Ascultă Radio România Cluj Live

Bubble Tea, o băutură cu origini asiatice din ce în ce mai populară

Tot mai des găsim în meniul cafenelelor sau al teraselor, această băutură inedită și foarte căutată la nivel internațional, care conține ceai, lapte, perle de tapioca, gheață și sirop.

Bubble Tea, o băutură cu origini asiatice din ce în ce mai populară
Foto: Foto: captură video YouTube

Articol editat de cristina.rusu, 9 august 2022, 12:00

Zilele caniculare de vară reprezintă momentul ideal în care oamenii pot consuma diverse băuturi răcoritoare, precum frappe cu gheață, limonadă, socată sau chiar bubble tea, o băutură cu origini asiatice care devine din ce în ce mai populară și la noi.

Tot mai des găsim în meniul cafenelelor sau al teraselor, această băutură inedită și foarte căutată la nivel internațional, care conține ceai, lapte, perle de tapioca, gheață și sirop.

Bubble Tea sau Boba Tea își are originile în Taiwan, încă de la sfârșitul anilor ’80 și reprezintă o combinație între trei deserturi îndrăgite la vremea respectivă: ceaiul cu lapte (milk tea), gheața cu sirop (shaved ice) și perlele de tapioca (boba).

Inițial, Bubble Tea era preparat fie cu ceai negru sau verde îndulcit cu sirop, peste care se adăuga gheața și ulterior era agitat timp de câteva minute asemenea unui cocktail, pentru a răci ceaiul și pentru a produce o cantitate mare de spumă la suprafață.

De-a lungul timpului, rețetele pentru Bubble Tea au devenit din ce în ce mai complexe, conținând o multitudine de ingrediente noi precum laptele (lapte degresat, de cocos, de migdale etc.), perlele de tapioca, fructe (căpșune, mango, lici, fructul pasiunii), sirop, jeleu de migdale, budincă de ou, fasole roșie și diverse arome de ceai: ceai negru, alb, oolong, de iasomie etc. sau chiar suc de fructe.

Pe lângă varietatea de gusturi și de combinații între diferite ceaiuri și arome, consumul de Bubble Tea în cantități moderate, fără a adăuga zahăr și îndulcitori în exces și folosind ingrediente cât mai naturale, poate avea beneficii asupra sănătății precum: întărirea sistemului imunitar prin consumul de ceai verde, bogat în antioxidanți, adăugarea de fructe în băutură precum mango sau căpșune care conțin vitamina C, dar și îmbunătățirea metabolismului prin consumul de ceai negru sau verde, care pot reprezenta o sursă excelentă de energie.

Prepararea unui Bubble Tea durează câteva minute și de cele mai multe ori debutează cu adăugarea perlelor de tapioca sau a perlelor de jeleu de diferite arome, urmată de ceai sau suc și la final se pune o cantitate considerabilă de gheață. Unicitatea băuturii constă în prepararea perfectă a perlelor de tapioca care trebuie să aibă o textură gumoasă, textură rezultată în urma fierberii timp de 30 de minute și răcirii perlelor pentru jumătate de oră. Bubble Tea a crescut în popularitate de-a lungul timpului, datorită varietății de arome, a gustului inedit oferit de perlele de tapioca și de combinația răcoritoare de ceai cu lapte.

Rețelele sociale precum Instagram sau Facebook au reprezentat principalele motoare de promovare a Bubble Tea-ului, unde sunt postate zilnic sute de poze cu băutura de origine taiwaneză, prin acest mod cât mai mulți oameni din diferite părți ale globului sunt curioși să încerce combinația unică de ingrediente, dar să afle și cât mai multe informații despre istoria din spatele Bubble Tea.

În România, fenomenul Bubble Tea a început să se dezvolte încă din 2020, moment în care existau în toată țara doar cinci ceainării care serveau acest tip de băutură, urmând ca în curând să fie deschise peste 30.

 

RADOR/ Alexandra-Cristiana Stoian, FJSC

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Etichete:
Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 12:00

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au analizat, timp de 12 săptămâni, efectele creatinei asupra adulţilor cu vârste cuprinse între...

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
George Clooney investește în gastronomia din Provence
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 00:00

George Clooney investește în gastronomia din Provence

Potrivit publicaţiei Var-Matin, George Clooney se pregăteşte să deschidă un restaurant italian în sudul Franței.   Articolul...

George Clooney investește în gastronomia din Provence
Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 12:00

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?

Micile scăpări de memorie, precum uitarea locului în care au fost lăsate cheile sau a unui nume care nu ne vine imediat în minte, sunt frecvente...

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 00:00

Danemarca își construiește un nou țărm

Regatul Danemarcei s-a extins oficial. Pe coasta de sud a insulei Lolland, puțin mai la est de fabrica din orașul portuar Redbyhavn, a apărut o...

Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 12:00

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă

Cel puţin 150 de minute de activitate aerobică moderată pe săptămână reprezintă un obiectiv recomandat pentru majoritatea adulţilor care...

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 00:00

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI

Inteligența artificială a descifrat, pentru prima dată în peste 200 de ani, o scrisoare redactată la ordinul lui Napoleon Bonaparte.   Un...

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 14:57

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs după ce aproximativ 30% din candidaţii participanţi nu...

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 12:29

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere

Anca Grosu a cucerit, joi, 15 octombrie, două medalii de bronz, la Campionatele Europene de haltere U23 din Albania. Grosu a obținut această...

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere