Ascultă Radio România Cluj Live

Filmul de weekend: Semințele smochinului sacru

”Semințele smochinului sacru” e un portret tulburător al dictaturii.

Filmul de weekend: Semințele smochinului sacru
Foto: captură video YouTube

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 februarie 2025, 00:00

Regimul islamic impune femeilor un cod vestimentar strict care se referă la acoperirea părului, purtarea unor haine așa-zis decente și renunțarea la orice simbol de cochetărie feminină, cum ar fi rujul sau oja de unghii. Orice abatere e pedepsită crunt.

 

La fel i s-a întâmplat în toamna anului 2022 și unei tinere de 22 de ani, pe nume Mahsa Amini. Ea a fost arestată și torturată de Patrula de Îndrumare, o unitate specială de poliție responsabilă cu respectarea publică a codului vestimentar impus de stat, pentru nepurtarea corectă a hijabului. Deși poliția a negat orice implicare în moartea tinerei, sugerând că a suferit un atac de cord în arest, mai mulți martori au declarat că a fost bătută cu bestialitate, având multiple fracturi craniene, precum și hemoragie și edem cerebral.

Moartea ei, devenită simbol al violenței împotriva femeilor sub republica islamică, a indignat scena internațională și a provocat proteste de amploare în Iran, soldate cu violențe în majoritatea orașelor mari și zeci de morți. Acesta este contextul istoric în care se petrece acțiunea filmului ”Semințele smochinului sacru”, o poveste în care istoria cu majusculă intersectează și influențează istoria personală.

Este drama familiei lui Iman, proaspăt numit anchetator la Tribunalul revoluționar. Are două fete, Rezvan și Sara, care urmăresc pe instagram evenimentele sângeroase ce au loc în Teheran, observă cum la televizor se spun doar minciuni care servesc regimului și sunt adeptele schimbării.

Mama este personajul cel mai complex și bine jucat. Pe de o parte susține sistemul, crede cu tărie în păstrarea normelor și își iubește necondiționat bărbatul. Asta până când iubirea față de soțul ei ajunge să fie pusă în balanță cu dragostea pentru copiii ei.

Incidentul care declanșează conflictul în familie e pierderea unei arme pe care judecătorul Iman a primit-o de la serviciu. Devine suspicios, chiar paranoic, bănuiește că autoritatea îi este subminată și încearcă să afle care dintre femeile din casă l-a trădat.

În partea a doua a filmului, parcă asistăm la scene dintr-o tragedie greacă în care personajele sunt sfâșiate între datoria față de regim și iubirea pentru membrii familiei. E o cursă nebunească de-a șoarecele și pisica în care bărbatul știe una și bună: femeile nu trebuie să iasă din cuvântul lui.

”Semințele smochinului sacru” e un film lung, are aproape 3 ore, dar este, mai ales spre final, așa de tensionat că te ține cu sufletul la gură. Regizorul Mohammad Rasoulof l-a filmat pe ascuns, cu finanțare franceză și germană și a reușit în cele din urmă să fugă din Iran. Regimul l-a condamnat la confiscarea bunurilor și la 8 ani de închisoare.

”Semințele smochinului sacru” e un portret tulburător al dictaturii. A fost prezentat în premieră în 2024 la Cannes, unde a câștigat mai multe premii, și este nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun film străin.

 

 

 

Anca Mureșan Bota

Foto: captură video YouTube

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Filmul de weekend: Mândrie și prejudecată, după 20 de ani
Filmul de weekend sâmbătă, 12 aprilie 2025, 00:00

Filmul de weekend: Mândrie și prejudecată, după 20 de ani

Azi vă propun o întoarcere la clasici pentru că în 2025 se împlinesc 20 de ani de la adaptarea pentru marele ecran a uneia dintre cele mai...

Filmul de weekend: Mândrie și prejudecată, după 20 de ani
Filmul de weekend: Trebuie să fii frumos să cânți melodii de dragoste; sau trebuie să te cheme Mr. Aznavour
Filmul de weekend sâmbătă, 5 aprilie 2025, 00:00

Filmul de weekend: Trebuie să fii frumos să cânți melodii de dragoste; sau trebuie să te cheme Mr. Aznavour

Nu e deloc simplu să faci filme biografice. Când sunt portrete ale unor personaje cunoscute, toată lumea are așteptări de la filmul respectiv...

Filmul de weekend: Trebuie să fii frumos să cânți melodii de dragoste; sau trebuie să te cheme Mr. Aznavour
American Fiction (2023) – să râdem de drama unei lumi ipocrite
Filmul de weekend sâmbătă, 29 martie 2025, 20:53

American Fiction (2023) – să râdem de drama unei lumi ipocrite

Un profesor de literatură afro-american citează dintr-un text clasic al ”Sudului american” – curs serios, universitar, cu limbaj pe măsură....

American Fiction (2023) – să râdem de drama unei lumi ipocrite
Filmul de weekend: Adolescență – ghid de utilizare pentru adulți
Filmul de weekend sâmbătă, 22 martie 2025, 00:00

Filmul de weekend: Adolescență – ghid de utilizare pentru adulți

Realitatea impune întotdeauna subiecte de dezbatere. De data asta, a impus și subiectul rubricii de film de astăzi. Nu aveam cum să ocolesc un...

Filmul de weekend: Adolescență – ghid de utilizare pentru adulți
Filmul de weekend sâmbătă, 1 martie 2025, 00:00

Filmul de weekend: Bird – zbor prin haosul și magia vieții

Astăzi, la Filmul de week-end, vă prezentăm Bird, cel mai recent lungmetraj al regizoarei britanice Andrea Arnold. Apreciată pentru filme precum...

Filmul de weekend: Bird – zbor prin haosul și magia vieții
Filmul de weekend sâmbătă, 22 februarie 2025, 00:00

Filmul de weekend: Conclav, cel mai bun film la premiile BAFTA | VIDEO

Mă pregăteam să vă recomand unul dintre filmele recente care rulează în cinematografe și mi-a plăcut foarte foarte mult. Îl amân pentru...

Filmul de weekend: Conclav, cel mai bun film la premiile BAFTA | VIDEO
Filmul de weekend sâmbătă, 15 februarie 2025, 00:00

A Different Man – monstru sau victimă? | VIDEO

La momentul la care scriu acest text, cu câteva zile înainte de Valentine’s Day, cele mai recente articole din presa autohtonă titrează că...

A Different Man – monstru sau victimă? | VIDEO
Filmul de weekend sâmbătă, 1 februarie 2025, 00:00

Filmul de weekend: Alien: Romulus sau când ciorba reîncălzită pare mereu proaspătă

Dacă am dori să punem o etichetă anume pe cinema-ul anului trecut, am putea spune că 2024 a fost anul sequel-urilor, al continuărilor. Un număr...

Filmul de weekend: Alien: Romulus sau când ciorba reîncălzită pare mereu proaspătă