Ascultă Radio România Cluj Live

Pensiile speciale, pe masa Guvernului | UPDATE

Ilie Bolojan susține o conferință de presă la ora 12:00.

Pensiile speciale, pe masa Guvernului | UPDATE
Foto: Agerpres

Articol editat de Cristian Zoicaș, 29 iulie 2025, 09:00 / actualizat: 29 iulie 2025, 13:20

UPDATE, ora 13:20

Premierul Ilie Bolojan a declarat marţi, 29 iulie, că există o urgenţă legată de clarificarea modului în care se pensionează magistraţii, acest aspect reprezentând un jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă legat de accesarea de fonduri europene.

‘Avem o urgenţă legată de clarificarea modului în care se pensionează magistraţii din România, pentru că rezolvarea acestei situaţii era prinsă într-unul din jaloanele care ne permit accesarea de fonduri europene. Avem reţinute peste 800 de milioane de euro pentru trei cauze pe care nu le-am îndeplinit în momentul de faţă din ultima cerere pe care am depus-o, dintre care peste 230 de milioane reprezintă de euro sumele care sunt reţinute până la rezolvarea acestei soluţii de către România. Avem ca termen luna noiembrie să îndeplinim aceste jaloane, altfel vom pierde banii’, a declarat prim-ministrul, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, celelalte două componente sunt operaţionalizarea agenţiei care monitorizează performanţa companiilor de stat – AMEPIP – şi transparenţa modului în care sunt desemnaţi membrii Consiliilor de administraţie, pentru care este reţinută, de asemenea ‘o sumă importantă’, de peste 220 de milioane de euro.

Toate cele trei componente trebuie rezolvate, ‘avem nevoie de aceste fonduri’, a subliniat Bolojan.

Premierul Ilie Bolojan propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din brut, cum este în prezent.

‘Am făcut o propunere care ţine cont de principiul de bază (contributivitate – n.r.), dar şi de formulele aflate în legislaţia românească şi care ţin de decizii ale CCR. Propunerea este ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de 70% din ultimul salariu net, deci nu 80% din brut, ceea ce depăşeşte salariul net, ci maximum 70% din ultimul salariu net, care oricum este la marja superioară a situaţiei din ţările Uniunii Europene. Calculul efectiv se face raportându-se la veniturile brute’, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, pensiile magistraţilor vor intra astfel într-o zonă de normalitate.

 

AGERPRES

……………………………………………………………………………………………………..

Prim-ministrul Ilie Bolojan va susţine de la ora 12:00 la Palatul Victoria o conferinţă de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului.

 

Proiectul prevede creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, urmând ca pensia să nu mai depășească valoarea salariului.

Aceste modificări se vor regăsi în al treilea pachet de măsuri fiscale, care va fi adoptat în luna august.

Reforma în acest domeniu este condiționată și de PNRR, pentru că, odată finalizată, România va putea recupera sute de milioane de euro, bani, care, pentru moment, sunt blocați de Comisia Europeană.

Potrivit guvernanților, nu doar pensiile magistraților trebuie corectate, ci și celelalte pensii speciale, inclusiv ale militarilor, întrucât nu sunt sustenabile în actualul context economic.

Conferinţa de presă va fi transmisă în direct pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi pe canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria.

CITEȘTE ȘI: Reforma pensiilor speciale va fi inclusă în pachetul al treilea de măsuri

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

 

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern
Politic joi, 22 octombrie 2026, 12:53

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern

USR va folosi toate pârghiile parlamentare pentru a sancţiona derapajele noului Guvern şi, în acelaşi timp, va oferi soluţii pentru România, a...

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern
CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre
Politic joi, 22 octombrie 2026, 08:50

CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, joi, 22 octombrie, de la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă convocată de...

CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre
Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 13:43

Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”

Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii – este asigurarea fermă dată miercuri, 21 octombrie, de premierul Luca Niculescu. Șeful noului...

Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”
Schimbare la vârful administrației sălăjene
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 10:57

Schimbare la vârful administrației sălăjene

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis un mesaj de bilanț, subliniind că perioada în care a condus Instituția Prefectului a fost...

Schimbare la vârful administrației sălăjene
Politic marți, 20 octombrie 2026, 17:33

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia, după votul de învestire a Guvernului Luca Niculescu. Ea va rămâne în funcţie...

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia
Politic marți, 20 octombrie 2026, 08:09

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE

UPDATE, ora 16:45 Guvernul Luca Niculescu a trecut, cu 280 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă. Guvernul propus de premierul desemnat Luca...

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE
Politic luni, 19 octombrie 2026, 18:31

Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate

Toţi miniştrii propuşi să facă parte din guvernul Luca Niculescu şi care au fost audiaţi, până la această oră, în comisiile parlamentare...

Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate
Politic luni, 19 octombrie 2026, 13:34

Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan

Prefectul liberal al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha (foto stânga), și secretarul de stat din Ministerul Justiției, Ioan Turc, își...

Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan