Filmul de weekend: Sânge-n filme [VIDEO]

Chiar înainte ca filmele să aibă culoare, sângele a fost un element puternic în povestirea cinematografică. Gândește-te la scena dușului în Psycho (1960), sau la hrănirea frenetică a zombilor în Night of the Living Dead (1968).

Articol editat de cristina.rusu, 4 noiembrie 2023, 06:00 / actualizat: 4 noiembrie 2023, 8:55

Dar cum a ajuns sângele pe platourile de filmare?

Există diverse teorii cu privire la ce anume au folosit teatrele din epoca modernă timpurie ca sânge de scenă. Se crede că s-au utilizat vopsele, pigmenți, oțet și vin. E puțin probabil să se fi folosit sângele animalelor, dintr-un motiv foarte practic: spălarea acestuia din hainele actorilor ar fi fost dificilă și costisitoare.

Teatrul Grand-Guignol din Paris, deschis între 1897 și 1962, a devenit celebru pentru producțiile sale sângeroase. Pentru a obține acea explozie de roșu șocant pe scenă, a folosit o combinație specială care implica un pigment numit carmin și glicerina. Venea în nouă nuanțe diferite și literalmente se coagula datorită adaosului de metilceluloză.

Rețete standardizate pentru sânge fals au început să apară în industria filmului cu mult timp înainte ca efectele speciale să preia ecranele noastre. Exista și o soluție dulce folosită pentru sângele de pe platourile de filmare alb-negru. În filmele lui Alfred Hitchcock și George Romero, sângele fals folosit pe platou era, de fapt, sirop de ciocolată.

Una dintre cele mai influente scene sângeroase din istoria cinematografiei a fost un accident.

În capodopera din 1962, Sanjuro, regizată de japonezul Akira Kurosawa, punctul culminant al filmului este un duel între doi samurai. Personajul principal lovește adversarul și instantaneu apare un imens jet de sânge. Efectul dramatic s-a datorat în întregime unei defecțiuni în efectele speciale. Secvența a ajuns în montajul final și a avut un impact semnificativ asupra multor alte filme, în special asupra lui Kill Bill al lui Quentin Tarantino.

Care Tarantino spunea așa, acum 13 ani. „În cazul în care un tip este împușcat în stomac și sângerează ca un porc înjunghiat, atunci asta vreau să văd – nu un bărbat cu dureri de stomac și o mică pată roșie pe burtă.

Apropo de Tarantino –  utilizarea excesivă a sângelui împinge filmele într-un teritoriu al umorului negru provocator și al absurdității.

Să terminam grozăvia cu câteva cifre – Cantitatea de sânge fals utilizată în scena cu liftul din filmul The Shining a fost de 1.135 litri.

In cele două filme Kill Bill s-au scurs pe platou 1703 litri. Se poate și mai mult – la remake-ul Carrie din 2013 scena cu găleata a consumat 3785 de litri de sânge. Fals, desigur.

Tiberiu Crișan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.