Ascultă Radio România Cluj Live

Sprijin financiar pentru elevii din familii cu venituri reduse

Voucherul, în valoare de aproximativ o mie de lei, va fi acordat în cadrul programului "Euro 200".

Sprijin financiar pentru elevii din familii cu venituri reduse

Articol editat de robert, 11 aprilie 2025, 14:29

Elevii şi studenţii din familii cu venituri reduse pot primi sprijin financiar pentru achiziţionarea unui calculator nou.

 

Voucherul, în valoare de aproximativ o mie de lei, va fi acordat în cadrul programului „Euro 200”, derulat de Ministerul Educaţiei.

Cei interesaţi pot depune cererile la şcoala sau facultatea la care sunt înscrişi, până pe 16 mai. Ministerul va publica lista finală a beneficiarilor pe 25 iulie.

Programul se adresează elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în instituții de învățământ de stat acreditate. Pentru a fi eligibili, tinerii trebuie să provină din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie nu depășește 500 lei.

Ajutorul se acordă o singură dată, pentru fiecare familie, indiferent de numărul copiilor eligibili. Formularul de înscriere și lista documentelor necesare pot fi obținute de la secretariatele unităților de învățământ sau descărcate de pe site-ul ministerului.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării:

Ministerul Educației deschide din nou programul de achiziție a calculatoarelor pentru elevii provenind din familii cu venituri mai modeste. Cererea se transmite la unitatea de învățământ. În urma aprobării cererii se emite un bon valoric. Cu bonul valoric se merge la comerciant, eventual se achită o diferență, în cazul în care elevul doreşte un calculator mai performant. Lucrurile sunt deja intrate într-o rutină de foarte mulți ani și sunt destul de simple.

Lansat în urmă cu 21 de ani, programul „Euro 200” a sprijinit mii de tineri în drumul lor către educația digitală. Doar anul trecut, 1.930 de elevi și studenți au beneficiat de acest ajutor.

 

Felicia Mocanu/ RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 14:33

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale. Proiectul a fost finanțat din...

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale
Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 13:22

Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului

Fundația World Vision România a lansat joi, 5 noiembrie, ghidul „Școala în care ne simțim bine”, destinat profesorilor, părinților și...

Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului
Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 11:45

Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii

Elevii îşi vor primi primele burse din acest an şcolar – pentru lunile septembrie şi octombrie – pe 20 noiembrie.   Bursele de...

Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii
Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:45

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 18:07

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze

În perioada 2-3 noiembrie, lectura, imaginația și educația pentru siguranță s-au întâlnit într-un proiect special desfășurat la Școala...

FOTO | Povești care îi învață pe copii să se protejeze
Educaţie marți, 3 noiembrie 2026, 10:24

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!

În timp ce la București strategiile educaționale zac îngropate sub tone de hârtii și propagandă de partid, în școlile din teritoriu se...

Prof. Vasile Șteopoaie (ISJ BN) arată cu degetul spre societatea urii!