Ascultă Radio România Cluj Live

Primul implant cohlear inteligent din România, realizat cu succes la o fetiță de un an

Un pas istoric pentru copiii cu hipoacuzie profundă.

Primul implant cohlear inteligent din România, realizat cu succes la o fetiță de un an

Articol editat de cristina.rusu, 16 septembrie 2025, 16:39

O echipă medicală din cadrul Clinicii ORL a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ‘Marie Sklodowska Curie’ a implantat, marți, 16 septembrie, în premieră națională, primul sistem cohlear inteligent la o fetiță de un an diagnosticată cu hipoacuzie bilaterală profundă.

 

Echipa medicală care a realizat intervenția a fost condusă de șeful Clinicii ORL a spitalului, prof. univ. dr. Dan Cristian Gheorghe.

Dr. Alexandra Neagu, care a făcut parte din echipa medicală, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că fetiței i se făcuse anterior un implant cohlear la una dintre urechi prin programul național în domeniu, iar pe cel de-al doilea, realizat marți, părinții l-au achitat, având în vedere lista de așteptare destul de lungă.

Potrivit prof. univ. dr. Dan Cristian Gheorghe, implantul cohlear inteligent are două componente, dintre care una internă care se plasează chirurgical, iar cea de-a doua, procesorul de sunet, este externă.

El a punctat că noul tip de implant cohlear este capabil să stocheze mapele de reglaj pentru pacient în așa fel încât dacă acesta își pierde procesorul de sunet poate să folosească unul nou, nefiind obligat să vină până la centrul de implantare.

Alte avantaje ale acestui nou implant sunt o manageriere mai bună a folosirii surselor de energie, ceea ce face ca ciclul de încărcare necesar pentru folosirea acestui implant să se prelungească.

Practic, durata de folosință a unui acumulator încărcat am înțeles că este de 16 ore pe zi, ceea ce este foarte avantajos. Sigur, fiind ca un mini-computer, este upgradabil. (…) Pentru eventuale tehnologii pe care le va aduce viitorul se pot face îmbunătățiri și pentru partea internă, care până acum era relativ fixă’, a mai informat Dan Cristian Gheorghe.

 

AGERPRES

Foto: arhivă Radio Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Jandarmii au donat sânge!
Sănătate luni, 30 martie 2026, 16:44

Jandarmii au donat sânge!

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud s-au alăturat și în acest an campaniei naționale de donare de...

Jandarmii au donat sânge!
Asigurările individuale de sănătate și presiunea pe UPU
Sănătate luni, 30 martie 2026, 14:03

Asigurările individuale de sănătate și presiunea pe UPU

De la 1 septembrie 2025, în România a fost eliminat statutul de co-asigurat, pentru peste 600.000 de persoane.   Acest lucru a adus, în...

Asigurările individuale de sănătate și presiunea pe UPU
Piața medicamentelor este stabilă
Sănătate luni, 30 martie 2026, 12:02

Piața medicamentelor este stabilă

Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că în prezent nu există o criză în aprovizionarea cu medicamente și nici fluctuații...

Piața medicamentelor este stabilă
Alimentația în Post. Cum să eviți capcana epuizării
Sănătate duminică, 29 martie 2026, 00:00

Alimentația în Post. Cum să eviți capcana epuizării

Începutul primăverii aduce adesea cu sine astenia de primăvară. Când această perioadă de tranziție se suprapune cu Postul Paștelui, riscul...

Alimentația în Post. Cum să eviți capcana epuizării