Ascultă Radio România Cluj Live

Reîncep înscrierile pentru Techable: o șansă pentru persoanele cu dizabilități locomotorii de a construi o carieră în IT

Oportunități de reconversie profesională sau avansare în carieră.

Reîncep înscrierile pentru Techable: o șansă pentru persoanele cu dizabilități locomotorii de a construi o carieră în IT
Foto: Pixabay

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 octombrie 2025, 00:00

Persoanele cu dizabilități locomotorii grave și accentuate din întreaga țară sunt invitate să se înscrie în programul gratuit de formare Techable, ajuns anul acesta la a doua ediție.

Scopul inițiativei este sprijinirea integrării în industria IT și oferirea unor oportunități de reconversie profesională sau avansare în carieră:

Această ediție se adresează persoanelor cu dizabilități locomotorii cu grad de handicap grav și accentuat și își propune să-i ajute să înțeleagă ce înseamnă o carieră în IT, fie că vorbim de proiecte freelancer, avansare profesională sau reconversie în domeniu. Cursurile sunt gratuite, desfășurate online și structurate în mai multe etape, explică Violeta Mateș, Manager de diversitate și incluziune în cadrul Betfair Romania Development, care organizează programul de formare.

Programul include 115 ore de cursuri, structurate pe module progresive:

– Introducere în digitalizare și inteligență artificială, cu accent pe tool-uri de productivitate și aplicații AI;

– Introducere în programare și testare de aplicații;

Curs intensiv de web front-end development (80 de ore), la finalul căruia participanții pot obține certificarea ANC de inginer sisteme informatice.

Pentru a se înscrie, candidații trebuie să aibă minimum 18 ani, cunoștințe de bază de operare a calculatorului și noțiuni elementare de limba engleză. Participanții selectați vor primi din partea partenerului social Caiac SMile laptopurile necesare pentru a urma cursurile.

Lecțiile primei ediții

În 2024, peste 100 de persoane s-au înscris în program, iar 54 au parcurs cel puțin o etapă de cursuri. La final, 10 dintre ei au obținut certificarea ANC.

Rata de prezență a depășit 94%, un procent remarcabil având în vedere efortul necesar pentru a participa la sesiuni solicitante, desfășurate de două ori pe săptămână, seara, remarcă Violeta Mateş.
Am intrat inițial cu ideea unei reconversii profesionale, dar eram deja pasionat de IT și mai ales de programare. Trainerii ne-au spus clar: dacă vrei să reușești, trebuie să-ți placă, nu merge doar pentru bani. În etapa a treia, când am intrat serios în web development, a trebuit să studiem cel puțin două ore zilnic, pe lângă cele cinci ore de curs săptămânale. A fost greu, dar trainerii au fost extraordinari şi faptul că au răspuns cu răbdare la toate întrebările a făcut diferența, povestește Dumitru Costin, participant al primei ediții.

Una dintre noutățile ediției din 2025 este includerea modulelor de accesibilitate digitală, pentru a răspunde nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități şi cerinţelor Directivei Europene pentru Accesibilitate, intrată în vigoare la sfârşitul lunii iunie.

Înscrierile se pot face aici până în 26 octombrie:

https://digitalstack.ro/proiecte/techable

Cursurile vor începe pe 17 noiembrie 2025.

 

 

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Rata de promovare la examenul de definitivat
Educaţie marți, 21 iulie 2026, 15:47

Rata de promovare la examenul de definitivat

Rata de promovare la examenul de Definitivat din acest an în județul Bistrița-Năsăud a depășit 71%, în creștere semnificativă față de...

Rata de promovare la examenul de definitivat
Restructurare în cadrul școlilor profesionale cu durata de 3 ani
Educaţie luni, 20 iulie 2026, 17:49

Restructurare în cadrul școlilor profesionale cu durata de 3 ani

Începând cu anul școlar viitor, școlile profesionale cu durata de 3 ani dispar ca structură independentă. Unitățile nu se desființează...

Restructurare în cadrul școlilor profesionale cu durata de 3 ani
La două puncte de aurul mondial, la cea mai importantă competiție de matematică din lume!
Educaţie luni, 20 iulie 2026, 13:27

La două puncte de aurul mondial, la cea mai importantă competiție de matematică din lume!

La două puncte de aurul mondial. Elevul din Bihor care a cucerit argintul la Olimpiada Internațională de Matematică: „În China, fiecare...

La două puncte de aurul mondial, la cea mai importantă competiție de matematică din lume!
Nadia Comăneci, Ilie Bolojan și Ion Țiriac, la inaugurarea Sălii de gimnastică ”Nadia Comăneci”
Educaţie sâmbătă, 18 iulie 2026, 16:50

Nadia Comăneci, Ilie Bolojan și Ion Țiriac, la inaugurarea Sălii de gimnastică ”Nadia Comăneci”

Premierul Ilie Bolojan a participat astăzi la inaugurarea Sălii de gimnastică ”Nadia Comăneci” din Otopeni, proiect realizat de...

Nadia Comăneci, Ilie Bolojan și Ion Țiriac, la inaugurarea Sălii de gimnastică ”Nadia Comăneci”
Educaţie vineri, 17 iulie 2026, 16:56

110 locuri sunt disponibile în noua creșă inaugurată la Alba Iulia

Cea mai mare creşă din Alba Iulia, a cincea din municipiu, a fost inaugurată vineri, 17 iulie, în prezenţa ministrului interimar al...

110 locuri sunt disponibile în noua creșă inaugurată la Alba Iulia