Comunismul – vremea în care Dumnezeu era condamnat să nu existe

Un regim al vorbirii în șoaptă.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 iulie 2025, 15:04 / actualizat: 29 iulie 2025, 16:49

Comunismul nu a însemnat doar părți bune pentru unii, ci și un sistem de teroare și ani grei care și-au lăsat urma.

Oamenii, într -o vreme în care Dumnezeu este condamnat să nu existe, perpetuează credința.

Fac ce vreau, mă duc unde vreau și așa mai departe… lucruri care erau inimaginabile în comunism, unde totul, dar absolut tot ce ținea de existența individului, era predeterminat de către stat.

De ce avem procente mari de aderenți ai regimului comunist? De ce există acel ”înainte era mai bine”, adică nostalgia comunismului în România contemporană?

O explicație a istoricului Dorin Dobrincu, specializat în rezistența anticomunistă din România, este că oamenii se raportează în primul rând la propria tinerețe. Există o nevoie memorială. În nostalgie se refugiază cei care nu se pot integra în memoria publică. Poate că unii asociază comunismul cu anii tinereții sau cu apartamentele, care oricum nu erau ale lor. Probabil că nu aveau nici multe așteptări, li se părea că o duc mai bine. Apoi ar fi memoria socială: părinți, prieteni, stradă, abia la urmă școala. Ar mai fi și fake news -urile care invadează rețelele de socializare și pe care oamenii ajung să le considere istorie, care le confirmă ceea ce au tot auzit în mediul apropiat lor, poate la bunicii ori părinții care și-au trăit tinerețea în comunism și au uitat că nici măcar n-aveau dreptul să gândească prea colorat.

”Un regim al vorbirii în șoaptă”

Să nu uităm de expații care își imaginează ce bine-ar fi dacă… Numai că realitatea bate imaginația, iar nostalgia poate fi o boală mortală, consideră filosoful Mihai Maci.

Istorici, oameni de cultură, profesori și studenți se întâlnesc, în fiecare an, la cursurile Școlii de Vară a Memorialului Sighet, locul în care tinerii învață memoria pe care nici școala, nici părinții nu au fost în stare să o transmită. La întrebarea “Poate fi reînvăţată memoria?”, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din România este un convingător răspuns afirmativ, consideră scriitoarea Ana Blandiana.

Ana Blandiana

Știați că Sighetul a fost ales, dată fiind vecinătatea cu Uniunea Sovietică, drept centru de încarcerare pentru aceia pe care regimul comunist îi considera cei mai periculoși oponenții ai săi? Până în anul 1955, în cele 72 de celule ale sale, s -au aflat patru foști prim-ministri. Între ei, Iuliu Maniu- conducătorul Partidului Național Țărănesc, Constantin I.C.Brătianu- conducătorul Partidului Național Liberal, precum și 7 episcopi și 40 de prelați ai Bisericii Romano -Catolice. Circa 200 de membri ai elitei conducătoare a României antebelice au fost deținuți în închisoare, mai mult de două treimi din ei fiind trecuți de vârsta de 60 de ani, iar alții, cum a fost cazul lui Iuliu Maniu, trecuți de 75 de ani. Mulți dintre ei nu au fost niciodată judecați pentru vreo vină. Ei au fost pur și simplu arestați la ordinele emise de Ministerul de Interne, fiind duși direct la Sighet. Dintre deținuții de la Sighet, 54 au murit de mizerie și extenuare, trupurile lor fiind aruncate în secret în gropi anonime.

celula în care a fost închis Iuliu Maniu

Istoricul Virgiliu Țîrău, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai:

Simbolurile se dărâmă pas cu pas, ele nu se dărâmă cu lovituri țintite, ci se dărâmă cu lovituri repetate. Tehnologia din această închisoare [Sighet] poartă timpul în care s -a făcut celula. În anumite încăperi totul este foarte simplu și e compus din artefacte și hârtii. În altele există și tehnologie mai modernă. O poveste care este scrisă la începuturile acestui muzeu, e o poveste în care aveți tehnica afișului utilizată pentru construcția discursului despre trecut, din punct de vedere muzeografic, adică aveți expunerea unor imagini și a unor documente de epocă menite să clarifice și să pună în evidență acest lucru. Oamenii, într -o vreme în care Dumnezeu este condamnat să nu existe, perpetuează credința.

