Ascultă Radio România Cluj Live

Peste 60 de morți într-un incendiu devastator la un centru comercial

Focul a cuprins Hyper Mall din Kut, deschis de doar cinci zile.

Peste 60 de morți într-un incendiu devastator la un centru comercial
Foto: captură video YouTube

Articol editat de cristina.rusu, 17 iulie 2025, 12:51

Un incendiu puternic a devastat un centru comercial din estul Irakului, ce fusese deschis recent. Peste 60 de persoane au murit, potrivit unui anunț făcut joi, 17 iulie, de Guvernul din Bagdad.

 

Autorităţile au dispus declanşarea unei anchete asupra incendiului din oraşul Kut, într-o ţară în care normele de siguranţă sunt adesea ignorate.

Cel puţin două persoane au declarat pentru AFP că au pierdut cinci membri ai familiei care au mers la centrul comercial Hyper Mall pentru a face cumpărături înainte de cină.

„Tragicul incendiu a costat vieţile a 61 de cetăţeni nevinovaţi, dintre care majoritatea au murit asfixiaţi în săli de baie. Printre victime se află 14 trupuri carbonizate care nu au fost încă identificate”, a precizat Ministerul de Interne.

„Avem numeroase cadavre neidentificate”, a declarat şi o sursă medicală, potrivit Agerpres.

Joi dimineaţă, salvatorii îşi continuau căutările persoanelor dispărute, potrivit unui corespondent al AFP la Kut.

Incendiul, ale cărui cauze rămân necunoscute, s-a declanşat miercuri seară târziu, din câte se pare la primul etaj, înainte de a se propaga rapid. Incendiul a fost adus în cele din urmă sub control.

Ambulanţele au continuat să transporte victime până la ora patru dimineaţă, umplând paturile unui spital din Kut, oraş aflat la 160 km sud-est de Bagdad.

Un corespondent al AFP a văzut corpuri carbonizate la spital. Centrul comercial a fost deschis cu numai cinci zile înainte de incendiu, a precizat sursa citată.

Zeci de persoane s-au adunat în faţa spitalului, verificând fiecare ambulanţă la sosire.

Nasir al-Quraishi, un medic de aproximativ 50 de ani, a declarat că a pierdut cinci membri ai familiei în incendiu.

„Ne-a lovit un dezastru. Am mers la centrul comercial pentru a mânca şi a scăpa de penele de electricitate de acasă. Un aparat de climatizare a explodat, focul a izbucnit şi nu am putut scăpa”, a relatat el.

Guvernatorul provinciei Wasit, Mohammad al-Miyahi, a decretat trei zile de doliu şi a precizat că autorităţile locale vor declanşa urmărirea penală a proprietarului clădirii şi al centrului comercial.

El a adăugat că primele rezultate ale cercetărilor vor fi comunicate în termen de 48 de ore.

„Această tragedie este un mare şoc (…) şi impune o revizuire riguroasă a tuturor măsurilor de securitate”, a subliniat el.

Prim-ministrul Muhammad Shia al-Sudani a dispus o „anchetă aprofundată” pentru identificarea „lacunelor” şi prevenirea unor noi drame.

Marele ayatollah Ali Sistani, cea mai mare autoritate a islamului şiit în Irak, a prezentat condoleanţe familiilor victimelor.

Normele de securitate sunt adesea ignorate în sectorul construcţiilor în Irak, o ţară în care infrastructurile sunt afectate după decenii de războaie. Incendiile şi accidentele soldate cu morţi sunt frecvente.

Incendiile s-au înmulţit în timpul verii în întreaga ţară, în condiţiile în care temperaturile sunt de circa 50 de grade Celsius.

În septembrie 2023, cel puţin 100 de persoane au murit într-un incendiu într-o sală de nunţi aglomerată, care a provocat o panică generală.

În iulie 2021, un incendiu într-o unitate COVID a unui spital din sudul ţării s-a soldat cu peste 60 de morţi.

 

Radio România

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Prețul petrolului din Marea Nordului scade
Internaţional marți, 10 martie 2026, 10:15

Prețul petrolului din Marea Nordului scade

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a coborât marți dimineaţă, 10 martie, la 93 de dolari barilul, după ce luni, 9 martie,...

Prețul petrolului din Marea Nordului scade
A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei
Internaţional luni, 9 martie 2026, 15:09

A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei

Sistemele de apărare aeriană ale NATO au doborât, luni, 9 martie, o a doua rachetă balistică lansată din Iran care a pătrus în spațiul...

A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei
Elveția garantează plățile în numerar
Internaţional luni, 9 martie 2026, 12:53

Elveția garantează plățile în numerar

Elveția a votat să înscrie în Constituție garantarea plăților în numerar.   Potrivit propunerilor unui referendum, Banca Națională a...

Elveția garantează plățile în numerar
Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central
Internaţional luni, 9 martie 2026, 12:22

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central

Izbucnit la o clădire din apropierea gării centrale din orașul scoțian Glasgow, un incendiu a provocat perturbări majore în traficul feroviar,...

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central
Internaţional luni, 9 martie 2026, 11:19

Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European

Operațiunea militară comună a Statelor Unite și Israelului contra Iranului se află pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European, care...

Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European
Internaţional luni, 9 martie 2026, 10:16

Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran

Iranul lansează primele rachete asupra Israelului sub conducerea noului lider suprem, Mojtaba Khamenei, votat duminică, 8 martie, de Adunarea...

Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran
Internaţional vineri, 6 martie 2026, 12:41

Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample

Președintele american, Donald Trump, anunţă că atacurile cele mai ample ale forţelor americane nu au avut loc şi se pronunţă în favoarea...

Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample
Internaţional joi, 5 martie 2026, 10:37

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion după ce acesta a fost închis acum cinci zile, la începutul atacurilor militare comune...

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion