Ascultă Radio România Cluj Live

Situația în care elevi cu medii mici au obținut burse de merit, în atenția Ministerului Educației

El a vorbit în deschiderea ședinței de guvern despre aceste cazuri și a transmis că a cerut Ministerului Educației să găsească o soluție cât mai repede, astfel încât bursele de merit să reflecte performanțele școlare.

Situația în care elevi cu medii mici au obținut burse de merit, în atenția Ministerului Educației

Articol editat de Camelia Velțan, 27 octombrie 2023, 13:00

Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare. Am avut o discuție cu doamna ministru Deca și cu sindicatele din învățământ și sperăm cât mai repede să avem o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară; și să fie o distincție foarte clară între bursa de merit și bursele sociale, care au destinație în primul și în primul rând pentru a reduce abandonul școlar.

Situațiile în care elevi cu medii mici au obținut burse de merit au apărut în mai multe județe, ca urmare a aplicării prevederilor din noua lege a educației preuniversitare, ce urmărea ca un număr mai mare de copii să aibă acces la burse.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Două școli din Sălaj rămân închise joi și vineri
Educaţie miercuri, 7 ianuarie 2026, 17:53

Două școli din Sălaj rămân închise joi și vineri

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cursurile cu prezenţă fizică vor fi suspendate, mâine şi vineri, în şase unităţi de...

Două școli din Sălaj rămân închise joi și vineri
Profesor UBB, nominalizat din partea României pentru un prestigios premiu în microbiologie
Educaţie luni, 5 ianuarie 2026, 15:10

Profesor UBB, nominalizat din partea României pentru un prestigios premiu în microbiologie

Prof. univ. dr. Horia Leonard Banciu, cadru didactic al Departamentului de Biologie moleculară și Biotehnologie din cadrul Facultății de Biologie...

Profesor UBB, nominalizat din partea României pentru un prestigios premiu în microbiologie
ULBS primește mini-granturi pentru dezvoltarea antreprenoriatului universitar
Educaţie vineri, 2 ianuarie 2026, 13:00

ULBS primește mini-granturi pentru dezvoltarea antreprenoriatului universitar

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a fost selectată printre cele șapte instituții de învățământ superior din România care vor primi, în...

ULBS primește mini-granturi pentru dezvoltarea antreprenoriatului universitar
”Adoptă o clasă” – campanie de lectură în ruralul clujean
Educaţie miercuri, 31 decembrie 2025, 11:55

”Adoptă o clasă” – campanie de lectură în ruralul clujean

O clujeancă, împreună cu familia ei derulează un program de lectură și dotare cu carte, în mediul rural din județul Cluj.   Carmen...

”Adoptă o clasă” – campanie de lectură în ruralul clujean