Scandal mediatic între Casa Albă și Vanity Fair
Șefa de cabinet de la Casa Albă contestă modul în care i-au fost prezentate declarațiile despre Trump.
Articol editat de cristina.rusu, 17 decembrie 2025, 09:28
Șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, a atacat revista Vanity Fair după ce publicația a apărut cu un interviu amplu în care ea face comentarii directe și necosmetizate despre administrația Trump.
Wiles a declarat că articolul este un material tendențios, care scoate afirmațiile din context.
În interviu, ea îl descrie pe Donald Trump ca având „personalitatea unui alcoolic”, îl numește pe vicepreședintele J.D. Vance „teoretician al conspirației” și critică modul în care procurorul general Pam Bondi a gestionat afacerea Epstein.
Susie Wiles nu a negat că ar fi făcut aceste afirmații.
Casa Albă nu a oferit deocamdată niciun răspuns oficial.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.