Polonia și România oferă ajutor victimelor din incendiul de la Crans-Montana
Polonia a pregătit 14 paturi la Spitalul Siemianowice Slaskie.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 ianuarie 2026, 14:42
UPDATE, ora 14:50
România pregătită să acorde sprijin internațional Elveției, în sistem integrat – MAI-DSU-MApN-MS- în urma incendiului din stațiunea Crans-Montana.
În contextul incendiului produs în data de 1 ianuarie 2026 într-un club din stațiunea de schi Crans-Montana, cantonul Valais, din Confederația Elvețiană, soldat cu un număr mare de victime și peste 100 de persoane rănite cu arsuri grave, România a decis acordarea de sprijin internațional autorităților elvețiene.
Ca urmare a solicitării formulate de Confederația Elvețiană prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre privind punerea la dispoziție a unei capacități aeriene de transport medicalizat (Medevac) în sprijinul autorităților elvețiene.
Transportul medical este realizat cu aeronave aparținând Ministerului Apărării Naționale, configurate pentru misiuni medicale, iar asistența pe timpul zborurilor este asigurată de personal medical specializat din cadrul UPU SMURD București. Misiunile se desfășoară sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în conformitate cu procedurile Mecanismului European de Protecție Civilă.
Astfel, o aeronavă MApN este pregătită pentru a efectua o misiune medicală pe ruta Lausanne – Paris, în vederea transferului mai multor pacienți cu arsuri grave către unități medicale din Franța.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Polonia este pregătită să primească 14 persoane rănite în incendiul care a devastat un bar din staţiunea de schi Crans-Montana din Elveţia, a anunţat vineri, 2 ianuarie, premierul polonez Donald Tusk, care a precizat, pe rețeaua X, că răspunde astfel cererii Elveției.
Incendiul, care a avut loc în noaptea de Revelion, a făcut aproximativ 40 de morţi şi 100 de răniţi, conform poliţiei elveţiene.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Interne, Polonia a pregătit 14 paturi la Spitalul Siemianowice Slaskie (sud), specializat în tratarea arsurilor şi a rănilor cronice.
Polonia a oferit, de asemenea, asistenţa a două echipe medicale la faţa locului, în special pentru a evalua starea pacienţilor.
Ministerul Apărării a oferit aeronave pentru transportul răniţilor care ar putea fi internaţi în spitalele poloneze, informează Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Autoritățile elvețiene încep identificarea cadavrelor arse la Crans Montana
Foto: Agerpres
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.