Prima pagină » Campanii » Filmul de weekend » Filmul de weekend: One Battle After Another sau trecutul care nu pleacă

Filmul de weekend: One Battle After Another sau trecutul care nu pleacă

Paul Thomas Anderson propune, în One Battle After Another, un film despre revoluții ratate, convingeri vechi și lupte care nu se termină niciodată cu adevărat. Rubrica de film, cu Tiberiu Crișan.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 decembrie 2025, 00:00

One Battle After Another este genul de film care pare că se mișcă haotic, dar știe foarte bine unde vrea să ajungă. Noul film al lui Paul Thomas Anderson – fabulos de capricios, cum ne-a obișnuit – e o combinație de farsă politică, dramă de familie și film despre consecințele alegerilor făcute prea devreme.

Când a fost întrebat despre asemănările dintre filmul său și Running on Empty, clasicul lui Sidney Lumet din 1988, Anderson a fost surprinzător de direct. Ambele, spune el, au același nucleu: lucrurile pe care le facem și le credem când suntem tineri ne pot bântui pentru tot restul vieții.

Această idee e motorul lui One Battle After Another – un film despre idealuri care îmbătrânesc prost, despre revoluții ratate și despre oameni care ajung să trăiască printre ruinele propriilor convingeri.

Povestea urmărește o galerie de personaje prinse într-un prezent instabil, cu trecutul mereu pe urme. Paul Thomas Anderson nu e interesat de eroi limpezi sau de vinovați clari. Personajele sale sunt contradictorii, obosite, uneori ridicole, alteori periculos de sincere. Iar filmul pendulează constant între comic și melancolic, fără să se oprească prea mult într-un singur loc.

Ce m-a impresionat și, în același timp, m-a întristat la acest film e că revoluționarii lui nu luptă, de fapt, pentru o lume mai bună. Ei luptă doar împotriva celei existente. Nu au o viziune, nu au un “după”. Știu doar că totul trebuie aruncat în aer.

Distribuția e, fără exagerare, impresionantă. Trei câștigători de Oscar – Leonardo DiCaprio, Sean Penn și Benicio Del Toro – împart ecranul cu Chase Infiniti și Teyana Taylor, într-un film în care personajele nu caută simpatia spectatorului. DiCaprio joacă un personaj instabil, aproape imploziv, Sean Penn aduce o gravitate tăioasă, iar Benicio Del Toro face ce știe el mai bine: transformă ambiguitatea într-o formă de artă.

Un detaliu tehnic interesant: One Battle After Another este abia al doilea film al secolului XXI filmat în mare parte în VistaVision, după The Brutalist. VistaVision e un format cinematografic apărut în anii ’50, care folosește pelicula pe orizontală, oferind o imagine mult mai detaliată și mai „aerisitǎ”. Pe scurt, totul arată mai clar, mai amplu, mai „cinematografic” – iar Anderson folosește această tehnologie nu pentru spectacol gratuit, ci pentru a da greutate emoțională cadrelor. Personajele par mici într-o lume prea mare pentru ele.

Scenariul a avut nevoie de douăzeci de ani pentru a fi scris. Iar asta se simte. Filmul nu se grăbește să explice, nu oferă rezolvări elegante și nici nu încearcă să fie „actual” într-un sens facil. E mai degrabă un film despre timp – despre cum trece, despre cum se adună și despre cum revine, sub forme neașteptate.

Criticii au reacționat pe măsură. One Battle After Another a obținut cele mai multe nominalizări la Globurile de Aur din 2026 – nouă la număr – inclusiv pentru cel mai bun film musical sau comedie, regie și scenariu, coloană sonoră și interpretare.

Dar, dincolo de premii și tehnică, filmul rămâne o meditație inconfortabilă: ce se întâmplă când luptele pe care le-am dus odată nu se mai termină niciodată?

Și cât din cine suntem azi e, de fapt, o consecință a unei bătălii vechi, pierdute demult?