Ascultă Radio România Cluj Live

Sfaturi pentru o alimentație echilibrată de sărbători

Cum putem evita problemele digestive și menține obiceiuri sănătoase.

Sfaturi pentru o alimentație echilibrată de sărbători

Articol editat de cristina.rusu, 17 decembrie 2025, 09:53

Cum reintroducem în meniul zilnic alimentele la care am renunțat pe durata postului? Cum suplinim lipsa unei activități fizice intense?

 

Ce și cum mâncăm de sărbători, cum ne putem păstra forma fizică și cum putem căpăta obiceiuri alimentare sănătoase, aflăm de la Laura Ene, medic primar diabet, nutriție,boli metabolice.

 

Cum ieșim bine din post?

 

Perioada de după post vine, de obicei, cu tentația meselor bogate și cu dorința de a recupera tot ce a lipsit în ultimele săptămâni. Tocmai aici apare riscul real. Nu neapărat în tradițiile culinare, ci în trecerea bruscă de la un regim restrictiv la o alimentație grea, rapidă și combinată fără măsură.

“Postul acesta, din câte știu, din fericire a avut multe dezlegări la pește și poate că așa partea de proteina a mai fost un pic mai multă. Ieșirea bruscă dintr-un post foarte strict și intrarea în alimentație hipercalorică, plină de grăsime, de prăjeală, într-adevăr poate să dea probleme de sănătate, putem să riscăm pancreatite, riscăm să înceapă colecistul să ne facă probleme, astea fiind doar câteva pe lângă indigestie, greață, vărsături, disfuncție pancreatică.

Dar dacă o luăm treptat, dacă o luăm ușor și reintroducem alimentele de dulce câte puțin din fiecare, creștem progresiv cantitatea și nu le adunăm pe toate la o singură masă, n-ar trebui să avem probleme. Dacă facem pauze între mese, dacă facem și un pic de mișcare și între mese nu stropim cu alcool, ci stropim cu multă apă, ar trebui să fie o alegere bună. Inclusiv grăsimea, prăjeala împreună cu alcoolul pot să facă multe probleme tuturor persoanelor”. (Laura Ene)

 

Modul în care ne hrănim nu mai poate fi desprins de ritmul accelerat în care trăim.

 

Pentru mulți, primele ore ale dimineții sunt un maraton, nu un moment tihnit la masă, iar recomandările nutriționale trebuie să reflecte realitatea, nu idealul teoretic.

Adaptarea devine astfel esențială. Nutriția devine un sistem flexibil, care ține cont de program, energie, distanțe, somn și nevoile fiecărei familii. În locul regulilor rigide, apare modelul personalizat, construit în jurul omului.

“Nutriția evoluează și trebuie să țină pasul cu stilul nostru actual de viață. Dacă acum 10-15 ani militam pentru un mic dejun obligatoriu, acum nu mai îmi vine să fac asta, pentru că nu mai e ritmul vieții care să-ți permită să mănânci în tihnă un mic dejun.

De foarte multe ori sunt nevoită să ofer micul dejun la pachet, la o oră mai rezonabilă, când corpul chiar are nevoie de acea mâncare. Mi-ar fi greu să trezesc un copil la 5 și jumătate ca să-i dau să mănânce sandwich-ul la 6, pentru că la 6 și jumătate trebuie să iasă pe ușă și să facă o oră, o oră și ceva până la școală.

Mi-este greu mie să mă trezesc cu jumătate de oră înainte. Prefer să dorm până în ultimul moment și prefer să am la serviciu ceva în jur de ora 9, 10, 11. Depinde fiecare cum își are ritmul și stilul de viață.

Nutriția modernă nu mai lucrează doar cu reguli. Avem regulile noastre, dar cumva le adaptăm și le ajustăm în funcție de cum îi este bine și cum îi se potrivește fiecărui om în parte.” (Laura Ene, medic primar diabet, nutriție,boli metabolice)

 

Stilul de viață nu se schimbă cu interdicții.

 

În discuțiile despre alimentație, apare adesea tentația de a transforma nutriția într-un regim strict, construit pe reguli rigide și vinovăție. Dar, în realitate, schimbarea durabilă are nevoie de altă fundație.

