Sora fostului ministru de Interne Carmen Dan a fost plasată în arest la domiciliu
Înșelăciune la achiziţionarea unor locuinţe şi autoturisme.

Articol editat de Cristian Zoicaș, 18 octombrie 2025, 12:23
Ea este acuzată că a înşelat mai multe persoane cu suma totală de circa 1,3 milioane de euro.
O altă femeie implicată în acest caz, Mariana Popa, este cercetată în libertate, sub control judiciar.
În luna august 2024, poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi de mai multe persoane că ar fi fost înşelate în legătură cu achiziţionarea unor locuinţe şi autoturisme.
Ulterior, poliţiştii au reuşit să le identifice pe autoarele acestor înşelăciuni, respectiv Simona Stan şi complicea ei.
Concret, Simona Stan şi Mariana Popa s-ar fi dat drept ‘persoane importante’ de la două companii petroliere şi ar fi păcălit şase persoane să achiziţioneze maşini de lux şi imobile.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.