Ascultă Radio România Cluj Live

Starea Adicțiilor în 2025: studenții români se confruntă cu dependențe tot mai diverse

Acestea vin pe fondul stresului și al lipsei de sprijin.

Starea Adicțiilor în 2025: studenții români se confruntă cu dependențe tot mai diverse

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 27 octombrie 2025, 12:47

Problemele studenților din România trec de mult dincolo de sala de curs. O arată cel mai recent studiu realizat de parteneriatul Starea Națiunii Studențești, o inițiativă care reunește 34 de organizații din toată țara și care își propune să atragă atenția asupra dificultăților cu care se confruntă tinerii, nu doar în universități, ci și în viața de zi cu zi.

După două cercetări ample realizate în 2022 și 2023, care s-au concentrat pe starea mentală a studenţilor în contextul pandemiei, noul raport, intitulat „Starea Adicțiilor în 2025”, aduce în prim-plan o realitate tot mai îngrijorătoare: potrivit coordonatoarei de proiect, Iulia Gîț, datele arată o creștere alarmantă a comportamentelor de dependență în rândul tinerilor.

Problemele studenţilor depăşesc simplul cadru al educaţiei și ating aspecte legate de adicţie, de condiţiile de viaţă şi de sănătatea mintală. În ultimele 12 luni, 79,7% dintre respondenţi au petrecut timp în exces pe ecrane, 65,7% au exagerat cu mâncarea nesănătoasă, 40,6% cu ţigările, iar 32,2% cu alcoolul. 21,5% au folosit droguri aşa-zis uşoare, iar 8% droguri grele”, arată raportul.

Îngrijorător este și faptul că 83% dintre studenți declară că nivelul de stres și anxietate a crescut, 10,7% au comis acte de autoagresiune, iar 21,1% au avut gânduri suicidare — o dublare a procentului raportat în studiul din 2023.

Adicțiile, forme de automedicație

Analiza relevă și motivele din spatele acestor comportamente. În majoritatea cazurilor, anturajul este principalul factor care influențează consumul de alcool, țigări și droguri.
În schimb, stresul este cauza principală pentru consumul excesiv de mâncare nesănătoasă sau pentru timpul petrecut în fața ecranelor, o formă de autotratament emoțional tot mai frecventă.

Un aspect nou subliniat de cercetare este influența reclamelor la jocuri de noroc, care determină aproape 30% dintre studenți să încerce pariurile, fiind cel mai ridicat procent de acest tip dintre toate categoriile analizate. Prin contrast, reclamele la alcool sau țigări au o influență aproape nulă.

Mulți ar vrea ajutor, dar nu și-l permit

Peste 32% dintre tineri nu au căutat sprijin pentru a scăpa de o dependență din motive financiare, deși și-ar fi dorit. În lipsa accesului la psihologi sau programe specializate, 18% dintre respondenți au apelat la platforme AI, cum este ChatGPT, pentru a căuta sfaturi sau sprijin emoțional.

Situaţia comportamentelor de dependenţă se înrăutăţeşte tot mai tare, pe fondul problemelor de sănătate mintală şi al stresului. Un singur minister nu poate face schimbarea. Este nevoie de o abordare holistică și de o strategie națională integrată care să acopere toate formele de adicţii, de la tutun şi alcool, până la dependenţa de ecrane”, spune Iulia Gîț.

Cluj-Napoca – primul oraș din România cu un centru rezidențial pentru tratarea adicțiilor

În contextul acestor concluzii, o veste pozitivă vine de la Cluj-Napoca. La începutul acestui an, consilierii locali au aprobat înființarea primului Centru rezidențial de recuperare pentru persoane cu adicții din România.

Centrul, care va funcționa în Valea Gârbăului, va fi administrat de Direcția de Asistență Socială și Medicală a municipiului și va aborda o gamă largă de dependențe — de la droguri și alcool până la jocuri de noroc, tulburări alimentare, nicotină, internet și telefon mobil.

 

 

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Bombe de artilerie neexplodate descoperite cu ocazia lucrărilor la pasaj
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 13:49

Bombe de artilerie neexplodate descoperite cu ocazia lucrărilor la pasaj

Două bombe de artilerie, în stare de funcționare, provenite din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite vineri, 30 ianuarie, pe o...

Bombe de artilerie neexplodate descoperite cu ocazia lucrărilor la pasaj
Cazuri grave de violență în școli
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 13:37

Cazuri grave de violență în școli

În judeţul Sibiu, numai în luna ianuarie s-au înregistrat cinci cazuri de violenţă în şcoli, în timp ce pe tot parcursul anului trecut au...

Cazuri grave de violență în școli
Campionatele Mondiale WSA ”Rotunda Gate 2026” au fost anulate
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 12:41

Campionatele Mondiale WSA ”Rotunda Gate 2026” au fost anulate

Consiliul de Administrație al WSA (Asociația Mondială a Câinilor de Sanie) a decis vineri, 30 ianuarie, anularea Campionatelor Mondiale WSA...

Campionatele Mondiale WSA ”Rotunda Gate 2026” au fost anulate
România investește în stocarea energiei
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 11:14

România investește în stocarea energiei

Proiectul Hidrocentralei Tarnița – Lăpuștești prevede construcția unei stații de acumulare care stochează energia când consumul în sistem...

România investește în stocarea energiei
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 11:03

Ucraineni salvați din munți

Doi cetățeni ucraineni au fost salvați din munți în noaptea de joi spre vineri (30 ianuarie) de salvamontiștii și polițiștii de frontieră...

Ucraineni salvați din munți
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 09:25

Povestea României promovată de Charlie Ottley

România este promovată, începând de joi, 29 ianuarie, în mai multe capitale ale lumii, printr-un turneu de proiecţii şi evenimente culturale...

Povestea României promovată de Charlie Ottley
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 09:06

Femeie rănită după ce a căzut într-o groapă nesemnalizată

O femeie a suferit o fractură de femur după ce a căzut, joi seara, 29 ianuarie, în Alba Iulia, într-o groapă unde se efectuează lucrări la...

Femeie rănită după ce a căzut într-o groapă nesemnalizată
Social vineri, 30 ianuarie 2026, 08:55

Iarnă blândă în februarie

Luna februarie va fi caracterizată, în ansamblu, de temperaturi ușor peste valorile obișnuite pentru această perioadă, în cea mai mare parte a...

Iarnă blândă în februarie