Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: ”Numele ei era Uitare”, de Andreea Nanu

Ce mai citim: ”Numele ei era Uitare”, de Andreea Nanu

”Numele ei era Uitare” face parte așadar dintr-un proiect mai amplu inspirat din poetica anotimpurilor, o sinteză a vârstelor umane, filtrate prin muzică, pictură și natură

Articol editat de cristina.rusu, 22 iunie 2025, 00:00

Andreea Nanu, cunoscută ca prozatoare, critic de teatru și film, a debutat în literatura română cu o tetralogie inspirată de natură: AnoTimpurile (vol I Ziua cea mai albă (iarna)-(Eikon, 2014), vol II Numele ei era Uitare (primăvara) – (Eikon, 2014), vol III Insula melc (vara) (Eikon,2015) și Timpul splendorii (toamna) ( Eikon, 2016).

Numele ei era Uitare face parte așadar dintr-un proiect mai amplu inspirat din poetica anotimpurilor, o sinteză a vârstelor umane, filtrate prin muzică, pictură și natură, cartea stă sub semnul a două elemente esențiale: întrebarea din Prolog a copilului Dan Vineș ,,Suflet, ce înseamnă?” și un alt element îl constituie fantasmele salvării, cum poate fi salvat sufletul unui om? Pentru a înțelege deplin volumul al doilea al tetralogiei ar fi binevenită o lectură a primului volum care se construiește în jurul unui laitmotiv muzical, un concert care nu mai are loc și care este fundalul unei iubiri neîmplinite, între Anna Tauber, pianistă, căsătorită cu scriitorul Maxim Tauber și Dan Vineș, pianist și el.

Acțiunea se petrece în 1995 (ca și în volumul Numele ei era Uitare) dar cuprinde si câțiva ani interbelici. Volumul al doilea abordează vârsta copilăriei, vârsta în care suntem cel mai aproape de esențele umanului, ale firescului, mai aproape de rai și mai departe de nostalgia pierderii acestuia, vârsta pe care dacă o recitim cu atenție și sinceritate, o vom înțelege în sensul adevăratei vederi, vederea celor nevăzute, idee care dă culoare întregului roman și se regăsește în toate romanele Andreei Nanu.

Personajele centrale ale romanelor sale au această capacitate de a vedea dincolo de imagini, de a vedea în adâncul sufletelor, prizonieri nu doar ai cumplitului trecut ci și prizonieri ai spațiului în care locuiesc împreună memoria și uitarea. Această capacitate a unei vederi paradoxale o exprimă cel mai bine personajul Oscar T., din romanul Scrisoare pentru Ida, imobilizat în urma unui grav accident, neputând comunica , suferind de sindromul locked-in și rămânându-i doar mișcarea tainică a gândului în singurătatea cea mai profundă, scrie o scrisoare în minte, o scrisoare virtuală, soției sale, cea care îl îngrijește, în care printre altele spune: ,,Oamenii din jurul meu cred că asistă la moartea mea lentă. De fapt eu sunt cel care am devenit prin forța împrejurărilor, martorul vieților lor secrete. Nu există secret mai profund decât ceea ce se vede, tocmai pentru că este expus indiferenței cu care trecem unii pe lângă alții.”

Romanul ,,Numele ei era Uitare” are ca personaje centrale pe Dan Vineș, pianist rătăcitor și Lete (mai exact L.T.), o prea-frumoasă fată tăcută, născută printre deținuții de la canal în martie, 1960, livrată ca un pachet la orfelinatul de pe marginea lacului Plumbuita și salvată de Dan din mâinile grecului de la Cariatide. Cuplul se retrage în casa copilăriei lui Dan Vineș, o casa-insulă, izolată de satul Valea Largă, în acest spațiu paradisiac există un punct vulnerabil: iazul, apa înselătoare a amintirilor, de care Lete nu are voie să se apropie singură, un alt loc unde ,,narevoie”, la fel ca la orfelinat..

Epica romanului își extrage seva din mai multe surse : revenirea în satul copilăriei a lui Dan alături de Lete, a prietenilor din copilărie, Sandu, ceferist, alături de bovarica și străina Xenia, soprana neîmplinită, întoarcerea Norei, o altă aproape iubire și încă ispită a lui Dan, alături de soțul italian Eduardo și fiica lor mută, Ada. Aparent Nora se întoarce pentru a înstrăina pamânturile confiscate prin colectivizare, în fapt ea este un personaj cehovian în căutarea unei fericiri la care a renunțat prea ușor. Există așadar două categorii, cei care au părăsit satul natal, întorcându-se după absențe lungi și cei care au rămas, supraviețuind.

O scenă simbolică îl are în centru pe Matei Vineș, tatăl lui Dan, cel care în communism se simțea prins, luat prizonier ca odinioară în război, și urzea veșnic în minte planuri de evadare, înainte de colectivizarea propriu-zisă a vândut vaca și a cumpărat un pian, cînd a venit Gloabă, sluga comunistă să-i ceară cota i-a răspuns acestuia ,,De-acum încolo o să mă hrănesc doar cu muzică, o sa dau cotă la colectiv din Bach și Mozart. Gloabă a ieșit din curtea Vineșilor așa cum intrase, pe poarta din dos.”

Construcția destul de elaborată și sofisticată a romanului are un context istoric destul de amplu, cuprinde evenimente negre ale istoriei, colectivizarea care distruge destine, orfelinatele din perioada comunistă, în-străinarea colectivă postdecembristă a celor care au plecat dincolo, în lumea civilizată și adevărată, pentru a avea și ei viața lor. De altfel toate personajele par să sufere de acest sindrom al înstrăinării colective și încearcă prin diferite metode să se regăsească, Lete încropește un closar, un Fragmentarium, în care adună obiecte stranii încărcate de poveste și amintiri, cum ar fi o ilustrată trimisă de tatăl lui Dan, un tată absent, plecat in America, pe care scria ,,Mă întorc la sfârșitul lunii” și scrisoarea către Doamnanela, prima imagine a copilăriei lul Lete, infirmiera ostracizaților de la etajul patru al casei de copii ,,Nadejda Totemianova” Fragmentariumul neuitării este o frumoasă metaforă pentru ce înseamnă acest roman în fond, o colecție de imagini frumoase, fragmente de cuvinte și chipuri, insuficiente pentru a naște o conștiintă, dar acest fragmentarium este un început pentru că memoria poate salva lumea dacă este însoțită de conștiintă și de frumusețea gândului smerit.

Romanul Andreei Nanu este un slow novel care încetinește ritmul alert al binevoitorului cititor, care nu va avea de ales și va învăța sa-și acordeze inima și gândurile, lecturând această carte.

Volumul Numele ei era Uitare al autoarei Andreea Nanu poate fi împrumutat de la Sediul central al Biliotecii județene ,,Octavian Goga”, Cluj.