Istoria trece pe sub balcon
Poți să reconstitui istoria privind de la fereastra unui apartament.
Articol editat de cristina.rusu, 26 octombrie 2024, 10:52
Aceasta este premisa de la care pornește documentarul ”Omagiu pentru un apartament”, al regizoarei și scriitoarei slovace Paula Ďurinová, prezentat la Astra Film Fest 2024 în cadrul competiției studențești.
Un eseu plin de sensibilitate și melancolie, care combină imagini de arhivă, scrisori și filmări recente, toate în același cadru: un apartament situat la etajul 12 al unui bloc din Bratislava. De acolo a privit lumea bunicul disident al autoarei. A admirat Dunărea cu culoarea ei gri-verzuie, a privit spre Estul dominat de Rusia sovietică și spre Vestul care însemna Austria vecină, sinonimă cu libertatea. În fața ferestrelor apartamentului bunicilor un alt bloc asemănător, pătrățos și lipsit de poboade, specific arhitecturii anilor 70, în care pare că nu se întâmplă nimici niciodată. Multe ferestre anonime, impersonale, în spatele cărora nu se văd semne de viață.
Imaginile din prezent, filmările realizate de autoare, arată un oraș în permanentă schimbare: apare un pod spectaculos peste Dunăre, iar apoi, tot malul fluviului este ocupat de construcții de toate felurile, mari și mici, urâte și frumoase, promenada verde dispare înghițită de beton.
Ca spectator care ai trăit experiențe similare în spatele Cortinei de Fier, filmul te emoționează profund. Istoria recentă a Bratislavei, de la intrarea tancurilor sovietice în oraș și până la haosul urbanistic și arhitectural contemporan, este și istoria marilor orașe din România. Și la noi dorința de libertate și imaginea unei lumi Occidentale sinonime cu libertatea și bunăstarea economică au fost înlocuite de dezamăgiri, frustrare și tristețe. În ce măsură visurile pe care le aveam în perioada dictaturii s-au împlinit, câtă naivitate conțineau de fapt ele?
Poeticul film al Paulei Ďurinová se încheie cu o fotografie de arhivă: un șir nesfârșit de tancuri sovietice ocupă tot malul Dunării, într-o procesiune brutală care înspăimântă și acum.
”Omagiu pentru un apartament” este un film despre legătura dintre Est și Vest, despre așteptări, speranțe și dezamăgiri.
Situat tot la granița dintre Estul și Vestul Europei, o graniță nu doar geografică, ci și simbolică, politică și ideologică, este și filmul ”Noi îi spunem Hanka”, regizat de Grit Lemke și prezentat în cadrul Competiției Central și Est-Europene.
Nu auzisem până acum despre sorabi, o comunitate slavă care trăiește în regiunea Luzația din Germania de Est.
Documentarul lui Grit Lemke ne prezintă această lume care a încercat să-și păstreze identitatea, deși de foarte multe ori contextul istoric i-a fost potrivnic. După ce în vremea naziștilor au fost supuși unui proces de asimilare forțată, această asimilare a continuat într-un mod mai discret dar constant și în vremea Republicii Democrate Germane. Abia în ultimii ani tinerii sorabi au devenit conștienți de identitatea și de originiloe lor, caută costumele populare ale bunicilor și încearcă să învețe soraba, o limbă slavă cu foarte multe elemente arhaice.
”Mă simt ca o plantă transplantată într-un ghiveci” spune unul dintre protagoniștii filmului, iar asta mă face să mă gândesc (din nou) la ce înseamnă să fii minoritar și să te simți străin în locurile și în cultura în care ai crescut.
M-a impresionat mult documentarul ”Noi îi spunem Hanka” pentru că vorbește cu multă sensibilitate și profunzime despre identitate și apartenență, despre toate elementele care te ajută să-ți construiești ideea despre ce însemni ca individ.
Teama de ”celălalt” și suspiciunile care se nasc în noi toți atunci când avem de-a face cu persoane sau situații pe care nu le cunoaștem sunt absolut firești, însă ele pot fi depășite, iar filmul documentar este un mod excelent prin care această cunoaștere poate avea loc.
Doina Borgovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
