Violența, principalul motiv de divorț în 2025

Căsătoriile, ca formă de relație de cuplu și-au schimbat dinamica, față de acum câteva decenii. Oamenii se căsătoresc mai târziu, iar relațiile, în sine nu mai au limite clare de bun simț.

Majoritatea motivelor de divorț, în instanță, în 2025 au reprezentat forme diferite de violență.

Sfaturi despre cum se poate salva sau însănătoși o relație de cuplu.   

În fiecare căsnicie, e bine ca partenerii să stabilească anumite limite, când vine vorba despre acțiunile care ar genera destrămarea relației. Și asta, pentru că, de la un anumit moment apar, inevitabil egoismul, lipsa de disponibilitate pentru comunicare sau o comunicare defectuoasă, infidelitatea, lipsa de maturitate emoțională sau inteligență emoțională, iar partenerii ajung să nu fie empatici, să nu-și exprime corect emoțiile, să reacționeze eronat sau violent și să se separe.

Dacă nu demult, motivele de divorț erau orgoliile, infidelitatea sau averile, din păcate, în ultima perioadă, pentru multe femei, divorțul vine ca o salvare de la forme grave de violență, iar pentru copiii din astfel de relații, despărțirea părinților este prima formă de protecție reală, din viața lor, am aflat de la Bianca Olli-David, avocat în Baroul Cluj.

Bianca Olli-David

Psihoterapia poate fi o bună alegere pentru a evita distrugerea unei relații

Pentru a ajunge la vindecare, înainte de a lua decizii greșite sau de a reacționa cu ură și reproș, există și o altă cale, una a schimbării în raport cu celălalt, a salvării relației și copiilor, dacă este cazul.

Valentina Șimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu și familie spune ca este vorba despre patru faze prin care trece un cuplu, de la momentul întâlnirii celor doi și până la cel al conștientizării relației, în ansamblul ei.

Valentina Șimon

“Când doi oameni se întâlnesc, caracteristica cea mai puternică, ce îi face să intre într-o fază de cunoaștere mai avansată, este atracția. De aceea veți auzi ca replică în majoritatea cazurilor: „m-a atras felul în care arăta” sau „mi-a plăcut cum se uita la mine” sau „am trăit ceva puternic ce nu am mai trăit până acum” sau „nu îmi pot explica cum, dar conversația nu se mai oprea…”

Știința psihoterapiei a dovedit deja că alegerea partenerului este una predominant inconștientă și că în subconștientul nostru avem deja înmagazinate modele, pe care, fără să ne dăm seama, le recunoaștem de îndată cu acest „al șaselea simț”, numit atașament. Dincolo de atracția imediată, nevoia cea mai pregnantă pe care o avem este de a simți siguranța că vom fi sprijiniți, valorizați, văzuți și auziți. Dar fiecare relație de cuplu trece printr-un proces de formare, cunoaștere și consolidare. Nu este o rețetă fixă, ci o succesiune de etape emoționale și relaționale prin care doi oameni învață să construiască un „noi”, fără să-și piardă identitatea individuală.

Astfel, potrivit psihoterapie sistemice de cuplu și familie, avem 4 faze esențiale prin care trece un cuplu:

1. Atracția și selecția inițială!

În această etapă doi oameni se aleg dintre cei care sunt cei mai disponibili să interacționeze și să stabilească legătura pe termen mediu sau lung de timp. Atracția e motorul de bază cu ajutorul căruia ni se transmite și mesajul: ,,Ne potrivim perfect, ne place ce ne este familiar (felul în care celălalt râde, privește și reacționează)”.

Inconștientul este în imediata apropiere și, fără să ne dăm seama, ne oglindește aspecte ale părinților sau îngrijitorilor noștri. În această fază, proiectăm toate dorințele și lipsurile noastre. Se produce o idealizare. Teoretic fiecare caută să observe la celălalt interese similare, dovezi de inteligență, comportamente și aspecte ale personalității.

