Ascultă Radio România Cluj Live

Comisia Europeană, pregătită să intervină în Gaza

Uniunea Europeană este cel mai mare donator financiar şi umanitar pentru palestinieni.

Comisia Europeană, pregătită să intervină în Gaza
Foto: Pixabay

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 14 octombrie 2025, 09:38

Comisia Europeană este pregătită să se implice chiar de miercuri, 15 octombrie, în Fâşia Gaza, cu toate instrumentele pe care le are, ca să sprijine aplicarea acordului de încetare a focului şi ulterior normalizarea situaţiei din regiune.

Comisia spune că dispune de expertiză, resurse umane în teren şi de finanţarea necesară, aşa că poate sprijini efortul comun în toate etapele. De la distribuirea ajutoarelor umanitare până la acordarea de fonduri de reconstrucţie în Fâşia Gaza.

De altfel, Uniunea Europeană este cel mai mare donator financiar şi umanitar pentru palestinieni, iar în acelaşi timp acordă asistenţă pentru reforme Autorităţii Palestiniene, cea care administrează Cisiordania.

Uniunea a adunat în ultimii ani aproximativ 500 de milioane de euro şi are un program de finanţare de 1,6 miliarde pentru următorii doi ani, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei pe probleme de politică externă Anouar El Anouni:

Anouar El Anouni: Vom desfăşura în teren misiunea noastră de asistenţă civilă la frontieră, iar aceasta începând de miercuri, când punctul de trecere Rafah ar putea fi deschis. În plus, tot acolo avem şi misiunea europeană de sprijinire a poliţiei palestiniene.
Vom permite, de fapt, ca punctul de trecere Rafah, practic între Gaza şi Egipt, să servească drept punct de intrare şi ieşire din Gaza pentru persoanele convenite de părţi, inclusiv pentru cele care necesită îngrijiri medicale şi însoţitori.

 

CITEȘTE ȘI: Hamas a predat Israelului toți cei 20 de ostatici aflați în viață

 

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Prețul petrolului din Marea Nordului scade
Internaţional marți, 10 martie 2026, 10:15

Prețul petrolului din Marea Nordului scade

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a coborât marți dimineaţă, 10 martie, la 93 de dolari barilul, după ce luni, 9 martie,...

Prețul petrolului din Marea Nordului scade
A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei
Internaţional luni, 9 martie 2026, 15:09

A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei

Sistemele de apărare aeriană ale NATO au doborât, luni, 9 martie, o a doua rachetă balistică lansată din Iran care a pătrus în spațiul...

A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei
Elveția garantează plățile în numerar
Internaţional luni, 9 martie 2026, 12:53

Elveția garantează plățile în numerar

Elveția a votat să înscrie în Constituție garantarea plăților în numerar.   Potrivit propunerilor unui referendum, Banca Națională a...

Elveția garantează plățile în numerar
Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central
Internaţional luni, 9 martie 2026, 12:22

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central

Izbucnit la o clădire din apropierea gării centrale din orașul scoțian Glasgow, un incendiu a provocat perturbări majore în traficul feroviar,...

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central
Internaţional luni, 9 martie 2026, 11:19

Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European

Operațiunea militară comună a Statelor Unite și Israelului contra Iranului se află pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European, care...

Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European
Internaţional luni, 9 martie 2026, 10:16

Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran

Iranul lansează primele rachete asupra Israelului sub conducerea noului lider suprem, Mojtaba Khamenei, votat duminică, 8 martie, de Adunarea...

Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran
Internaţional vineri, 6 martie 2026, 12:41

Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample

Președintele american, Donald Trump, anunţă că atacurile cele mai ample ale forţelor americane nu au avut loc şi se pronunţă în favoarea...

Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample
Internaţional joi, 5 martie 2026, 10:37

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion după ce acesta a fost închis acum cinci zile, la începutul atacurilor militare comune...

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion