Jennifer Batten într-un spectacol dedicat lui Michael Jackson

Michael The Show vine cu orchestră live şi dansatori, cu costume şi aranjamente care amintesc de concertele regelui muzicii pop

Articol editat de cristina.rusu, 18 martie 2024, 06:00 / actualizat: 18 martie 2024, 12:41

Michael The Show vine cu orchestră live şi dansatori, cu costume şi aranjamente care amintesc de concertele regelui muzicii pop şi cu unul din cei mai buni imitatori din lume, în 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj.

Mai interesantă este însă participarea lui Jennifer Batten, chitarista care l-a însoţit pe Michael Jackson în mai multe turnee internaţionale, printre care şi la concertul din România în 1992. Iar vestea bună e că am reuşit să o prindem la microfon.

Andrea Nagy: Cum merge pregătirea pentru spectacolul din noiembrie cu care vei veni în România?

Jennifer Batten: Toată lumea munceşte din greu. Iar eu sunt foarte entuziasmată, că e singurul show dedicat lui Michael Jackson care să vină cu propria sa orchestră, aşa că iese în evidenţă. În plus, imitatorul lui Michael Jackson este foarte bun. Am lucrat până acum cu vreo 10-12 trupe tribut şi majoritatea depuneau efort; dar să faci asta aşa cum trebuie, te costă. Trebuie să ai repetiţii, trebuie să ai dansatori, să fii bun pe aspectul vizual, să ai toate acele lucruri la care se aşteaptă fanii de la un spectacol Michael Jackson. Şi asta implică foarte mult efort.
Oamenii mă tot întreabă dacă nu aş vrea să pun pe roate propriul meu spectacol de acest gen, dar răspunsul e: „În niciun caz, ar fi prea stresant.” Eu vreau doar să cânt la chitară, nu să planific şi să dau ordine.

Andrea Nagy: Nu ai suficientă încredere că ai contribui în mod pozitiv, că ideile tale s-ar pune în valoare aşa cum trebuie într-un astfel de show?

Jennifer Batten: Ba da, dar mai bine să facă alţii! În plus sunt implicată în multe lucruri, iar acesta ar fi un job full time, nu aş avea timp de nimic altceva. Aşa că sunt mulţumită de cum sunt lucrurile acum.

Andrea Nagy: Vei fi pentru prima oară în România?

Jennifer Batten: Nu, de fapt am venit cu Michael Jackson în 1992, am fost la Bucureşti atunci. Şi tot la Bucureşti am fost acum vreo 10 ani, la un festival cu chitarişti.

Andrea Nagy: Cum te afectează pe plan personal experienţa turneelor? În toată agitaţia, în ideea în care în fiecare zi eşti într-un alt loc, ce te ajută să rămâi cu picioarele pe pământ?

Jennifer Batten: Meditaţia în primul rând, apoi faptul că păstrez legătura cu prietenii de acasă. Când am câte-o zi liberă lucrez la propriile mele piese. Eu am o trupă cu care lucrez acasă, cu care prin iulie şi august merg la festivaluri de vară. Chiar azi-noapte am lucrat la nişte materiale noi, deci îmi tot bat capul cu ceea ce urmează. Nu-mi place să călătoresc, nu-mi plac drumurile lungi cu maşina sau cu autobuzul, dar e practic o parte din promoţie. Atâta timp cât am un echilibru, cu suficient timp petrecut acasă, pot să accept drumurile lungi.

Andrea Nagy: Lucrezi la propriile tale melodii; dar cum te descurci cu partea de creativitate atunci când ai de-a face cu melodiile altora?

Jennifer Batten: E nevoie de timp şi de multe repetiţii. Am de vreo 5 ani propria mea trupă, dar între timp a intervenit Covid-ul, aşa că am lucrat împreună practic doar vreo 3 ani. Ne ocupăm cu cover-uri din anii ’80: o perioadă în care piesele erau concentrate pe vocalişti, aşa că trebuie să adaug multe solo-uri de chitară. Abia acum simt că începem să lucrăm în mod creativ: sunt piese la care inversez părţile de chitară cu cele ale vocalistului, astfel că piesele se concentrează mai mult pe chitară. Există căi de a interpreta orice melodie într-un mod creativ.

Andrea Nagy: Aveai 8 ani când ai început să cânţi la chitară. Cum a fost?

