Ascultă Radio România Cluj Live

Școală ca nouă! Elevii vor reveni în clase modernizate

Reabilitare la standarde europene pentru peste 1.100 de elevi.

Articol editat de cristina.rusu, 23 decembrie 2025, 13:20

Lucrările de renovare la corpul principal de clădire al Școlii Gimnaziale nr. 16 din Oradea se apropie de final. Elevii vor reveni la cursuri în clădirea modernizată începând din luna ianuarie. Clădirea a fost reabilitată la standarde europene.

 

La eveniment au participat primarul Oradiei, Florin Birta, inspectorul șef Alin Ștefănuț, fostul director al unității, Cristian Bugle, în mandatul căruia au început lucrările, precum și reprezentanții companiei Selina, firma care a realizat reabilitarea.

Școala Generală nr. 16 face parte dintr-un amplu program de modernizare a infrastructurii educaționale din Oradea, care vizează nu mai puțin de 24 de unități de învățământ.

În cazul acestei școli, lucrările la clădirea principală sunt realizate în proporție de aproximativ 90%, iar potrivit primarului Florin Birta, o parte dintre elevi se vor întoarce în clădirea renovată chiar de la începutul anului viitor.

Edilul a explicat că, în prezent, multe școli sunt nevoite să funcționeze în două schimburi sau să își desfășoare cursurile în alte locații, tocmai din cauza șantierelor deschise.

„Anul viitor, în luna august, toate aceste lucrări trebuie finalizate. Asta înseamnă că toate cele 24 de școli aflate în reabilitare vor avea, din septembrie, condiții similare cu cele de la Școala Generală 16. Constructorii s-au mișcat bine, acest corp de clădire fiind gata în proporție de 90%. Se mai lucrează puțin la interior și a mai rămas exteriorul”, a declarat Florin Birta.

 

Dotări moderne

 

Modernizarea a presupus refacerea izolației termice, instalarea unor sisteme noi de ventilație, încălzire și răcire, dar și schimbarea tâmplăriei. În paralel, municipalitatea derulează alte proiecte care vizează schimbarea mobilierului în toate școlile incluse în program, precum și dotarea acestora cu table inteligente, sisteme de retroproiectare și echipamente IT.

Deși termenul inițial de finalizare a lucrărilor era de aproximativ doi ani de la începerea șantierelor, Primăria Oradea a fost nevoită să semneze acte adiționale. Astfel, termenul contractual a fost extins până în august 2026, pentru a nu fi pierdută finanțarea europeană.

Nu toate proiectele au avut însă același parcurs. Din cauza unor contestații, lucrările de renovare la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” nu au mai putut fi începute. De asemenea, la cea de-a doua clădire a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, lucrările nu au demarat deoarece, în urma licitațiilor organizate, nu a fost depusă nicio ofertă.

„Am avut două școli care au fost ratate din PNRR. Școala Oltea Doamna, din cauza contestațiilor duse la nesfârșit, și clădirea a doua de la Liceul Mihai Eminescu, unde nu s-a prezentat nimeni la licitație. Cele două clădiri vor rămâne în afara programului PNRR, dar ca primărie vom găsi soluții de finanțare din alte fonduri. Clădirea principală a Liceului Mihai Eminescu va fi finanțată prin PR Nord-Vest, iar anul viitor dorim să înceapă lucrările și acolo”, a precizat primarul Oradiei.

Inspectorul șef Alin Ștefănuț a subliniat, la rândul său, că investițiile reprezintă o dovadă clară că educația este o prioritate reală pentru administrația locală. El a vorbit despre caracterul fără precedent al lucrărilor derulate la nivelul municipiului și a mulțumit părinților, profesorilor și directorilor pentru flexibilitatea și adaptarea de care au dat dovadă în această perioadă. În opinia sa, modernizarea școlilor este o formă de respect față de elevi, profesori și față de viitorul comunității.

Fostul director al școlii, Cristian Bugle, a explicat că, în prezent, cei aproximativ 1.100 de elevi învață în două schimburi. El a mai arătat că lucrările la sala de sport sunt realizate în proporție de 50%. În schimb, 22 de săli de clasă sunt deja finalizate și dotate cu încălzire în pardoseală, sisteme de ventilație, iluminat LED cu senzori de mișcare, băi moderne cu senzori, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, pe fiecare nivel. Fiecare sală de clasă beneficiază de acces point, iar școala va avea un laborator de informatică modern, table smart, videoproiectoare și laptopuri noi etc.

Fiecare sală de clasă este dotată cu dulapuri noi, securizate cu cheie, astfel încât elevii să își poată lăsa în siguranță bunurile personale pe durata cursurilor.

În ceea ce privește sala de sport, primarul Florin Birta a explicat că ritmul lucrărilor a încetinit în ultimele șase luni, însă, după aprobarea bugetului pe anul viitor, finanțarea va fi accelerată. Obiectivul este ca sala de sport să fie finalizată și dată în folosință până la începutul următorului an școlar, atât pentru elevi, cât și pentru comunitatea din zonă.

„Sala de sport lucrările sunt gata în proporție de 50%. Anul acesta, în ultimele șase luni a fost o încetinire a ritmului lucrărilor la această sală de sport, dar anul viitor, după aprobarea bugetului ea va intra din nou pe finanțare accelerată, astfel încât se dorește ca până la începerea anului școlar viitor sala de sport să fie finalizată și dată în folosință elevilor și comunității din această zonă”, a mai explicat primarul Birta.

 

Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:45

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 18:07

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze

În perioada 2-3 noiembrie, lectura, imaginația și educația pentru siguranță s-au întâlnit într-un proiect special desfășurat la Școala...

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 10:24

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!

În timp ce la București strategiile educaționale zac îngropate sub tone de hârtii și propagandă de partid, în școlile din teritoriu se...

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!
Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 12:31

Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli

Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, constituit la nivelul Guvernului, se va întâlni zilele acestea cu...

Guvernul pregătește măsuri urgente pentru siguranța în școli
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:59

„Copiii sunt crescuți mai mult de online decât de părinți”

Incidentele recente din unităţile de învăţământ, în care au fost implicaţi elevi de gimnaziu, sunt consecinţele lipsei de măsuri din...

„Copiii sunt crescuți mai mult de online decât de părinți”
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:22

Un nou Centru de zi pentru copiii cu dizabilități

Proiectul, întins pe o perioadă de treizeci și opt de luni, va oferi servicii gratuite de recuperare pentru o sută treizeci și doi de copii din...

Un nou Centru de zi pentru copiii cu dizabilități
Educaţie luni, 26 octombrie 2026, 11:15

Investiție majoră în viitorul tinerilor

Consiliul Județean Sălaj face un pas decisiv în sprijinirea educației și performanței școlare prin semnarea unui nou contract de finanțare cu...

Investiție majoră în viitorul tinerilor