Ascultă Radio România Cluj Live

Academia Română, Filiala Cluj-Napoca împlinește 75 de ani

Aniversare sărbătorită în deschiderea „Zilelor Academice Clujene“, ediția a XXXVII-a

Academia Română, Filiala Cluj-Napoca împlinește 75 de ani

Articol editat de cristina.rusu, 7 octombrie 2024, 12:29

Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române celebrează anul acesta 75 de ani de funcționare.

 

Sunt șapte decenii și jumătate de când această filială a Academiei Române își îndeplinește cu cinste misiunea de excelență culturală și științifică în Transilvania, atât prin activitatea membrilor săi, academicieni, cât și a celor 10 institute de cercetare pe care le coordonează.

Aniversarea va fi sărbătorită în cadrul unei ceremonii festive, care va marca, deopotrivă, și deschiderea „Zilelor Academice Clujene“, o manifestare de lungă durată, devenită tradițională în viața științifică a Clujului, ajunsă acum la cea de-a XXXVII-a ediție.

Evenimentul va fi găzduit, cu generozitate, de Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, vineri, 11 octombrie, începând cu ora 11.00, și este onorat de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Manifestarea va fi prezentată de acad. Doru Pamfil, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. Între invitații de onoare se vor număra ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Irina Munteanu, prefect al județului Cluj, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca și prof. univ. dr. Ioan Așchilean, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Construcții, care vor adresa mesajul instituțiilor reprezentate cu ocazia acestei sărbători academice.

Ceremonia de deschidere a Zilelor Academice Clujene va include și patru prezentări în plen, care vor aborda direcții prioritare de cercetare din institutele Academiei Române și vor expune rezultate ale activității desfășurate de cercetătorii clujeni:

  • univ. dr. Cornel Sigmirean, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai“: Politică și cenzură. Lucian Blaga cercetător la Filiala Cluj a Academiei RPR
  • univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu“: Avram Iancu între adorare și contestare
  • univ. dr. Adrian Tudurachi, directorul Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu“ : Două reviste de filologie la ceas aniversar: „Dacoromania” și „Dacoromania litteraria”
  • univ. dr. Coriolan Oprean, directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei : Frontierele Daciei romane pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Contribuția științifică a Academiei Romane-Filiala Cluj-Napoca.

Evenimentul se va încheia cu un moment muzical susținut de artiștii Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca.

Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, înființată prin Decretul nr. 198 din 13 august 1948, în contextul reorganizărilor instituționale, de la acea vreme, din învățământul superior a avut ca misiune coordonarea institutelor de cercetare științifică care-și desfășurau activitatea în regiunea transilvăneană.

În prezent instituția noastră coordonează activitățile pentru 10 institute și centre de cercetare, active în domeniile: filologie, istorie, artă, sociologie, matematică și informatică, geografie, arheologie, speologie și astronomie, și ale Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca.

Zilele Academice Clujene este un eveniment anual, desfășurat în mod tradițional în perioada octombrie-noiembrie și dedicat direcțiilor de cercetare din institutele și centrele de cercetare coordonate de Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române: Institutul de Istorie „George Barițiu“, Institutul de Arheologie și Istoria Artei, Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu“, Centrul de Studii Transilvane, Arhiva de Folclor a Academiei Române, Centrul de Cercetări Geografice, Institutul de Calcul „Tiberiu Popoviciu“, Observatorul Astronomic Cluj-Napoca, Departamentul Cluj al Institutului de Speologie „Emil Racoviță“, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai“ din Târgu-Mureș și Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca.

Ediția din acest an, programată în intervalul octombrie–noiembrie 2024, cuprinde simpozioane, conferințe, prezentări ale revistelor institutelor, colocvii și ateliere, în format fizic și hibrid, ce facilitează schimbul de experiență între cei peste 300 de cercetători participanți și specialiștii din mediul universitar național și internațional.

Ediția din acest an a Zilelor Academice Clujene se desfășoară într-o ambianță festivă.

Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române sărbătorește 75 de ani de la înființare, ani marcați de o amplă activitate de cercetare, de promovare a științei și culturii și de o prezență activă în mediul academic transilvănean.

Ne vom afla, astfel, pe parcursul zilelor ce urmează, alături de numeroși alți cercetători și specialiști din țară și străinătate pentru a participa la multiple manifestări academice organizate de instituțiile noastre.

Este și un mesaj că activitatea de cercetare științifică din Filiala Cluj-Napoca își păstrează statutul de excelență academică și că misiunea fundamentală a Academiei Române este îndeplinită cu onoare de membrii instituțiilor pe care le reprezentăm, afirmă acad. Doru Pamfil, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române.

 

Comunicat de presă

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

 

Cluj-Napoca deschide un nou centru pentru deșeuri mari
De prin Cluj marți, 19 august 2025, 11:09

Cluj-Napoca deschide un nou centru pentru deșeuri mari

Centrul de colectare a deșeurilor mari cu aport voluntar – promis de mai multă vreme de administrația locală a municipiului Cluj-Napoca –...

Cluj-Napoca deschide un nou centru pentru deșeuri mari
Fumatul, interzis în spațiile publice din Cluj
De prin Cluj marți, 19 august 2025, 10:38

Fumatul, interzis în spațiile publice din Cluj

În urmă cu o săptămână, a intrat în vigoare, la Cluj-Napoca, hotărârea de Consiliu Local care interzice fumatul în stațiile de transport...

Fumatul, interzis în spațiile publice din Cluj
Arta pe rețetă cu Irina-Margareta Nistor – Un proiect Proud to be Romanian
De prin Cluj luni, 18 august 2025, 15:52

Arta pe rețetă cu Irina-Margareta Nistor – Un proiect Proud to be Romanian

Un eveniment unic, cu cei mai reprezentativi medici, terapeuți, producători și artiști, într-un dialog special cu Irina-Margareta Nistor.  ...

Arta pe rețetă cu Irina-Margareta Nistor – Un proiect Proud to be Romanian
Lucrări de amploare în Piața 14 Iulie
De prin Cluj luni, 18 august 2025, 13:03

Lucrări de amploare în Piața 14 Iulie

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță faptul că de marți, 19 august, vor intra în vigoare noi restricții de circulație în zona Pieței 14...

Lucrări de amploare în Piața 14 Iulie
De prin Cluj sâmbătă, 16 august 2025, 00:00

Zilele Culturale Maghiare – ediția 16, o oglindă a comunității

A 16-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare Cluj vine și cu noutăți, și cu lucruri deja tradiționale, îndrăgite și așteptate.   Anul...

Zilele Culturale Maghiare – ediția 16, o oglindă a comunității
De prin Cluj joi, 14 august 2025, 14:28

FUMATUL INTERZIS! Ce cred clujenii?

Premieră în România: fumatul și utilizarea altor mijloace alternative la fumat, precum produse din tutun încălzit și țigări electronice, în...

FUMATUL INTERZIS! Ce cred clujenii?
De prin Cluj joi, 14 august 2025, 10:51

Se apropie WonderPuck 9. Spectacole de senzație în centrul Clujului

Mai sunt doar câteva săptămâni până la cea de-a noua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck. Evenimentul va avea loc între 5 și 7...

Se apropie WonderPuck 9. Spectacole de senzație în centrul Clujului
De prin Cluj joi, 14 august 2025, 10:37

Sindicaliștii din Cluj vor protesta în fața sediului prefecturii

Reprezentații confederațiilor sindicale din județul Cluj: CNS „Cartel ALFA”, CNSLR Frăţia, CSDR și CSN Meridian vor picheta sediul...

Sindicaliștii din Cluj vor protesta în fața sediului prefecturii