Jennifer Batten: Aveam un vecin care cânta la chitară  şi mi se părea atât de motivant să văd de aproape pe cineva cântând, încât voiam şi eu să fac asta. Sora mea a primit o chitară înaintea mea şi o invidiam. Mi-am întrebat părinţii dacă de Crăciun pot primi şi eu propria mea chitară. Am început lecţiile şi mi-au plăcut foarte mult, aşa că nu m-am mai lăsat.

Andrea Nagy: Cum a fost să fii chitaristă în anii ’80?

Jennifer Batten: Chiar şi acum procentul de femei care cântă la chitară e scăzut în raport cu bărbaţii. În 1978 m-am înscris la o şcoală de chitară şi m-a şocat să aflu în prima zi că eram singura fată din toată clasa. Deci erau 59 de băieţi, plus eu. Nu mă gândisem că domeniul e atât de predominant masculin.
În anii ’80 însă aveam speranţe: o chitaristă cânta cu Prince, iar alta cânta cu Billy Idol. Mă gândeam că a şi sosit revoluţia, că de acum vor fi mai multe femei în domeniu. Dar au trecut 15 ani, timp în care nu s-a produs nicio schimbare. Acum că oamenii au internet de mare viteză, putem vedea femei cântând la chitară în toate colţurile lumii, ceea ce mi se pare extraordinar. Deci sunt foarte multe artiste tinere care vin din urmă acum, ceea ce e încurajator.

Andrea Nagy: În sfârşit cineva care nu deplânge muzica tinerilor din ziua de azi.

Jennifer Batten: Am descoperit o mulţime de artişti tineri foarte buni, care efectiv mă depăşesc. Nu trece o lună să nu aud de câte-o fetiţă din Indonezia de 7 ani, care cântă la chitară de dă cu mine de pământ.

Andrea Nagy: Aşadar a fost un timp în care ţi-ai pierdut speranţa. Dar bucuria de a cânta la chitară ţi-ai pierdut-o vreodată?

Jennifer Batten: De obicei sunt foarte motivată şi îmi dau seama cât de multă energie e în ceea ce cânt. De fiecare dată când scrii o piesă, sau când înveţi o melodie care-ţi place, e energie în acest proces. Înveţi din asta, înveţi despre stilul altor chitarişti. Dar de-a lungul carierei ai parte şi de dezamăgiri. Sunt convinsă că unele lucruri s-au întâmplat pentru că sunt femeie, iar dacă eşti femeie bărbaţii vor să se considere imediat superiori. Trebuie să ajungi în punctul în care îţi dai seama că treaba ta e să progresezi ca artist; iar dacă te concentrezi pe asta, atunci nu poţi pierde.

Andrea Nagy: Având în vedere atitudinea faţă de femeile care cântă la chitară, nu ai avut vreodată tendinţa de a supracompensa?

Jennifer Batten: Nu mi se pare că am supracompensat, adevărul e că lucram mereu din greu. Eu cred că am ceva tulburare de învăţare: îmi ia mult să învăţ lucruri noi, în timp ce alţii le reţin imediat. Aşa că am investit mereu mai mult timp, pentru că ştiam exact cât îmi va lua să sune aşa cum vreau eu când voi fi pe scenă. Ştiam că voi avea nevoie poate de 20 de repetări, aşa că îmi făceam planurile în consecinţă.
Dar, ca un lucru pozitiv: ştiu oameni care sunt convinşi că se vor descurca grozav, după care urcă pe scenă şi o dau în bară. E printre cele mai bune lucruri pe care le-am învăţat de la Michael Jackson, să repetăm până ne ies peri albi. Am repetat o lună încă dinainte să-l întâlnesc pe Michael, apoi încă o lună cu el. Abia după ce muzica suna cu adevărat bine ne ocupam de partea de spectacol. Când am urcat pe scenă, la Tokyo în 1987, fiecare membru al trupei era sigur pe ceea ce avea de făcut, fiecare era relaxat.

Andrea Nagy: Cum s-a întâmplat să cânţi cu Michael în 1987?

