Prima pagină » Reportaje » Povești despre Cojocna [AUDIO]

Povești despre Cojocna [AUDIO]

Să o cunoaştem pe Dorina Mereu, învăţătoare şi profesoară de istorie:

Dorina Mereu

Articol editat de cristina.rusu, 20 iulie 2022, 06:00 / actualizat: 20 iulie 2022, 10:12

Dorina Mereu

Dorina Mereu: Era 1 septembrie 1970 când am ajuns pe dealul Cojocnei; eu fiind născută în jud. Cluj, dar în partea dinspre Sălaj, unde localităţile sunt tip drum: pe lângă drum pădurea coboară până în sat. Când am ajuns în deal, am avut impresia că aici jos, în vale, este ca o potcoavă uriaşă formată din dealurile care împrejmuiau satul. Mi-am închipuit că un balaur uriaş şi-a rezemat braţele pe marginile potcoavei şi a aruncat căsuţele ici şi colo, fără niciun plan, fără nicio sistematizare; le-a înconjurat cu pomi fructiferi şi cu rondouri minunate de flori. Mai târziu am aflat că în aceste căsuţe locuiesc oameni harnici şi primitori. Iar Dumnezeu a dat acestei aşezări două lucruri nemaipomenite: un pământ roditor şi sarea, care odinioară era aur.

Alina Vigoniuc: De unde vine denumirea Cojocna?

Dorina Mereu: Mulţi asociază cu cuvântul cojoc, dar nu are nici în clin, nici în mânecă. Numele vine de la coş de ocnă. Pentru că în acele vremuri, sub stăpânirea romană, sarea se exploata exact de pe laturile potcoavei, a coşului practic. Această denumire s-a păstrat până în secolul 12-13. Sarea a fost exploatată pe timpul stăpânirii romane, pe urmă a fost exploatată numai pentru nevoile oamenilor şi animalelor de aici. Iar după secolul 11, când a avut loc pătrunderea maghiarilor în Transilvania, denumirea Cojocnei s-a schimbat în Kolozs.

Unii istorici susţin că Clujul, care s-a numit Kolozsvár, s-a numit aşa pentru că era cetatea de lângă Cojocna. La sfârşitul secolului 13, prin diplomele date de regii maghiari, Cojocna a primit titlul de oraş, cu toate beneficiile care se trăgeau de aici. Acest titlu a fost menţinut până în 1919, când a devenit o povară, prin dările pe care trebuiau să le plătească localnicii, iar atunci au renunţat. La denumirea de Cojocna s-a revenit după Marea Unire. Avem un document din 1925, un act notarial care spune că în acel an, la Cluj, s-a făcut un contract de vânzare-cumpărare, cu specificaţia: „în Cluj, judeţul Cojocna”.

Alina Vigoniuc: Şi de ce s-au întors lucrurile, de ce avem acum Cojocna în judeţul Cluj?

Dorina Mereu: Clujul la început s-a format ca cetate. Pe urmă afluxul de populaţie a fost extraordinar de mare, iar dezvoltarea a fost altfel decât cea a Cojocnei. Cojocna s-a dezvoltat mult în care zona era sub stăpânire habsburgică, când toate domeniile care aveau bogăţii ale subsolului erau ale împăratului. În secolul al 18-lea s-au desfăşurat cele mai ample lucrări de amenajare, s-au adus inclusiv tăietori de sare din Austria.

Se spune că sarea era de foarte bună calitate, era căutată şi la Viena. Iar împărăteasa Maria Terezia, ca să aibă sare de la Cojocna, a înfiinţat la 7 km de localitate o fermă cu animale de povară, care transportau sarea la Arieş, iar de acolo ajungea cu pluta la Viena. Ca dovadă a importanţei acestei localităţi, Iosif al II-lea a vizitat de două ori Cojocna: în 1783 şi în 1786. Dar mai târziu, după Marea Unire, Cojocna începuse deja să-şi piardă din drepturi.

Alina Vigoniuc: S-a păstrat vreun document de la vizita lui Iosif al II-lea?

Dorina Mereu: La intrarea în şcoală, chiar deasupra uşii principale, există un basorelief. Pe acest basorelief este chipul lui Iosif al II-lea; deasupra e un îngeraş cu o goarnă (care era instrumentul de anunţat ştirile), care dă de veste că marele împărat Iosif al II-lea, în 6 iulie vizitează Cojocna. Tradiţia orală spune că a dormit o noapte în Cojocna, iar o parte din domeniul Majestăţii Sale a fost dat Cojocnei.

Alina Vigoniuc: Când au fost amenajate băile?

Dorina Mereu: În 1850, pentru că se exploata foarte multă sare în judeţ, conducerea de la Viena a propus să se facă o licitaţie (deja nu aveau nevoie de atâta sare). La acea licitaţie Cojocna a pierdut. Se presupune că noaptea au fost schimbate blocurile de sare: cele pe care le analizau specialiştii, care urmau să fie cumpărate în continuare. În momentul în care Viena nu a mai cumpărat sare din Cojocna, tăietorii de sare au plecat la alte ocne, iar în timp salina s-a surpat, transformându-se în lac.

Spre sfârşitul secolului 19, intelectualii făceau baie în lac; dar amenajarea lor s-a făcut între 1912-1913. Tot Imperiul Habsburgic a amenajat lacurile ca bază de agrement. Şi, ceea ce este foarte important şi nu multă lume ştie: pe atunci s-au construit băile calde, unde e acum terasa. Eu am beneficiat ani de zile de aceste băi calde. Nu era o clădire impunătoare, dar ce era înăuntru! Când dădeai drumul la robinet, apa nu curgea pe ţeavă: curgea prin gura unui leu, prin aripile unui îngeraş. În fiecare cameră, pe perete exista un basorelief, care parcă era din porţelan.

Alina Vigoniuc: Ce se poate face pentru a aduce locul acesta acolo unde era la începutul secolului 20?

Dorina Mereu: Toţi cei care vin aici, să conştientizeze că întotdeauna este loc pentru mai bine; dar pentru acest bine, trebuie toţi să punem umărul. Dacă ne supără ceva, să nu aruncăm cu noroi, ci să folosim acele cuvinte şi moduri verbale care trimit la viitor: „s-ar putea”, „vom încerca”.