Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: recomandarea traducătorului

Ce mai citim: recomandarea traducătorului

Romanul semnat de Stanisław Ignacy Witkiewicz a fost publicat în anul 1927.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 noiembrie 2025, 00:00

Am plăcerea de a vă prezenta un roman foarte interesant, de a pătrunde într-o lume tulbure, halucinantă și profetică, și anume, în lumea romanului „Rămas bun, toamnă”, semnat de Stanisław Ignacy Witkiewicz, unul dintre cei mai excentrici și lucizi artiști polonezi ai secolului XX.

Romanul a fost publicat în anul 1927, fiind o combinație uluitoare de analiză psihologică, satiră socială, viziune apocaliptică și meditație metafizică asupra destinului omului modern. Witkiewicz, al cărui pseudonim este Witkaczy, pictor, dramaturg, filozof și teoretician al artei, a scris „Rămas bun, toamnă” ca pe un avertisment și o confesiune, un roman despre sfârșitul unei epoci și prăbușirea valorilor spiritului.

Eroul principal, Atanaz Bazakbal, este un intelectual torturat de contradicții, un om care caute sensul absolut într-o lume ce alunecă tot mai mult spre haos. Povestea lui începe ca o dramă sentimentală, dragostea nefericită pentru frumoasa Hela Bertz, o femeie fascinantă, dar indecisă, prinsă între pasiune și convenție. Treptat însă romanul se transformă într-o panoramă delirantă a unei civilizații în descompunere.

Pe fundalul unei revoluții sociale și morale, Atanaz își pierde reperele, copleșit de tentația sinelui absolut și de senzația că lumea merge iremediabil spre sfârșit. Vitkiewicz surprinde aici o neliniște care va marca întregul secol XX și anume teama că libertatea omului se stinge sub presiunea colectivismului, că mecanizarea vieții și ideologiile maselor distrug individualitatea și transcendența. Romanul este plin de viziuni apocaliptice, de dialoguri filozofice, de scene suprarealiste, uneori chiar grotești.

În el pulsează o energie contradictorie între luciditate și nebunie, între ironie și disperare. De fapt, „Rămas bun, toamnă” nu este doar un roman despre o iubire pierdută, ci despre pierderea sensului însuși, despre toamna spiritului european, a culturii care și-a trădat idealurile metafizice în favoarea confortului și a maselor. Stilul lui Vitkiewicz este provocator, dens, adesea baroc.

Dialogurile trec brusc de la erotism la metafizică, de la sarcasm la poezie. În paginile sale găsim o parodie a marilor romane de dragoste, dar și o profeție despre viitorul totalitar al lumii moderne. De aceea, critica literară a văzut în Rămas bun toamnă o anticipare a lui Orwell și Huxley, cum cu un deceniul înaintea lor Vitkiewicz descrie prăbușirea individului într-un sistem care promite fericirea universală, dar sfârșește prin a distruge libertatea și misterul existenței.

Titlul însuși, „Rămas bun, toamnă”, este simbolic. Este un adio melancolic spus unei lumi care apune, toamna ca un timp al sfârșitului, dar și al frumuseții ultime, al conștientizării efemerei noastre condiții. În final, Ataneaz se destramă între idealul absolut și dezastrul interior.

Romanul se închide într-un ton de halucinație și extaz, lăsându-ne impresia unei lumi care se prăbușește în tăcere cosmică. „Rămas bun, toamnă” rămâne o carte profetică și tulburătoare, o oglinda a secolului al XX-lea, dar și a nelinștilor noastre contemporane. Într-o epocă în care sensul pare tot mai fragil, Witkiewicz ne avertizează, fără mister, fără artă, fără conștiința transcendenței, omul devine doar o rotiță într-un mecanism absurd.

De aceea, lectura romanului său este o experiență intensă, adesea incomodă, dar necesară, ca o privire lucidă spre toamna lumii noastre interioare. Așadar, romanul „Rămas bun, toamnă”, de Stanisław Ignacy Witkiewicz, reprezintă o carte vizionară despre iubire, prăbușire și căutarea sensului într-o lume care se destramă.

Vă dorim o lectură cât mai plăcută!