Jennifer Batten: S-au făcut audiţii la care au participat sute de oameni. Eu predam la şcoala de chitară la acea dată şi cineva din echipa lui Michael ne-a sunat să ne întrebe dacă putem trimite doi candidaţi. Mi-am luat 2-3 zile libere de la toate, am stat acasă şi am lucrat pe piesele lui Michael. La audiţie nu era prezentă trupa, eram doar eu cu o cameră video şi din fericire mie mi se părea relaxant acest context. Van Halen era la vârf de carieră atunci.
Eu am făcut parte din 5 trupe şi, pentru că practic toată lumea voia să-i imite, cu preferinţa lor pentru solo-urile de chitară, mă obişnuisem cu cântatul pe cont propriu. Singura indicaţie a fost să aleg ceva dinamic şi exact asta am făcut: iniţial am improvizat, apoi am lucrat un pic pe Giant Steps de la John Coltrane. 20 de ani mai târziu, cineva care făcea un documentar despre chitariste a reuşit să-l contacteze pe cel care a făcut filmarea atunci în 1987; a obţinut înregistrarea video, laolaltă cu adnotările făcute de Michael. Şi Michael a pus 3 steluţe lângă numele meu şi a scris: „Great!” Multă lume m-a întrebat oare de ce m-a ales pe mine, ori eu nu m-am pus să-l interoghez în legătură cu asta. Probabil că am făcut eu ceva bine de vreme ce i-a plăcut.
Niciodată nu am luat ca pe ceva garantat că mă va chema pentru încă un turneu, dar uite că am luat parte la toate turneele lui solo.

Andrea Nagy: După colaborările pe care le-ai avut, a fost munca pe cont propriu aşa cum te-ai aşteptat?

Jennifer Batten: Da, între timp am continuat să fac ceea ce-mi place. Cred că după turneul Bad muzica mea a devenit mai comercială, înainte de asta eram un pic mai pe lângă.

Andrea Nagy: E rău să fii comercial?

Jennifer Batten: Când spun comercial, mă refer la faptul că mai multă lume înţelegea muzica mea.

Andrea Nagy: Pentru că mulţi folosesc termenul ca pe o insultă.

Jennifer Batten: Cred că în adâncul sufletului cu toţii îşi doresc o audienţă mai mare totuşi; iar a fi comercial înseamnă că poţi ajunge la mai mulţi oameni. Ok, poate să însemne şi alte lucruri: mulţi artişti sunt controlaţi de casa de discuri, li se spune ce să facă şi ce să nu facă, ceea ce te restricţionează. Dar sunt artişti comerciali precum Billie Eilish de exemplu, care nu au plănuit să facă un hit; doar că s-au apucat de muzică, au pus-o online, iar oamenilor le-a plăcut. Asta e cea mai bună cale de a fi comercial: să faci ceea ce vrei, iar oamenilor să le placă.

Andrea Nagy: În albumele tale încorporezi şi elemente de world music. Ce stiluri îţi place să explorezi?

Jennifer Batten: În primul rând ritmurile africane. Îmi amintesc că aveam 8 sau 10 ani şi mă uitam la filmele cu Tarzan duminicile, iar ritmurile mi se păreau atât de exotice şi de captivante! Apoi una din trupele mele preferate e Weather Report, care încorporează influenţe est-europene. E greu de spus de ce unele ritmuri rezonează cu tine, de ce te afectează atât de mult; când îţi place ceva, ai senzaţia că le place tuturor acel lucru, ceea ce nu e chiar aşa. În fine, în parte pentru că am crescut cu piese pop, mi se pare că până să ajungi la a doua strofă, deja ştii ce ai să auzi în tot restul piesei, ceea ce e plictisitor. Şi probabil ca o reacţie, creierul meu a ajuns să vrea mai mult.
Melodiile care-mi plac cel mai mult sunt cele care mă surprind. Partea tristă e că pe măsură ce înaintezi în vârstă, ai nevoie de lucruri tot mai exotice să te mulţumească. Dacă sunt în maşină, de regulă nu ascult muzică, pentru că din ce aud la radio, pe la jumătate ajung să mă plictisesc. Ori dau de o piesă care nu-mi place (şi mi se pare extraordinar de enervant să ascult piese care nu-mi plac). Aceasta e partea negativă atunci când eşti un artist profesionist: e mai greu să găseşti ceva care să  te inspire.

Andrea Nagy: Ne povesteşti despre proiectele la care lucrezi acum?

Jennifer Batten: Anul acesta sunt foarte prinsă. Adică mă bucur că e de lucru, pe de altă parte parcă sunt în permanenţă în avion. La sfârşitul lunii martie încep un turneu de o lună în Marea Britanie, apoi e o convenţie Michael Jackson la Paris. Există un interes crescut acum faţă de Michael Jackson, iar la anul va fi chiar mai mult, pentru că apare un film în care rolul lui e interpretat de un nepot al lui Michael. În mai vom avea 4 spectacole precum cel din noiembrie din România, deci avantajul e că va fi un spectacol mai coeziv deja când ajungem la voi. Vom face o pauză pe vară, apoi însă vom lucra la el din nou, pentru a-l face să sune din ce în ce mai bine.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.