2. Auto-dezvăluirea și compararea valorilor personale

După valul de îndrăgostire, apare dorința de a fi cunoscut cu adevărat. Partenerii încep să-și dezvăluie trecutul, temerile și așteptările. Este momentul în care se vede cât de compatibile sunt valorile, credințele și nevoile. Cei doi ies la întâlniri, simt mai adânc dorința de a se căuta unul pe celălalt, de a fi în proximitate și simt un oarecare dor. Prin aceste interacțiuni, au loc conversații despre preferințele, valorile și convingerile fiecăruia în legătura cu viața, relațiile de diferite tipuri, percepția asupra vieții. De asemenea, se află și în faza în care încep să se observe imperfecțiunile și vulnerabilitățile. În această etapă se construiește intimitatea emoțională, intimitatea autentică și de unde se declanșează fricile și retragerile emoționale, legate de apropiere. E faza în care se observă tipare mai evitante sau mai anxioase, care tind să se retragă din intimitate sau din contră încep să se ,,agațe,,.

Dacă acest lucru tranzitează în profunzime, pe lângă forma inițială de atracție,  șansele ca un cuplu să se închege cresc.

3. Compatibilitatea de rol și colaborarea

După ce partenerii s-au cunoscut, relația începe să se confrunte cu realitățile vieții cotidiene. Se produce o miză mai mare la nivel afectiv și apare costul separării. Trăirile, emoțiile se accentuează, profunzimea lor crește teama de separare și partenerii luptă să-și mențină relația.

În această etapă apar primele teste de rezistență: decizii comune, organizare, împărțirea responsabilităților, gestionarea banilor și sprijinul reciproc.

Este o etapă semnificativă fiindcă e și momentul în care apar luptele pentru putere. Felul în care fiecare simte miza, în contextul modelului personal de atașament, felul în care valorile și convingerile dictează din spate cum anume trebuie abordate anumite situații de viață, scutură temelia, îi testează rezistența și motivația.

În această etapă se conturează și rolurile în cuplu (protector-visător, activ-reflectiv) și se definește felul în care partenerii știu să rezolve conflicte. Unii se apropie alții se retrag, însă, cei mai mulți cad în capcană și ajung să creadă că  diferențele devin dușmani și nu factori pe care se construiește maturitatea lor și a relației.

4. Angajamentul și integrarea tradițiilor. Din doi devenim noi

După ce compatibilitatea, empatia și colaborarea se maturizează, apare nevoia de stabilitate și angajament. Partenerii decid dacă pot construi un drum comun pe termen lung, căsătorie sau conviețuire asumată. Se conturează „cultura” cuplului, propriile ritualuri, reguli, obiceiuri și simboluri. Fiecare integrează în relație valorile familiei de origine, dar și ceea ce vrea să schimbe din acel model. Relația devine astfel un spațiu de siguranță, apartenență și sens.

Aceasta este faza în care se creează identitatea de cuplu, un sistem autonom, capabil să funcționeze între intimitate și libertate. Partenerii aduc efectiv împreună alte două sisteme familiale mai largi împreună și anume familiile de origine. Această etapă are alt nivel de provocări și e și pragul în care se observă ce anume nu s-a luat suficient în serios din ce trebuia anterior ajustat și ce anume a fost trecut cu vederea pentru a nu pierde legătura afectivă.

Dacă cuplul și-a definit în mare măsură identitatea, un sens al lor, atunci valurile tranzițiilor vor fi unele mai domoale sau vor conduce mai uniți în provocări.

Fiecare etapă din viața cuplului, aduce bucurii și provocări. Un cuplu matur nu este cel care nu se ceartă, ci acela care învață să se regăsească după conflicte. În terapia de cuplu, învățăm că iubirea nu este doar sentiment, ci și o decizie conștientă de a rămâne în contact, chiar și atunci când e greu.

Pe de altă parte, Codul Civil din România permite desfacerea căsătoriei din motive temeinice, iar instanța poate pronunța divorțul dacă relațiile dintre soți sunt atât de grav vătămate încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

În acest context, actele de violență domestică (fizică, verbală, psihologică, economică) constituie un motiv suficient de puternic pentru a demonstra că relația este iremediabil afectată. Violența nu doar că distruge relația, dar creează și un pericol real pentru viața și sănătatea soțului agresat.

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.