Prima pagină » Știri » Social » Ce rezolvă şi ce nu rezolvă Legea Nordis

Ce rezolvă şi ce nu rezolvă Legea Nordis

Legea Nordis: România încearcă să prevină fraudele imobiliare.

Articol editat de cristina.rusu, 17 noiembrie 2025, 10:48

Cazul Nordis a expus, în 2025, vulnerabilităţile grave ale pieţei imobiliare româneşti: zeci de milioane de euro strânse de la cumpărători care au rămas fără locuinţe şi fără banii plătiţi în avans, acuzaţii de fraudă organizată şi legături discutabile între afaceri şi politică.

Reacţia legislativă, denumită de presă „legea Nordis”, este o combinaţie de limitări ale avansurilor, conturi dedicate şi noi cerinţe cadastrale menite să împiedice repetarea unei astfel de fraude.

Andrea Nagy sintetizează ceea ce s-a întâmplat, ce prevede legea, stadiul ei şi principalele critici.

Cazul Nordis, pe scurt

Investigaţia DIICOT a scos la iveală o schemă în care grupul Nordis, condus de Vladimir Ciorbă, ar fi colectat sume foarte mari de la clienţi care au plătit antecontracte pentru apartamente ce nu au fost predate.

Numărul victimelor raportate a crescut până la sute (sursele menţionează aproximativ 850 de persoane care au depus plângeri).

Prejudiciul estimat variază în rapoarte: cifre citate în presă sunt fie 75 milioane euro (pe baza plângerilor recente), fie sume mai mari vehiculate iniţial (până la 195 milioane euro colectate, conform unor investigaţii jurnalistice).

Cazul Nordis este cu atât mai grav cu cât au fost implicaţi politicieni, precum soţia lui Vladimir Ciorbă, fosta deputată PSD Laura Vicol, şi chiar inspectori ANAF.

Ce schimbă „legea Nordis”, principalele prevederi

Legea adoptată în 12 noiembrie de Parlament combină mai multe mecanisme pentru a proteja cumpărătorii de locuinţe noi:

Plafonarea avansurilor: limite la sumele pe care dezvoltatorii le pot solicita înainte, cu plăţi etapizate în funcţie de stadiul construcţiei, cu scopul de a reduce riscul financiar pentru cumpărător.
Cont bancar dedicate: sumele plătite de cumpărători trebuie depuse într-un cont separat, destinat strict proiectului pentru care s-au făcut plăţile; banii nu pot fi folosiţi pentru alte proiecte.
Preapartamentare / înscriere în cartea funciară: identificarea clară a fiecărei unităţi înainte de vânzare, pentru a evita vânzarea multiplă a aceluiaşi spaţiu (ceea ce s-a întâmplat în cazul Nordis).
Termene şi garanţii procedurale: de exemplu obligaţia de restituire rapidă a avansurilor dacă proiectul nu avansează din vina dezvoltatorului.
Responsabilităţi administrative: necesitatea unor modificări în sistemele cadastrale/registrul public imobiliar.

Aceste prevederi sunt concepute pentru a limita riscul ca banii cumpărătorilor să fie folosiţi în alte scopuri şi pentru a oferi o trasabilitate clară a unităţilor vândute „pe hârtie”.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor ca for decizional şi urmează să fie promulgată. Din cauza modificărilor necesare în sistemul cadastral, legea va intra în vigoare abia la 6 luni după promulgare.

Critici şi limitări invocate

Legea Nordis a fost necesară, însă vocile critice spun că în forma sa actuală nu prea rezolvă problema pentru care a apărut. Mai mulţi jurişti şi victime au arătat că simpla plafonare a avansului nu compensează lipsa unui mecanism solid de garantare care să protejeze imediat cumpărătorul în cazul insolvenţei dezvoltatorului. Sancţiunile pe care le propune sunt mici, ceea ce nu va reprezenta o descurajare pentru fraudele complexe şi organizate.

Pe scurt: legea reduce riscul pentru cumpărători, dar nu îl elimină şi necesită norme de aplicare ferme şi instrumente de garantare suplimentare ca să fie cu adevărat eficientă.

Cum se raportează România la modele din Europa?

Alte state au adoptat de-a lungul timpului instrumente similar cu Legea Nordis: în Spania există obligaţia de a garanta avansurile, precum şi mecanisme de recuperare în caz că proiectul eşuează, în timp ce în Franţa sumele depuse de clienţi sunt adesea blocate la notar până la semnarea contractului şi sunt limitate în funcţie de durata până la finalizarea proiectului.