Un stil de viață sănătos se clădește în ritmul omului, nu împotriva lui, iar relația cu mâncarea devine parte dintr-un tablou mai amplu, care include somn, relaxare, mișcare și capacitatea de a trăi cu bucurie, nu cu restricții.

 

Alimentația echilibrată de sărbători.

 

“O dietă în care omul se simte pedepsit, în care omul nu simte că trăiește o viață cu bucurie, în care mănâncă doar după un program impus și nu are alimentele lui preferate, în care este obligat să facă și aia, și aia, și aia, și aia, iar el abia își gestionează timpul să stea cu familia, nu va fi sustenabil pe termen lung.

Întotdeauna ne gândim atunci când facem un plan de viață și lucrăm pe zona asta de life coach, pentru că mai devreme sau mai târziu intrăm ca nutriționiști în toate ungherele vieții celui din fața noastră și ne interesăm de modul în care doarme, de modul în care se relaxează, de modul în care își petrece weekend-urile, de modul în care, iată, se mișcă, de modul în care face mișcare.

Toate lucrurile astea trebuie să le completăm și să le discutăm împreună. De-aia oamenii trebuie să înțeleagă că procesul acesta de schimbare al stilului de viață nu este doar ce faci în farfurie, cum alegi alimentele și câte calorii mănânci. E mult mai mult de atât.

Este cum te raportezi la mâncare, cum te bucuri de mâncare, cum te relaxezi, cum te odihnești, cum îți faci viața o plăcere, inclusiv culinară, dar care să nu te coste pe cântar. Dacă nu este o plăcere, nu o să funcționeze oricât de mult ți-ai dorit și oricât de mult ai avea nevoie.” (Laura Ene, medic primar diabet, nutriție, boli metabolice. )

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului
Sănătate joi, 12 martie 2026, 10:45

Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului

Procesul de mutare a pacienților în noul corp de clădire al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a început săptămâna aceasta, a...

Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului
Spitalul de Boli Infecțioase din Oradea primește finanțare europeană
Sănătate miercuri, 11 martie 2026, 10:06

Spitalul de Boli Infecțioase din Oradea primește finanțare europeană

Proiectul noului Spital de Boli Infecțioase din Oradea a primit undă verde pentru finanțare europeană. Comisia Europeană a aprobat transferul...

Spitalul de Boli Infecțioase din Oradea primește finanțare europeană
Bani PNRR pentru finalizarea a 9 spitale
Sănătate marți, 10 martie 2026, 10:02

Bani PNRR pentru finalizarea a 9 spitale

Comisia Europeană a aprobat luni, 9 martie, transferul a 522 de milioane de euro din PNRR către Programul de Sănătate, pentru ca România să nu...

Bani PNRR pentru finalizarea a 9 spitale
#Staisigurpenet: Dependența digitală la copii, un risc tot mai mare
Sănătate luni, 9 martie 2026, 10:39

#Staisigurpenet: Dependența digitală la copii, un risc tot mai mare

Expunerea excesivă și pe termen lung a copiilor și tinerilor la tehnologie poate duce la dependență.   Numeroase studii demonstrează...

#Staisigurpenet: Dependența digitală la copii, un risc tot mai mare
Sănătate sâmbătă, 7 martie 2026, 13:20

Colectă mobilă de sânge. Donatorii sunt așteptați pe 11 martie

Cei care vor să facă un gest simplu, dar care poate salva vieți, sunt invitați să doneze sânge în cadrul unei acțiuni organizate săptămâna...

Colectă mobilă de sânge. Donatorii sunt așteptați pe 11 martie
Sănătate vineri, 6 martie 2026, 14:28

Fără plafon la analizele medicale? O propunere discutată de autorități

Accesul pacienților la analizele de laborator decontate ar putea deveni mai simplu: Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de...

Fără plafon la analizele medicale? O propunere discutată de autorități
Sănătate vineri, 6 martie 2026, 12:37

Donarea de organe oferă o nouă șansă la viață

O prelevare de organe realizată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Satu Mare a oferit o nouă şansă la viaţă pentru mai mulţi pacienţi...

Donarea de organe oferă o nouă șansă la viață
Sănătate joi, 5 martie 2026, 18:40

33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate, iar pentru alte 19...

33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate