Ascultă Radio România Cluj Live

Filmul de weekend: Marocco – jocul neîncrederii și al hazardului

”Marocco/Mikado” este titlul filmului lansat în 2022 și care mi-a plăcut cel mai tare dintre peliculele românești pe care le-am văzut anul trecut. Este surprinzător pentru mine că are așa de puține nominalizări la premiile Gopo care recompensează reușitele din cinematografia autohtonă, pentru că le-ar fi meritat din plin. Au fost totuși remarcați cei doi foarte tineri actori din rolurile secundare – Tudor Cucu Dumitrescu și Ana Indricău, dar și Emilia Popescu, pe care m-am bucurat să o revăd după mulți ani pe ecran.

Filmul de weekend: Marocco – jocul neîncrederii și al hazardului

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 22 aprilie 2023, 00:00 / actualizat: 22 aprilie 2023, 10:02

Regia și scenariul filmului ”Marocco” îi aparțin lui Emanuel Pârvu. El spune că povestea poate fi privită ca un fel de continuare la lungmetrajul său de debut, ”Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”. Acolo, personajul principal era jucat de Șerban Pavlu – un tăietor de lemne rămas văduv, cu o fetiță pe care o are în grijă și pe care trebuie să o ducă înapoi la orfelinat dacă nu face rost de bani. Tot Pavlu joacă rolul tatălui și în ”Marocco”. Acum însă nu mai are probleme financiare, are o nouă parteneră și fiica a crescut, e adolescentă. Magda, interpretată cu mult aplomb de Ana Indricău, vrea să dea la medicină și face voluntariat într-o secție de spital unde sunt internați copii cu cancer. Magda primește cadou de ziua ei de la tatăl său un lănțișor de aur pe care îl oferă unei fetițe bolnave de la spital.

Lipsa lănțișorului declanșează înlănțuirea evenimentelor. E, în economia scenariului, bețișorul colorat care, odată scos din mănunchi, antrenează după el o adevărată furtună. Oricât încearcă tatăl Magdei să îi convingă pe ceilalți și să se convingă pe sine că are intenții bune și este un părinte rațional, pierde controlul, e depășit de situație și se lasă condus de reacții impulsive, intrând în conflict cu toată lumea. Întîi o acuză pe Magda că l-a vândut, apoi o face mincinoasă pe fetița bolnavă de cancer, pentru ca în cele din urmă să o învinuiască de furt pe o infirmieră de la spital – care se dovedește a fi mama iubitului fiicei sale.

Orice gest pe care îl facem, orice faptă a noastră are urmări. Consecințele actelor noastre sunt aproape întotdeauna imprevizibile și, uneori, ireversibile. Altfel spus, nimeni nu este singur, toți suntem interconectați, ca-ntr-un joc de marocco.

O dramă de familie bine scrisă și bine jucată – filmul ”Mikado/Marocco” este disponibil pe HBO Max.

 

Anca Mureșan Bota

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Filmul de weekend: perfecțiunea unei vieți banale – Perfect days
Filmul de weekend sâmbătă, 10 februarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: perfecțiunea unei vieți banale – Perfect days

Foto: captură video YouTube Un scenariu scris în doar 3 săptămâni și filmări care au durat numai 17 zile. Ce șanse ar fi să iasă un film...

Filmul de weekend: perfecțiunea unei vieți banale – Perfect days
Filmul de weekend: The Holdovers (2023) [AUDIO]
Filmul de weekend sâmbătă, 3 februarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: The Holdovers (2023) [AUDIO]

Paul Giamatti face din nou echipă cu regizorul Alexander Payne, la aproape două decenii de la apariția road-movie-ului Sideways. Acolo Giamatti...

Filmul de weekend: The Holdovers (2023) [AUDIO]
Filmul de weekend: Cele mai așteptate premiere cinematografice din 2024
Filmul de weekend sâmbătă, 27 ianuarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Cele mai așteptate premiere cinematografice din 2024

Ne place ca la început de an să ne facem liste și planuri. N-aș vrea să treacă luna ianuarie fără să trecem puțin în revistă și cele mai...

Filmul de weekend: Cele mai așteptate premiere cinematografice din 2024
Gopo 2024 – Miami Bici 2 e eligibil. Va prinde vreo nominalizare?
Filmul de weekend sâmbătă, 20 ianuarie 2024, 06:00

Gopo 2024 – Miami Bici 2 e eligibil. Va prinde vreo nominalizare?

Până să vedem cine face ravagii la Oscar, să ne bucurăm deocamdată că Oppenheimer a luat cireașa de pe tort la Globurile de Aur, acolo unde...

Gopo 2024 – Miami Bici 2 e eligibil. Va prinde vreo nominalizare?
Filmul de weekend sâmbătă, 13 ianuarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Frunze căzătoare

În ultima lună din an, sălile de cinema și platformele de streaming ne propun de obicei povești împachetate într-un ambalaj strălucitor. Sub...

Filmul de weekend: Frunze căzătoare
Filmul de weekend sâmbătă, 6 ianuarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Dream Scenario – sau cum devii faimos fără să faci absolut nimic

Știați că Nicholas Cage a jucat în nu mai puțin de 6 filme apărute – toate – anul trecut? Unul dintre ele se remarcă în mod deosebit, și...

Filmul de weekend: Dream Scenario – sau cum devii faimos fără să faci absolut nimic
Filmul de weekend sâmbătă, 16 decembrie 2023, 00:00

Filmul de weekend: Aloners

Am trecut de la Netflix la Mubi. E ca și cum ai trece de la fast food la mâncare gătită de un chef multi-premiat. Nu sunt toate felurile pe...

Filmul de weekend: Aloners
Filmul de weekend sâmbătă, 25 noiembrie 2023, 00:00

Filmul de weekend: Anatomia unei prăbușiri – eșecul unui cuplu

Toamna aceasta a adus în cinematografe filmul câștigător al trofeului Palme d’Or la ediția din 2023 a Festivalului de la Cannes. ”Anatomie...

Filmul de weekend: Anatomia unei prăbușiri – eșecul unui cuplu