Ascultă Radio România Cluj Live

Sindicatele din educație pregătesc greva generală

Confederațiile sindicale din Educație vor face un referendum pentru organizareai unei greve generale.

Sindicatele din educație pregătesc greva generală

Articol editat de Cristian Zoicaș, 30 octombrie 2025, 18:36

Până la finalul anului nu vor exista acțiuni de încetare a lucrului, dar sindicaliștii – nemulțumiți, printre altele, de creșterea normei didactice și de micșorarea sumei pentru plata cu ora – vor să organizeze greva într-un moment sensibil, a declarat șeful Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor.

 

Marius Nistor: O să declanșăm referendumul, așa cum își doresc colegii noștri, pentru că am nevoie de acceptul lor pentru declanșarea grevei generale. Greva este organizată de sindicate și la ea participă membrii de sindicat. Ce fac nemembrii de sindicat, este problema lor. Oricum nu se declanșează până de Crăciun, în niciun caz. N-ar avea nicio semnificație în perioada asta. (Greva) Se va declanșa într-un moment sensibil și numai pe baza consultării colegilor noștri.

Reprezentanții sindicatelor din educație solicită decidenților abrogarea măsurilor din legea 141, care afectează negativ – spun ei – atât semnul de învățământ preuniversitar, cât și pe cel universitar.

 

RRA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Nemulțumiri majore în rândul profesorilor
Educaţie vineri, 30 ianuarie 2026, 13:47

Nemulțumiri majore în rândul profesorilor

Restrângerile de activitate și diminuările de norme provoacă nemulțumiri majore în rândul profesorilor, avertizează liderii sindicali din...

Nemulțumiri majore în rândul profesorilor
Fii cel mai bun tânăr mecanic din țară la Young Car Mechanic România 2026
Educaţie joi, 29 ianuarie 2026, 13:10

Fii cel mai bun tânăr mecanic din țară la Young Car Mechanic România 2026

Young Car Mechanic România 2026 este o competiție internațională deschisă pentru mii de elevi, din trei regiuni, care concurează pentru titlul...

Fii cel mai bun tânăr mecanic din țară la Young Car Mechanic România 2026
Grădinița Mărtinești, reparată în regim de urgență
Educaţie miercuri, 28 ianuarie 2026, 14:53

Grădinița Mărtinești, reparată în regim de urgență

Lucrările de reparare, în regim de urgență, a clădirii Grădiniței Mărtinești, au fost recepționate miercuri, 28 ianuarie anunță...

Grădinița Mărtinești, reparată în regim de urgență
A fost aprobat planul de școlarizare pentru anul 2026–2027
Educaţie miercuri, 28 ianuarie 2026, 09:27

A fost aprobat planul de școlarizare pentru anul 2026–2027

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a aprobat Proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027.   Acesta reprezintă un reper...

A fost aprobat planul de școlarizare pentru anul 2026–2027
Educaţie luni, 26 ianuarie 2026, 10:25

Proiect educaţional „Un Stradivarius în şcoli”

Violonistul virtuoz Răzvan Stoica şi vioara sa Stradivarius din 1729, alături de pianista Andreea Stoica, a revenit în şcolile din România, în...

Proiect educaţional „Un Stradivarius în şcoli”
Educaţie luni, 26 ianuarie 2026, 10:13

An școlar 2026–2027: cursuri și vacanțe, în consultare publică

Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică proiectul de structură a viitorului an şcolar.   În varianta propusă cursurile încep...

An școlar 2026–2027: cursuri și vacanțe, în consultare publică
Educaţie luni, 26 ianuarie 2026, 08:37

Simularea județeană a Bacalaureatului începe astăzi în Bihor

Luni, 26 ianuarie 2026, în județul Bihor începe simularea județeană a examenului național de Bacalaureat. Prima probă scrisă, la Limba și...

Simularea județeană a Bacalaureatului începe astăzi în Bihor
Educaţie duminică, 25 ianuarie 2026, 11:19

Cum va arăta structura viitorului an școlar?

Potrivit proiectului, cursurile ar urma să înceapă în 7 septembrie 2026 și să se încheie în 18 iunie 2027, cu excepția claselor a VIII-a și...

Cum va arăta structura viitorului an școlar?