În 1998, Consiliul Europei a pus memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de memorialul de la Auschwitz și memorialul păcii din Normandia.

Annamaria Bobrovszky, educator muzeal:

Acum șapte ani, când am pășit prima dată între zidurile muzeului Sighet, a fost într -adevăr un gând care mi-a trecut și mie prin cap: cum o să pot să transmit atâta suferință și atâta durere și atâta informație cât s-a adunat în 30 de ani de cercetare? Cred că rețeta e să dai de fiecare dată un pic din tine, să încerci să explici din punctul tău de vedere sau să creezi un fir narrativ care trece cumva și prin tine, prin experiențele tale. Cei care au ajuns mai ales aici, la închisoarea din Sighet, cumva și-au asumat această detenție. Comunismul nu a însemnat doar părți bune pentru unii, ci și un sistem de teroare și ani grei care și-au lăsat urma.
 

Cozi interminabile, alimente raționalizate, frig, frică, foame, apă caldă cu porția, întuneric în case și uneori în mințile oamenilor

Teodor Baconschi, antropolog religios, autorul mai multor cărți, diplomat și teolog:

Privind tinerețea, mi-am dat seama că există o cenzură intergenerațională. Mă simt puțin alienat în raport cu dumneavoastră, studenții de astăzi, care aveți în față comunismul doar ca obiect de studiu, abordat din diverse perspective disciplinare, bazat pe ceea ce continuă să fie extras și interpretat din arhive. Dar cei care l -am trăit, ca atare, măcar până la 27 de ani, cum a fost cazul meu, suntem marcați ireversibil de rușinea de a fi acceptat acel regim. E un regim, cum se spunea într-o carte celebră despre climaxul stalinismului, ”un regim al vorbirii în șoaptă”. Șoaptele sunt cele mai volatile forme de expresie umană. E foarte greu să reconstitui o experiență colectivă și individuală pe această bază. Ce se șoaptea, ce nu se putea spune, ce rămânea secret între zidurile unor bucătării mizere de blocuri comuniste, cartierele dormitor, care există și astăzi. Și din perspectiva asta, rușinea mea e compensată doar de faptul că am fost totuși în stradă, în 21 decembrie.
 

Filosoful Mihai Maci, lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea:

Există o seducție a comunismului, mai ales atunci când comunismul nu apare neapărat în formele lui clasice, cele pe care noi le-am cunoscut. Există o rebeliune juvenilă care îi antrenează pe tineri. Împotriva tuturor problemelor, a nedreptăților lumii în care trăim, ei vor o schimbare și câteodată vor o schimbare radicală. În ultimă instanță, ceea ce ne arată Sighetul este ce s-a întâmplat atunci când s-a produs o asemenea schimbare radicală. Ca atare, el nu este doar un loc al trecutului, este un prilej de meditație asupra problemelor prezentului, cum anume putem să facem niște lucruri fără a mai cădea în greșelile trecutului. In definitiv, la asta folosește memoria. Pe măsură ce se îndepărtează de noi, comunismul acela tinde să fie idealizat și aureolat cu vârsta de aur a vieții părinților sau a bunicilor noștri. Tindem să uităm faptul că, pe vremea respectivă, casa pe care o primeai nu era a ta. Tu nu stăteai în casa ta, stăteai într -o casă cu chirie care-ți era dată de stat și care la fel de ușor îți putea fi retrasă. Tindem să uităm faptul că întreaga viață a oamenilor era determinată de niște forțe exterioare. Și ce mi se pare mie straniu este faptul că acest fond de uitare se pătrece tocmai în zilele noastre în care, în paralel, la tânăra generație, avem o afirmare spectaculoasă, aș îndrăzni să spun, a voinței. Fac ce vreau, mă duc unde vreau și așa mai departe…lucruri care erau inimaginabile în comunism, unde totul, dar absolut tot ce ținea de existența individului, era predeterminat de către stat. Idealul omului este acela de a se realiza pe măsura talentului și a muncii sale și asta presupune o judecată permanentă asupra sieși și asupra contextului în care se află.

Recomandare de lectură: Cartea neagra a comunismului

Crime, teroare, represiune

de Stephane Courtois, Nicolas Werth, Jean-Louis Panne, Andrzej Paczkowski, Karel Bartosek, Jean-Louis Margolin

Alina Vigoniuc

Foto: Agerpres

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.