Prima pagină » Reportaje » Agârbiceanu, casa Secession și Clujul de odinioară

Agârbiceanu, casa Secession și Clujul de odinioară

Arta și arhitectura - o mare unitate.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 6 septembrie 2025, 00:00

Pe strada Andrei Mureșanu, la numărul 31, din Cluj, se află o casă care astăzi trece ușor neobservată pentru un trecător grăbit, dar care poartă în zidurile sale memoria unuia dintre cei mai importanți scriitori români transilvăneni.

Locuința lui Ion Agârbiceanu nu este doar un punct memorial, ci și o expresie arhitecturală a epocii în care a fost ridicată, adică începutul de secol XX, marcat de influențele stilului Secession în Transilvania.

Arta și arhitectura – o mare unitate

Stilul Secession, ramura central-europeană a mișcării Art Nouveau, s-a născut la Viena în jurul anului 1897, odată cu grupul de artiști conduși de Gustav Klimt și arhitecții Otto Wagner și Josef Hoffmann. Era o mișcare ce își propunea să rupă legătura cu academismul secolului al XIX -lea și să aducă în prim plan un limbaj nou în care arta și arhitectura să formeze o mare unitate. În Transilvania, aflată până în anul 1918 în componența Imperiului Austro-Ungar, influențele Secessionului au pătruns firesc. Mulți arhitecți se formau atunci la Viena, Budapesta sau Graz, astfel că ideile centrale europene se întorceau în orașele transilvănene. Clujul, mai reținut, a integrat secesionul într-o manieră discretă, vizibilă în palate urbane, dar mai ales în casele de locuit din catierele liniștite.

Casa lui Ion Agârbiceanu, de pe strada Andrei Mureșanu, este un exemplu elocvent al acestei adaptări, după cum povestește istoricul Varga Attila, cercetător la Institutul de Istorie George Barițiu al Academiei Române.

Varga Attila: Privind fațada, observăm imediat combinația dintre rigoarea geometrică și eleganța ornamentală. Zidăria din cărămidă aparentă constituie elementul dominant. Cărămida galben deschis creează câmpuri ample, iar chenarul din cărămidă roșie scoate în evidență ferestrele și colțurile clădirii. Această alternanță cromatică este specifică arhitecturii urbane de început de secol XX, unde esteticul se realizează mai ales prin material și nu prin decorație aplicată. Golurile de pe fațadă sunt mari, cu închideri semicirculare. Arcele de cărămidă roșie creează un ritm uniform, dar fiecare fereastră are proporții ușor diferite, ceea ce evită monotonia. Feroneria tâmplăriilor din lemn, vopsită într-o culoare închisă, accentuează verticalitatea. Volumetria casei este complexă. Acoperișul înalt, din țiglă ceramică, are frontoane orientate spre stradă și două lucarne discrete. Una dintre ele, de mici dimensiuni și cu fronton triunghiular, pare să vegheze asupra întregului acoperiş. Căpriorii vizibili sub streașină dau un caracter rustic, dar bine integrat într-o compoziție urbană. Soclul masiv din piatră tencuită, înălțat față de stradă, oferă clădirii stabilitate vizuală și o separă de trotuar. Gardul din fier forjat cu stâlpi de beton completează acest aer de soliditate și ordine. Un detaliu cu valoare memorială este placa de pe fațadă, care consemnează locuirea scriitorului. Ea face parte dintr-o casă privată. Este un reper cultural și totodată un spațiu al memoriei colective.

Ion Agărbiceanu, ca reputat om al literelor, a fost atras de mic atât de credință cât și de lectură, ceea ce l-a condus spre teologie și literatură.

Varga Attila: A urmat studii la Blaj și Budapesta, fiind hirotonit preot greco -catolic în anul 1910. Ca preot misionar în munții Apuseni, el a intrat în contact direct cu lumea minerilor, a țăranilor și a satelor izolate. Această experiență avea să devină fundamentul operei sale literare. Scrierile lui sunt pătrunse de realism și de un profund spirit etic.

Ion-Agarbiceanu

Nuvela ”Fefeleaga”, publicată în anul 1908, a devenit una dintre cele mai cunoscute creații ale sale, simbolizând sacrificiul și rezistența femeii de la țară. Romanul ”Arhanghelii”, publicat în 1914, ilustrează lupta dintre lăcomie și moralitate în comunitățile miniere. Alte volume, precum ”În Întuneric” sau ”Sectarii”, surprind tensiunile sociale și spirituale ale epocii.

După Marea Unire, Ion Agârbiceanu s-a stabilit la Cluj, unde s-a implicat în viața culturală și publicistică.

Varga Attila: A fost redactor și director de ziar, membru al Academiei Române și din 1924 s-a mutat în casa de pe strada Andrei Mureșanu. Această casă a devenit, pentru patru decenii, centrul vieții sale familiale și literare. În perioada interbelică a scris intens, fiind o voce lucidă în viața culturală ardeleană. În timpul celui de-al doilea război mondial s-a refugiat la Sibiu, dar a revenit la Cluj după anul 1945. În 1948, regimul comunist a desfințat Biserica greco -catolică, iar Ion Agârbicianu, rămas fidel credinței sale, a suferit restricții și persecuții. Totuși, prestigiul său literar l -a făcut greu de ignorat. A continuat să scrie, dar a trăit discret, retras, în casa sa. S -a stins din viață în anul 1963, fiind înmormântat la Cimitirul Central din Cluj sau Panteonul Transilvaniei.

Casa de pe strada a Andrei Mureșanu nu este doar o locuință, ci și un simbol al personalității scriitorului. Așa cum în scrierile lui Ion Agârbiceanu, lumea satului transilvan este zugrăvită fără artificii, dar cu o atenție profundă la detalii și casa lui se prezintă fără excese ornamentale, dar cu o frumusețe autentică născută din proporții și materiale. Astăzi, casa păstrează această aură a creației și rămâne un reper discret, dar puternic, al patrimoniului clujean.