Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre marii teologi ai Bisericii Ortodoxe. Tradiţia spune că sărbătoarea...

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Vasile, păzitorul de duhuri rele
De 6 ani aduc prim ajutorul în mâinile noastre
Recomandari miercuri, 31 decembrie 2025, 15:38

De 6 ani aduc prim ajutorul în mâinile noastre

Academia de Prim Ajutor împlinește în aceste zile șase ani. Un grup mic de medici entuziaști au pornit lucrurile din banii proprii, convinși...

De 6 ani aduc prim ajutorul în mâinile noastre
România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu Ottmar Trașcă (6)
Recomandari marți, 30 decembrie 2025, 19:25

România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu Ottmar Trașcă (6)

Invitatul lui Dan Moșoiu la Serile Radio Cluj este istoricul Ottmar Trașcă. Astăzi, un nou episod, ultimul din 2025, dintr-un serial radiofonic...

România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu Ottmar Trașcă (6)
Recomandari marți, 30 decembrie 2025, 13:59

Marea petrecere a celor mici în noaptea dintre ani

Se bea, se mănâncă, se dansează, se joacă jocuri la Revelionul Copiilor. Se și doarme, în funcție de vârsta și rezistența fiecăruia. Dar...

Marea petrecere a celor mici în noaptea dintre ani
Recomandari luni, 29 decembrie 2025, 14:06

Revelion 2026: concerte, spectacol de drone și lumini în Piața Unirii

Cluj-Napoca se pregătește să întâmpine Noul An într-o atmosferă de sărbătoare, cu un program deosebit pentru Revelionul 2026. Primăria și...

Revelion 2026: concerte, spectacol de drone și lumini în Piața Unirii
Recomandari vineri, 26 decembrie 2025, 00:00

În a doua zi de Crăciun, creștinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Soborul Născătoarei de Dumnezeu

  26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, creştinii prăznuiesc „Soborul Maicii Domnului”. Apărută în secolul al V-lea, ea este...

În a doua zi de Crăciun, creștinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Soborul Născătoarei de Dumnezeu
Recomandari joi, 25 decembrie 2025, 00:00

Pastorală la Nașterea Domnului

†ANDREI Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului,    ...

Pastorală la Nașterea Domnului