Filmul de weekend: Silo – trecutul, ca instrument de control
Povestea continuă în silozul 18, unde Juliette Nichols se întoarce din lumea de afară.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 septembrie 2026, 00:00
Silo a pornit, acum trei ani, de la o idee suficient de bună încât să țină spectatorul captiv fără prea multe artificii: zece mii de oameni trăiesc într-un uriaș adăpost subteran, convinși că lumea de afară este moartă. Nu știu cine a construit silozul, nu știu de ce au ajuns acolo și, mai ales, nu au voie să pună prea multe întrebări.
Primele două sezoane au făcut exact asta: au pus întrebări. Al treilea, încheiat zilele trecute pe Apple TV, începe în sfârșit să ofere răspunsuri.
Numai că nu se grăbește deloc.
Povestea continuă în silozul 18, unde Juliette Nichols se întoarce din lumea de afară, dar fără amintiri. Memoria i-a fost ștearsă. Rebecca Ferguson e la al treilea sezon în care joacă un om căruia nu i se spune nimic.
Iar scenariștii deschid o a doua linie narativă, plasată cu câteva sute de ani mai devreme, într-o lume care seamănă izbitor cu a noastră: Washington, politică, o criză internațională. Acolo îi întâlnim pe congresmanul Daniel Keene și pe jurnalista Helen Drew, care începe să cerceteze un proiect guvernamental ținut la secret.
Cele două povești merg în paralel, iar la început am avut senzația că serialul tocmai și-a inventat o metodă foarte sofisticată de a trage de timp. De fiecare dată când lucrurile deveneau interesante într-o epocă, Silo ne trimitea în cealaltă.
N-am fost singurul iritat. Ritmul primelor episoade și, mai ales, amnezia personajului principal au fost criticate de o bună parte din public. Dar în presa de specialitate cronicile au fost în general favorabile – iar tocmai povestea din trecut a fost lăudată drept partea cea mai bună de până acum.
Undeva după jumătate, piesele încep să se așeze. Și atunci se vede că povestea lui Daniel și Helen nu este o paranteză. Este cheia.
Pentru prima dată aflăm nu doar cum funcționează lumea din Silo, ci începem să înțelegem cine a construit-o, de ce există și ce fel de oameni au conceput acest gigantic experiment social. Misterul inițial se transformă treptat într-o poveste mult mai interesantă despre putere, control și memorie. Dacă poți șterge trecutul unei comunități, îi poți controla și viitorul.
Ultimele două episoade schimbă aproape complet ritmul. Iar finalul, intitulat Troy, reușește ceva destul de rar pentru serialele construite din mistere: oferă răspunsuri importante fără să distrugă misterul rămas.
Nu intru în amănunte, fiindcă ar fi păcat. Pot spune doar că ultima oră rearanjează inteligent o bună parte din ceea ce am văzut în trei sezoane.
Nu sunt singurul căruia i-a plăcut. Pe IMDb, Troy a urcat imediat la nota 9,6 – cel mai bine notat episod de până acum. Recordul îl deținea, de fix o săptămână, episodul de dinaintea lui. În toată istoria serialului, doar trei episoade au ajuns la nota 9. Două sunt din finalul acestui sezon.
Al patrulea sezon – și ultimul – a fost deja filmat și ajunge pe Apple TV în iulie, anul viitor. E o veste bună: povestea are o destinație și nu pare condamnată să fie stoarsă până când nu mai rămâne nimic din ea.
După acest final, pentru prima dată nu mai vreau doar să aflu ce este Silo. Vreau să văd cum se termină.
Tiberiu Crișan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.